Tot ce trebuie să știi despre Alfa Romeo Giulia: cât consumă dieselul, ce suspensie are și care sunt dotările standard

Publicat miercuri, 11.05.2016 11:28 de Bogdan Mirică

Alfa Romeo a publicat detalii complete despre noul Giulia. Sedanul vine cu două motoare diesel de generație nouă și cu cel mai bun sistem de frânare din segment.

Se spune că lucrurile bune se lasă întotdeauna așteptate, însă de asta ne vom convinge abia când vom testa noul Alfa Romeo Giulia. Până atunci, măcar am scăpat de așteptare, pentru că italienii au publicat detalii complete despre berlina lor de segment mediu. În plus, comenzile s-au deschis deja pe marile piețe din Europa.

Cunoscând apetitul continentalilor pentru motoarele diesel, Alfa Romeo are două propuneri, ambele bazate pe un motor cu o arhitectură nouă, din aluminiu, parte din generația Multijet II. Agregatul cu patru cilindri, de 2.2 litri, promite vibrații reduse, un turbo lag minim și o economie de carburant.

Două motoare diesel

Clienții vor avea la dispoziție o versiune de bază, cu 150 de cai putere la 4000 de rotații și un cuplu motor de 380 Nm, disponibil de la 1500 rpm. În cazul versiunilor echipate cu transmisia automată cu opt trepte, cuplul este ceva mai mare, ajungând la 450 Nm. Cu asemenea resurse, Giulia va putea atinge 100 de km/h în 8.2, respectiv 8.4 secunde (cutie automată) și se va opri la 220 de km/h.

Cei care își doresc ceva mai multe resurse pot opta pentru versiunea de 180 de cai putere a motorului de 2.2 litri. El oferă aceleași valori de cuplu: 380 Nm pentru cutia manuală și 450 pentru cea automată. Sprintul 0-100 se realizează în 7.2, respectiv 7.1 secunde (cutia automată), iar viteza maximă se oprește la 230 de km/h.

În cazul ambelor versiuni, Alfa Romeo promite valori similare de eficiență: consumul va avea o medie de 4.2 litri/100 de km, iar emisiile nu vor depăși 109 g/km.

Sistem de frânare inovativ

Toate versiunile noului Alfa Romeo Giulia vor beneficia de un sistem de frânare inovativ, denumit Integrated Brake System, care integrează sistemul de control al stabilității și tradiționala servofrână. Acest nou sistem permite eliminarea vibrațiilor din pedală și garantează o oprire de la 100 de km/h în doar 38.5 metri, cea mai scurtă distanță din segment.

Șasiul beneficiază de o suspensie Alfa Link, cu o conexiune multi-link pe puntea spate, gata să asigure o ținută de drum excelentă. Lista de dotări standard va include și două sisteme de siguranță foarte importante: avertizare la coliziunea frontală și sistem autonom de frânare. Acesta din urmă poate opri mașina de la o viteză de maxim 65 km/h.

Interiorul va fi echipat cu un sistem de navigație Connect 3D Nav Infotainment, cu dimensiuni de 6.5 (în standard) sau 8.8 inch, controlat de un buton rotativ pe consola centrală. Sistemul va folosi recunoaștere vocală și suportă conectivitate cu mai multe tipuri de telefoane mobile. Nu lipsesc hărțile 3D.

  • xxx, miercuri, 11.05.2016 11:45

    "Tot ce trebuie sa stii".. dar nu spuneti nimic despre motorizarile pe benzina....

  • haga, miercuri, 11.05.2016 11:48

    Deocamdata , motorizare benzina doar pe Giulia QV ( 2.9 V6 510cp ) ; motorizarile benzina 2.0 ( 200/280cp ) posibil sa apara in toamna.

  • @xxx, miercuri, 11.05.2016 11:49

    Doar atat trebuie sa stii ;-)PP

  • Beewhore, miercuri, 11.05.2016 11:56

    „cuplu motor de 380 Nm, disponibil de la 380 Nm” Seems legit!

  • arogantul, miercuri, 11.05.2016 12:02

    @ AM """cuplu motor de 380 Nm, disponibil de la 380 Nm."""

  • arogantul, miercuri, 11.05.2016 12:05

    penibil sa scoti doar 180 de cai din 2,2 litri

  • jk, miercuri, 11.05.2016 12:22

    Mazda scoate 120 din 2.2 diesel si 100 din 2.0 pe benzina din cate imi amintesc. Deci se poate si mai rau.

  • someone, miercuri, 11.05.2016 12:52

    voua nu vi se pare mult 38,5 m distanta de franare? am gasit mai multe postari pe net unde A4 si seria 3 coboara cu motorizari benzina si diesel de 2.0 sub 37 m.

  • haga, miercuri, 11.05.2016 13:03

    Inainte de a comenta , cititi cu atentie performantele dinamice si de consum ale versiunilor dotate cu motorizarea respectiva . Toti jucatorii din clasa au astfel de motorizari , indiferent ca vorbim de motoare diesel de 2 sau 2.2 l ( in plus, motorul de 2.2 de pe Giulia va beneficia in 2-3 luni si de varianta de 210cp ) , urmand ca in viitor sa apara in gama motorizarea V6 3.0 . Cum spuneam, atat serie 3 cat si A4 + C Klass au astfel de motorizari : - 316d , 2.0 116 cp ; 318d , 2.0 150cp, 320d 2.0 190cp - A4 2.0 150cp , 2.0 190cp - C180d 1.6 115cp, C220d 2.1 170cp Acestea sunt si versiunile care se cumpara in segmentul mediu ( entrylevel + medii ) , nicidecum variantele cu motorizari de peste 200 cp sau de 3l. Serie 3 2.0 190cp : peste 80% din total vanzari A4 2.0 TDi 150 cp : 70% C Class : 2.1 107 cp , peste 50%.

  • Andy, miercuri, 11.05.2016 13:06

    Design frumos, atat exterior cat si interior. Aici Alfa isi pastreaza pedigriul. La minusuri vad insa la interior ecranul care pentru premium e de dimensini mici. Deja sunt producatori de volum care ofera chiar si peste 12". @arogantul Motoarele au o singura turbina. Daca vrei sa scoti sa zic fix pe fix, gen Honda sau Renault 1.6 160 cp sau mai storsi, a la 2.0 240 cp VW, folosesti doua turbine. BMW are deja motorizari diesel cu 3 turbine si au anuntat ca lucreaza la unul cu 4. La premium se justifica. La volum, unde fiabilitatea trebuie sa fie foarte buna, nu. Istoria se repeta insa. E exact ca la mijlocul nilor '60, inceputul anilor '70 cand americanii puneau carburatoare cu 2 sau 4 camere modelele de serie benzinare, in special pe muscle. Daca ne uitam la moda respectiva si la moda SUV-urilor in Europa (fie ele si 4x2), vedem ca de fapt europenii au ajuns oarecum la mentalitatea de peste ocean, oricat de mult i-ar injura francezii sau nemtii pe americani. Globalizarea!

  • @jk, miercuri, 11.05.2016 13:17

    Iti amintesti prost ! Mazda nu scoate 100 de cai din 2.0 benzina si nici 120 din 2.2 .Corect este asa : 120 CP din 2.0 benzina si 150 Cp din 2.2 D, respectiv 145, 165 din 2.0 benzina si 175 din 2.2 ( motorizari superioare ).

  • @haga, miercuri, 11.05.2016 13:19

    De unde pana unde C-ul ofera motor de 107 CP ?

  • arogantul, miercuri, 11.05.2016 13:38

    @JK si Haga ar trebui sa se intreaca in cine ofera cele mai puternice motorizari nu cele mai slabe. si da mai toti producatorii ofera si motoare cu astfel de puteri, dar sa scoti pe piata o masina al carei cel mai puternic diesel ofera doar 180 de cai, nu din 2 litri ci din 2,2 este penibil parca Alfa se vrea premium

  • Juke, miercuri, 11.05.2016 13:40

    Alfa, Mazda, Renault, Honda ! Astea-s marci pentru pasionati si oameni cu personalitate ! In niciun caz Volkswagen si Co.!

  • Scorpionul.negru, miercuri, 11.05.2016 13:57

    De ce as cumpara o Afla care sa arate mai rau ca 159 ? Nu vad rostul....nu au fost in stare sa faca o masina la nivelul lui 159 sa ramana cu ele si sa le produca pt. ei !

  • arogantul, miercuri, 11.05.2016 14:09

    mare adevar graieste Scorpionu

  • sandu, miercuri, 11.05.2016 14:49

    cine mai are incredere in alfa sau in italieni? doar un mare pasionat de marca sa cumpere aceasta masina. tot VAG ramane baza

  • dan_grc, miercuri, 11.05.2016 14:51

    Nu-mi vine să cred, încep vânzările la Giulia, sper că nu vor fi precum lansarea, au de recuperat. Sunt curios cum se va descurca la noi, chiar dacă nu este o piață relevantă, sunt destui fani Alfa, eu tot la 159 o să țintesc, dacă o să mă plictisesc de Bmw, pentru că are prețuri foarte bune :)

  • haga, miercuri, 11.05.2016 15:14

    Vorbiti de design ? Poate arata mai bine 159 , desi subiectiv. In rest , nu se poate compara cu Giulia . Si mie mi-ar fi placut sa pastreze linia de design de la 159 dar , dupa cum stie toata lumea si dupa cum a demonstrat-o realitatea, nu design-ul vinde masina. In schimb Giulia arata ca, in acest moment, este un sedan mediu care se poate bate de la egal la egal cu ceilalti producatori premium. Plecand de la tractiune , mase , distributia greutatii, trecand prin interior si terminand cu performantele dinamice si de consum , este la mare distanta fata de 159 ( o masina cu un design de exceptie, dar cu tractiune fata, cu greutate mare care apasa pe puntea motoare , cu motoare GM benzina care nu faceau fata caroseriei , cu un interior interesant dar nu foarte bine primit de clienti , cu o transmisie automata neperformanta si uzata moral , etc ) . Alfa 159 ramane o masina pe care o iubesc ( sunt la a 2-a bucata) ,dar sincer , nu se poate compara cu Giulia ( nu vorbim de design). Giulia, daca totul a fost pus la punct si nu vor aparea probleme in utilizare , are toate sansele sa devina un best seller Alfa Romeo, cu conditia ( majora) ca si reteaua de distributie&service AR sa fie la inaltime.

  • @dan grecu, miercuri, 11.05.2016 16:18

    Mai bine te-ai grabi. Curand inmatricularile pe Bulgaria vor fi limitate, la fel ca si creierul tau. Bafta !

  • ivc, miercuri, 11.05.2016 16:19

    @dan_grc Chiar te rog nu . Ramai la BMW, nu strica si imaginea Alfei cu mentalitatea ta cocalareasca . Te rugam nuuu .......

  • dan_grc, miercuri, 11.05.2016 17:19

    @ivceu Nu mă deranjează limitările cu înmatricularea în BG, nu dețin și nu am de gând să fac asta, în rest ce să spun, anvelope la Cielo ți-ai găsit?

  • dgate, miercuri, 11.05.2016 19:10

    arata a limuzina, este limuzina ca design, nimic de spus in privinta asta, dar trebuie sa schimbe din mers imaginea de posirca de masina pe care modelele vechi au creat-o. Sunt curios cum se vor descurca italienii cu turbinele pe motoarele lor aspirate, poate fi un pariu castigator sau daca se dovedes la fel de fiabile ca tedeirule nemtalailor pot sa se indrepte spre colaps.

  • Gabi, miercuri, 11.05.2016 22:34

    Cu tot respectul pt cei de la Alfa Romeo, dar cum sa vii tu, in 2016, cu motorizare diesel de 2.2 l, pentru o astfel de caroserie....

  • r, joi, 12.05.2016 09:11

    Multă artă italiană de foarte bună calitate. Dar oamenii își vor cumpăra în continuare " cumințeniile pământului" (Toyota, Hyundai, Skoda și bineînțeles Vw).

  • Inter, joi, 12.05.2016 10:15

    Toata lume plange ca in 2016 au fct motor de 2.2, pai credeti ca pe constructori ii intereseaza ca noi romanii plangem dupa motoare mici?(oricum noi suntem disperati dupa sh). Mazda si Mercedes au motoare de 2.2 diesel si o duc bine cu vanzarile. In plus luati motoarele de pe piata cuprinse intre 2.0-2.2 diesel si 170-190 CP si o sa vedeti ca Alfa Romeo este de departe cea mai sprintena.

  • mm, joi, 12.05.2016 16:22

    imi place, este eleganta, interior ergonomic, fara artificii inutile care sa ia ochii stupizilor (e totusi masina nu televizor, deci pt ce sa pui zeci de inchi de ecrane), iar motorizarea este una rationala nu una chitita pe performanta nesustenabila (trei turbine 9 probleme in plus, iar dieselurile fiat chiar sunt ok), tind sa cred ca vor fi mai atenti cu fiabilitatea deoarece miza e mare si tocmai fiabilitatea este talanga care le atarna de gat. Daca as fi genul care sa f..ta banii pe masini ca sa se oftice trecatorii, ar fi una din primele optiuni (nu v-ati plictisit de bemveuri si audeluri?) Le urez mult success!

  • Bogdan, sâmbătă, 21.05.2016 01:40

    Haga, eu am auzit doar de o motorizare de 2 litri de 200 de cai de la un review de la un youtuber din uk, esti sigur ca va exista si una de 380 de cai? Posibil sa fie tot pe motor de 2 litri?

  • Bogdan, sâmbătă, 21.05.2016 01:44

    Pardon, 280 de cai.