Topul viitoarelor mașini de colecție, în care ar trebui să investești

Publicat luni, 12.12.2022 16:30 de Tiberiu Safta

Americanii de la Hagerty au făcut o listă cu mașinile de colecție în care merită să investești. Pe listă sunt incluse modele de performanță ca Audi R8 și Lamborghini Murcielago, modele de teren precum Hummer H1 și chiar o motocicletă Harley-Davidson veche de 85 de ani.

Compania americană de asigurare Hagerty a realizat o listă cu mașinile de colecție în care ar trebui să investești în acest moment. Lista include mai multe modele celebre venite din toate colțurile lumii și include chiar și o motocicletă care datează încă de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În această listă vei găsi modele faimoase, precum: Audi R8, Lamborghini Murcielago, Hummer H1, Nissan 350Z. Lista include și un modele mai rare, precum Suzuki Cappuccino și Saab 900 Turbo. Cu această ocazie, propunem să facem cunoștință cu modelele de colecție de pe această listă.

AUDI R8 (2007-2015)

Începem lista cu primul supercar din istoria Audi, R8. Prima generație a fost prezentată în 2007 și venea, la momentul lansării, cu un motor V8 de 4.2 litri și 420 de cai putere preluat de la modelul de performanță RS4. Ulterior, Audi R8 avea să primească și un motor mai mare, un V10 de 5.2 litri, capabil să livreze 525 de cai putere. De altfel, acest motor a fost preluat chiar de la modelul Lamborghini Gallardo.

Modelul a fost bazat inclusiv pe platforma lui Gallardo, iar caroseria lui R8 era confecționată din aluminiu în combinație cu fibră de carbon. Supercar-ul german putea fi echipat cu o cutie manuală cu 6 trepte, dezvoltată de italienii de la Graziano, sau cu o cutie automată S-Tronic cu 7 trepte. Suspensia adaptivă era echipată cu amortizoare magnetice, iar Audi R8 a fost și printre primele mașini dotate cu faruri LED.

Prima generație a primit facelift în 2012 și a continuat să fie produsă până în 2015. Potrivit listei Hagerty, valoarea unui Audi R8 din prima generație este cuprinsă între 154.000 și 186.000 de dolari.

CHEVROLET CORVETTE Z06 (2001-2004)

A cincea generație a legendarului Corvette a venit în 1997. În acel moment, noul Corvette venea cu un motor V8 de 5.7 litri, capabil să livreze 345 de cai putere. Câțiva ani mai târziu, modelul de performanță american a primit o versiune mai puternică, botezată Z06.

Noul model, lansat în 2001, a primit o suspensie mai rigidă, anvelope mai performante și, bineînțeles, un motor mai puternic. Propulsorul de sub capota lui Z06 a fost o versiune nouă a unității V8 de 5.7 litri, modificată special pentru a dezvolta 405 cai putere. Modelul era disponibil exclusiv cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte și era mai ușor cu 58 de kilograme față de un Corvette C5 obișnuit.

Cea de-a cincea iterație a lui Corvette a fost produsă până în 2004, fiind ultimul model din lume, alături de Lotus Esprit, cu faruri escamotabile. Valoarea lui Corvette C5 Z06 este cuprinsă între 31.400 și 39.300 de dolari.

LAMBORGHINI MURCIELAGO (2001-2010)

Urmașul legendarului Diablo a marcat începutul unei epoci noi pentru constructorul italian. Lamborghini Murcielago a fost primul model nou construit de la preluarea mărcii italiene de către Grupul Volkswagen și a fost prezentat în premieră în 2001. La momentul acela, Muricelago a fost echipat cu un motor V12 de 6.2 litri și 580 de cai putere. Cu acest motor, sprintul de la 0 la 100 de km/h era gata în 3.8 secunde, iar viteza maximă era de 330 de km/h.

În 2006, Murcielago a primit câteva îmbunătățiri estetice, precum prize de aer mai mari și un motor mai puternic. Acum, propulsorul V12 a fost mărit la 6.5 litri, de unde rezultă o putere mai mare, de 640 de cai putere. Murcielago a fost ultimul model al mărcii cu motor V12 care putea fi echipat cu o cutie de viteze manuală.

Producția lui Murcielago a încetat în 2010, la scurt timp după lansarea celei mai puternice versiuni, SV, de 670 de cai putere. Hagerty apreciază valoarea fostului etalon al mărcii italiene ca fiind cuprinsă între 302.700 și 342.700 de dolari.

HUMMER H1 (1992-2006)

Povestea lui Hummer H1 este una extrem de interesantă. Inițial, această mașină a fost concepută pentru operațiunile armatei americane din Orientul Mijlociu în anii '80 și '90. Modelul, inițial cunoscut sub numele Humvee, a ajuns în mâinile lui Arnold Schwarzenegger, care își dorea o versiune de stradă a lui Humvee pentru public.

Așa s-a născut Hummer H1 în 1992. Caroseria extrem de lată a lui Humvee a fost păstrată, iar modelul de teren era propulsat de un motor diesel de 6.5 litri și 195 de cai putere, cuplat la o cutie de viteze automată cu 4 trepte. Mai târziu, puterea motorului a crescut la 205 cai putere, iar în 2006 a fost lansată și versiunea Alpha, care aducea un motor Duramax de 6.6 litri și 300 de cai putere.

Producția lui Hummer H1 a luat sfârșit în același an, iar acum, modelul de teren valorează între 105.000 și 127.300 de dolari.

MERCEDES-MCLAREN SLR (2003-2009)

O altă mașină cu o poveste interesantă este Mercedes-McLaren SLR, rezultatul unei colaborări între cele două mărci. Constructorul german a dorit ca noul model să fie o reinterpretare modernă a vechiului 300 SLR Uhlenhaut, în timp ce McLaren și Gordon Murray, omul din spatele lui McLaren F1, și-au dorit un supercar cu motor amplasat central.

După multe negocieri, cele două mărci au ajuns la un compromis în forma lui Mercedes-McLaren SLR. Motorul V8 supraalimentat de 5.4 litri dezvolta 617 cai putere și era construit din aluminiu. Viteza maximă de 333 de km/h plasa modelul în aceeași ogradă cu alte hypercar-uri de la acea vreme, precum Ferrari Enzo, Porsche Carrera GT și Ford GT.

Doar 2157 exemplare ale lui SLR au fost construite, iar producția a luat sfârșit în 2009. Hagerty apreciază valoarea lui Mercedes-McLaren SLR ca fiind cuprinsă între 329.300 și 338.700 de dolari.

NISSAN 350Z (2002-2009)

Succesorul lui Nissan 300ZX a fost introdus în 2002 și a fost, pentru mulți, o reinterpretare modernă a celebrului Datsun 240Z din anii '60 și '70. Modelul de performanță japonez a primit un motor V6 de 3.5 litri, capabil să livreze 291 de cai putere. Același motor, cu o putere ceva mai mică, a fost și la alte modele, precum Renault Vel Satis, Espace și Laguna Coupe.

Nissan 350Z era disponibil și într-o variantă de caroserie Roadster, alături de numeroase linii de echipare și accesorii pe parcursul producției sale. Cea mai puternică versiune a fost produsă de Nismo, care creștea puterea motorului V6 la 306 cai putere. Modelul a fost înlocuit în 2008 de către 370Z, iar un an mai târziu au fost produse și ultimele exemplare. În prezent, Nissan 350Z valorează între 37.500 și 44.900 de dolari.

SAAB 900 TURBO (1985-1993)

În anii '80, motoarele turbo erau încă o raritate la mașinile accesibile. Asta nu a oprit fostul constructor suedez Saab de a lansa o versiune de performanță a modelului 900 care avea să devină o legendă printre fanii mărcii. Este vorba despre Saab 900 Turbo, lansat în 1985. Coupe-ul scandinav venea cu un motor de 175 de cai putere, alături de o serie de elemente de siguranță noi, precum un contact amplasat în consola centrală pentru a preveni răni serioase în caz de accident.

Modelul s-a remarcat în special prin accelerația rapidă oferită de motorul turbo. Prima generație a lui Saab 900 a fost produsă până în 1993. Acum, valoarea lui 900 Turbo este cuprinsă între 22.200 și 25.800 de dolari.

SUZUKI CAPPUCCINO (1991-1998)

Un model mai puțin cunoscut nouă, Suzuki Cappuccino a fost o decapotabilă de dimensiuni foarte mici, care oferea performanțe apropiate de modele mai cunoscute, precum Mazda MX-5. Modelul japonez al celor de la Suzuki era destul de mic cât să se încadreze în categoria Kei Car.

În ciuda dimensiunilor diminutive, Suzuki Cappuccino venea cu un motor turbo de 64 de cai putere care putea să urce până la 8500 rpm. Modelul cântărea doar 700 de kilograme și se simțea cel mai bine pe drumurile șerpuite. Alături de motorul său, Cappuccino oferea și un plafon din aluminiu detașabil în mai multe bucăți. Astfel, modelul putea fi un coupe, T-top, targa sau o decapotabilă.

Producția lui Suzuki Cappuccino a durat până în 1998, fiind construite 26.480 de exemplare. Acesta este cel mai ieftin model din lista făcută de Hagerty, care apreciază valoarea lui Cappuccino între 12.200 și 16.700 de dolari.

HARLEY-DAVIDSON KNUCKLEHEAD (1936-1947)

În lista celor de la Hagerty este inclusă și o motocicletă veche de peste 85 de ani, dar care face furori și în zilele noastre. Este vorba despre Harley-Davidson Knucklehead, un model care și-a luat numele după forma motorului.

Cea mai puternică versiune avea un motor de 40 de cai putere, iar modelul a dobândit o reputație specială între fanii de motociclete. Majoritatea comenzilor, precum schimbătorul de viteze acționat cu piciorul, ambreiajul și manetele pentru frâne erau amplasate în locuri neobișnuite, ceea ce îl făcea pe Knucklehead să fie dificil de stăpânit. Cu toate acestea, design-ul său a rămas unic printre admiratorii de motociclete.

Harley-Davidson Knucklehead a fost produs între 1936 și 1947. Valoarea unui astfel de model este cuprinsă între 46.600 și 143.000 de dolari.

Încheiem prin a spune că în clasamentul Hagerty mai erau și AMC Javelin AMX și Toyota Pickup 4x4 SR5, modele complet necunoscute pieței din Europa.

via Hagerty

  • Mike, luni, 12.12.2022 22:28

    noile generaţii care s-au născut cu smartphone şi internet, nu îmi mai intersează să colecţioneze nimic, mai ales ceva fizic... Doar poate miliardari bolnavi, care adună zerouri în conturi, şi din pură plictiseală cumpără pe bandă rulantă ceea 99% din oameni nu îşi pot cumpăra niciodată. Mda

  • Seriff, marţi, 13.12.2022 11:00

    @Mike sti tu, de-aia toti copiii de bani gata au masini puternice pe benzina, nu electrice, ia zi, ai gasit loc la VOILA? Sau nici acolo nu te primesc?

  • DanG, marţi, 13.12.2022 19:12

    Ce bine, chiar nu stiam daca sa imi iau un Corvette sau un R8, acum m-am lamurit :) Lasand gluma la o parte, acel SLR are in continuare ceva magic, capota lunga si fundul scurt plus artificiile de design il fac un model cu adevarat special. Sunetul demential este cireasa de pe tort.