Toyota a produs nouă milioane de vehicule în Europa
Fabricile Toyota din Europa au realizat o producţie cumulată de nouă milioane de unităţi pe parcursul întregii activităţi. Două din trei modele Toyota de pe Bătrânul Continent sunt produse de europeni.
Toyota a anunţat un nou hotar de producţie: fabricile sale din Europa au construit nouă milioane de unităţi pe parcursul întregii lor activităţi. Cel şase uzine de automobile şi trei fabrici de motoare de pe Bătrânul Continent sărbătoresc construirea exemplarului cu numărul 9.000.000. Prima uzină Toyota din Europa a fost inaugurată în 1971 şi fabrica modelul Corolla de la acea vreme. Astăzi, Toyota are fabrici în Portugalia, Regatul Unit, Turcia, Franţa, Polonia, Cehia şi Rusia. Majoritatea modelelor fabricate în Europa sunt destinate ţărilor aferente acestei pieţe, dar unele ajung să fie exportate şi în alte state, notează reprezentanţii mărcii japoneze.
Din 1971 până în prezent, Toyota a investit peste opt miliarde de euro în fabricile sale din Europa. Forţa de muncă a celor de la Toyota în uzinele sale depăşeşte 20.000 de angajaţi, pe când partenerii Toyota în producţie din Europa numără alţi 94.000 de angajaţi, cu tot cu cei implicaţi în reţeaua de vânzare. Cei de la Toyota se mândresc cu faptul că au 400 de furnizori în Europa care deservesc peste 600 de situri de producţie din regiune, ceea ce contribuie şi mai mult la economia Bătrânului Continent. Dintre toate vehiculele vândute de Toyota şi Lexus la un loc în Europa, 20% sunt hibrizi, majoritatea dintre aceştia fiind fabricaţi tot pe Bătrânul Continent. În 2013, 105.000 din cele 156.000 de vehicule hibride vândute de Toyota Motor Corporation în Europa au fost fabricate în uzinele din Franţa şi Regatul Unit ale mărcii, singurele de pe acest continent care produc şi hibrizi Toyota.
De la deschiderea primei fabrici în Europa până la momentul actual, Toyota a acordat încontinuu un nivel superior de autonomie diviziei de pe Bătrânul Continent pentru a asigura producţia de modele care să fie pe placul consumatorilor din această regiune. De la design şi motorizări până la interioare şi dotări, toate elementele modelelor Toyota comercializate pe această piaţă sunt realizate studiind analize detaliate ale dorinţelor consumatorilor şi aşteptările clienţilor din Europa. Reprezentanţii Toyota se declară încrezători cu privire la viitorul lor în Europa, deoarece se bucură de cea mai tânără ofertă în segmentul compact, toate modelele lor care acoperă segmentele A, B şi C fiind lansate mai recent decât competitorii lor direcţi, iar aceste segmente sunt printre cele mai bine vândute de pe Bătrânul Continent.
Via Toyota
deci in medie aproape 900 euro din pretul fiecarui exemplar au fost pt recuperarea investitiei