Topul premium în 2011: BMW, Audi, Mercedes, Volvo. BMW: "Noi nu producem canapele pe roţi"

Publicat joi, 12.01.2012 12:25 de Mircea Meșter

Clasamentul mondial al mărcilor premium în 2011 consfinţeşte avansul BMW şi vine cu o premieră absolută: Audi trece de Mercedes-Benz pentru prima dată în istorie.

Lupta constructorilor premium a continuat în 2011 la nivel mondial. Dacă piaţa auto a suferit în multe zone din cauza crizei economice mondiale, principalii producătorii de maşini premium au înregistrat creşteri pe linie în segmentele lor de piaţă, reuşind să se impună mai ales pe pieţele importante cu potenţial, precum China, India, Rusia şi America de Sud, dar şi în SUA sau Europa.

GERMANII DOMINĂ CLAR

Cele mai importante mărci premium au rămas în continuare BMW, Audi şi Mercedes-Benz, brandurile germane tăind o felie masivă din piaţă. Astfel, două treimi dintre clienţii care au ales modele premium în 2011 au cumpărat un model al trio-ului german.

Câştigătorul anului 2011 este unul clasic: BMW. Constructorul din Munchen, aflat pentru al şaselea an consecutiv în poziţia de lider al pieţei auto premium, a reuşit să vândă 1.38 de milioane de maşini, înregistrând o creştere de 12.8% în raport cu anul precedent. Pe locul al doilea, la doar 80.000 de maşini diferenţă, vine Audi. Cu 1.3 milioane de maşini vândute, producătorul din Ingolstadt s-a apropiat de bavarezi datorită unui progres de 19% în cursul acestui an. Anul 2011 a fost, de altfel, unul al premierelor pentru Audi, marca parte a Grupului VW depăşind Mercedes-Benz pentru prima dată în istoria sa de 102 ani. În sfârşit, pe ultima poziţie a podiumului apare Mercedes-Benz. Marca Grupului Daimler a avut cea mai mică creştere între primele trei clasate (+8%), cu 1.26 milioane de maşini vândute.

VOLVO, PRIMUL BRAND NON-GERMAN DIN CLASAMENT

Surprinzător sau nu, Volvo a fost primul brand non-german din clasamentul premium mondial. Suedezii conduşi acum de compania chineză Geely arată că managementul bun poate aduce rezultate excelente după despărţirea de Ford. Deşi mulţi le cântau prohodul suedezilor, aceştia au reuşit să-şi crească vânzările cu 20.3% în 2010. Numărul total de maşini vândute de aceştia a fost de 449.255 de unităţi.

Constructorii japonezi Lexus şi Infiniti, diviziile premium ale Toyota şi Nissan, s-au clasat pe locurile 5 şi 6 în clasamentul anual al brandurilor premium. O posibilă explicaţie vine din partea CEO-ului Mercedes-Benz SUA: "Pentru fiecare client care pleacă de la noi şi migrează la Lexus, patru clienţi Lexus migrează la noi", spune SteveCannon. De altfel, Lexus a pierdut prima poziţie în clasamentul mărcilor premium din SUA pentru prima dată în ultimii 11 ani, cauza fiind dezastrul natural care a lovit Japonia în luna martie a anului precedent. Cu toate acestea, Lexus promite multe în 2012: "Ne-am revenit acum complet şi ne vom simţi bine în 2012 pentru că avem o mulţime de produse foarte bune cu design excelent, o dinamică excelentă şi tehnologii incredibile în maşinile pe care le pregătim", spune Mark Templin, managerul Lexus în Statele Unite.

Pe de altă parte, apariţia unor modele noi în gama Cadillac şi Lincoln (ATS şi MKZ) este contrată de şeful BMW America de Nord, Ludwig Willisch: "ATS şi MKZ nu sunt concurenţi reali pentru noi. Noi nu producem camioane, taxiuri şi autobuze. Nu producem canapele pe roţi. Şi nu luăm maşini de volum pentru a le rebrandui şi a le vinde ca maşini premium", concluzionează acesta.

via | Automotive News (înreg.) | Reuters | Straitimes

  • Radu, joi, 12.01.2012 14:18
    Citez...

    "Câştigătorul anului 2011 este unul clasic: BMW !!! " Restul e poveste !!!

  • TIKA, joi, 12.01.2012 14:31

    Din cate se vede trio devasteaza tot!!!Mai au de mancat mult altii ca sa ii ajunga!!

  • kuhash, joi, 12.01.2012 14:38
    nu produceti canapele pe roti evident...

    Da, asa e voi nu produceti canapele pe roti, produceti sicrie pentru pustanii romani tembeli, si in general masini pentru cocalari cu bani. In rest foarte puternice si aratoase, n-am ce zice. Totul era acceptabil pana sa deveniti aroganti. Felicitari Volvo!

  • Baciu, joi, 12.01.2012 14:40

    foarte bun cometariul lui kuhash! are perfecta dreptate!

  • Devorattor, joi, 12.01.2012 14:43

    E adevarat ca tot nemtii conduc, dar nu uitati ca cea mai buna si mai spectaculoasa crestere in vanzari a avut-o Volvo! Chiar cifrele date de automarket vorbesc (20,3%). Daca o va tine si anul asta ina celasi ritm, sunt curios cum se vor clasa in ianuarie 2013!

  • dan_grc, joi, 12.01.2012 14:46

    Da, felicitari Volvo si chinezilor pt ca i-au salvat @kuhash Pe principiul asta cele low-cost ce sunt? Daca ai Logan si intra un Mercedes in tine stim ce se intampla...

  • razvan, joi, 12.01.2012 14:53
    volvo

    Nu inteleg de ce se crede Volvo marca premium .Felicitati ingineriei germane .Incep sa-l cred pe hitler cu `rasa ariana` .........

  • byby, joi, 12.01.2012 14:57
    pt kuhash

    BMW nu este pt toti ,,ursii” din Ro ( tineret scapat din frau sau cu bani gata, cocalar, manelist, etc. ). BMW este o masina stilata (oare de ce Rolls Royce a fost cumparat de BMW? ), pt oameni cerebrali, dar care la o greseala, te poate scoate din orice rahat, fara mari pagube. Ca sa nu mai vorbim de siguranta in caroseria masinii. Vorba neamtului: ,,Mercedes este o masina care te conduce, BMW este o masina pe care O CONDUCI!”. Felicitari BMW ( ca de obicei )!

  • vlad, joi, 12.01.2012 14:58
    @razvan

    Razvan dute pana la reprezentanta Volvo ce mai apropiata si intra intr-un S60, s80 sau un Xc60 si o sa intelegi de ce se crede Volvo o marca premium

  • jan, joi, 12.01.2012 15:12

    Mereu am zis ca Mercedes si Audi fac garsoniere pe roti

  • jan, joi, 12.01.2012 15:14

    Volo a fost si o sa ramana o masina tare, la fel ca Saab chiar daca inca nu a fost salvata

  • Octavian, joi, 12.01.2012 15:26

    @razvan sa inteleg ca nu ai fost cu un Volvo inca. Pana m-am decis sa cumpar un s60 am fost in test drive si cu a4, seria 3 si c klasse, si vreau sa zic ca am preferat volvo care e cel putin la nivelul celorlalti la un pret ceva mai bun. 3 ani mai tarziu nu regret aceasta decizie

  • kuhash, joi, 12.01.2012 15:27
    @dan_grc

    cele low-cost la fel ca cele high-cost sunt absolut la fel pana in momentul in care se urca un tip de sofer sau alt tip la volan. Ce vroiam eu sa evidentiez e ca, cel putin la noi BMW, din pacate e preferata inconstientilor, cocalarilor, etc... @razvan Volvo nu se crede nicicum, clientii il considera premium, iar Volvo incearca si reuseste sa se mentina acolo unde clientii il considera. La fel cum BMW si Audi au genul cocalar de clienti asa Volovo are un alt segment de utilizatori poate ceva mai educati si cu alte gusturi, care evident , nu se discuta... pt ca sunt gusturi...

  • dan_grc, joi, 12.01.2012 15:38

    Mai oameni buni, pana cand debitati tampenii cu genul de oameni pt fiecare marca? Incetati sa mai raportati Romania la tot globul @kuhash Eu m-am saturat de subiectul asta, Bmw si Audi au genul marlanesc si cocalar si Volvo Lexus sunt doar stilati si doctori, ca doar nu se vorbeste despre zecile de mii de Logan-uri tunate in cel mai prost gust cu putinta din care se aud si manele, se vad doar bmw-urile de genu asta. Esti unul dintre cei multi care gandeste la modul simplist despre aceste eterne subiecte

  • Octavian, joi, 12.01.2012 15:47

    Nu toti posesorii de BMW si AUDI sunt cocalari si manelisti, dar recunosc ca inca nu am vazut posesor de Lexus, Volvo, Saab care sa fie din acea categorie.

  • mowgli, joi, 12.01.2012 16:01
    Bmw si roialitatea

    Automobile Bavaria este furnizorul oficial al Casei Regale, insusi Regele detine un X5 si un seria 7.Presedintele Automobile Bavaria a fost decorat cu medalia "Regele Mihai I pentru Loialitate". Acuma mie mi-e greu sa cred Majestatea Sa Regele Mihai face cerculete in parcare la Auchan si pe langa Mozart si Bach nu lipseste din colectia Sa albumul "manele megamix vol 73". E posibil... dar ma indoiesc... De Hagi, Nadia, Nastaste, Crin Antonesc, Gadea n-are rost sa pomenesc ca pe cocalarii astia sigur i-ati vazut pe HI5.

  • @mowgli, joi, 12.01.2012 16:10

    Mai sunt si altii care au BMW, sunt prosti astia care zic ca cei cu BMW sunt cocalari. Inseamna ca Mercedes este o masina tiganeasca(am vazut o gramada de tigani cu Mercedes) si AUDI una taraneasca(multi tarani care se bucura de leduri, leduri si iar leduri).

  • TIKA, joi, 12.01.2012 16:19

    Si doctorul primar este fan beamveu!!Nu zice nimeni de el?

  • edi80, joi, 12.01.2012 16:29
    felicitari celor care se voteaza sg..fani bmw de.

    adevarul k regele mihai la varstalui sigur mai i-a sg decizii...si sigur conduce!! adevarul e k hagi nastase crin sunt niste...somitati..cum sa zic..adik totusii nu stim lega bine 2 cuv dar...ai uitat si de vanghelie..sau el nu conduce decat masina de bugetar? si in germania am stat putin asa cativa ani si acolo cei cu masini scumpe erau ori turci ori germani dar in varsta!!la noi e cam invers..dar nu asta e prob! bmw e o masina de exceptie insa pt romania eu zic k e cam mult!!

  • Aviz VAG, joi, 12.01.2012 16:58
    de notat

    BMW zice "nu luăm maşini de volum pentru a le rebrandui şi a le vinde ca maşini premium" Aviz Audi si Volkswagen.

  • T34, joi, 12.01.2012 17:01

    Bravo BMW, ma faci sa ma simt mandru cu 316-le meu obosit de prin '90 si ceva la care vreau sa-i pun GPL.

  • mowgli, joi, 12.01.2012 17:01
    edi80

    De ce nu ar fi prea mult pentru mercedes, lexus sau infiniti? de ferrari, bentley, maserati, lambo, rolls, sau chiar veyron nu zici nimic?

  • edi80, joi, 12.01.2012 17:50
    mowgli

    da e si pe alea stai lin!! dar masina care se muleaza cel mai bine pe copac stii care e nu?

  • C-G-C, joi, 12.01.2012 17:58
    @AvizVAG

    Daca aveai macar un amarat de carnet de conducere si ai fi condus atat Passat cat si A4, ca sa nu mai discutam de la A6 in sus, ti-ai fi dat seama de ce Audi nu este VW. Faptul ca Audi vinde cu doar 80.000 unitati mai putin decat BMW la nivel mondial si ca in ultimii 10 ani si-a cam dublat nr de unitati vandute, iar in Europa este brandul premium NR. 1 (piata cea mai conservatoare din lume) cu peste 700.000 unitati vandute eu cred ca le da dreptul sa se creada mai mult decat un VW rebranduit. P.S.: Diferenta o face in continuare piata din SUA, acolo unde BMW si Mercedes vand de peste 2x mai bine decat AUDI, dar usor usor vor echilibra balanta si in State, unde noul A6 de ex. a fost "primit" extraordinar atat de presa cat si de public.

  • dan, joi, 12.01.2012 18:08
    Tipic BMW, tipic cocalaresc!

    Castigi locul 1 intr-un clasament si folosesti niste cuvinte de cacao la adresa concurentei. Foarte urat din partea conducerii BMW

  • gelu, joi, 12.01.2012 18:15
    tre sa recunoastem

    ..din nefericire cocalarismul se simte bine in marcile astea nemtesti. Nu e vina acestor marci. Neamtul nu isi construieste masinile pentru cocalarul de trafic, marlanul de dorobanti, taranul de mall, ciumetele de parcare sau pitipoanaca de companie. Rasa asta noua cu figuri si $hm3k3ri3 a invatat repede un lucru: masinile germane merg la imagine. Poate ca oamenii cu ceva mai multa materie cenusie in capatana au observat asta si incearca o distantare de asemnea contemporani, solutia "auto" fiind una mai altfel: bun simt japonez, putina seriozitate suedeza (oferta mica), ceva aroma italiana samd. Dar lucrurile astea nu le putem generaliza la gusturile "mondiale" cu toate ca plavani sunt si in afara. In alta ordine de idei nu stiu cu ce m-ar incalzi pe mine ca "insusi regele" are nu stiu ce masina. Hai da-te dreaku....tre sa fiu de-a dreptul idiot sa pic in poponeata ca "insusi magestatea sa" are X5 si S7 dar na....probabil ca unii nu isi pot gasi un alt exemplu in viata decat un dinozaur.

  • Adi, joi, 12.01.2012 18:32
    Putin imi pasa mie cate au vandut.....ca doar nu imparte banii cu mine !

    Ce ma incanta este ca au bani sa reinvesteasca si sa faca masini din ce in ce mai performante si economice. Din pacate fiabilitatea a scazut fiind in EPOCA DE CONSUM. Un BMW 507 de ex. nu face ce face unul nou, dar se poate spune ca e un BMW pt. totdeauna. Unul nou peste zeci de ani e la reciclat indiferent de model. Poate la dorinta propietarului sa il pastreze si sa il updateze. Eu am un E65 (seria 7 pt. cine nu stie din 2004 fara facelift. Nu as da caroseria aia pe nimic. Dar pe viitor stiu ca o sa pice cam tot de pe ea. Ramane de vazut daca o sa reusesc sa pun ce va fi pe 7-ele nou de atunci si pe al meu. De la motor la electronica chiar daca ma va costa cat jumatate din cel nou. ps. Mercedes ramane axat pe confort si lux, BMW pe sportivitate si dinamica, Audi le combina si de aceea e din ce in ce mai cumparat. Eu zic ca in 10 ani Audi va fi nr, 1 la vanzari.

  • Adi, joi, 12.01.2012 18:42
    Inca ceva.......cine mai are complexe cum ca X sau Y marca/ model e de

    nu stiu ce cocalar, somitate, sau ce o mai fi el, ori are 15 ani ori e cu caputul grav afectat !!! Nu exista marca sau model sa nu fi incaput pe mana unui dobitoc. Asta nu numai in Romania. In SUA de ex. isi cumpara meltenii si Bugatti. Asta inseamna ca nu mai cumpar Bugatti ca are nu stiu ce meltean ? Trebuie sa fi IDIOT sincer...... Iar daca iti place ceva, nu te mai intereseaza ce zice X si Y de tine. Tot ce trebuie sa faci e sa nu il deranjezi pe cel din jur. Respecti regula asta automat scapi de eticheta de meltean goriloi posesor de X marca sau model. (e valabil si la haine sau alte accesorii) !

  • mowgli, joi, 12.01.2012 18:45
    @gelu

    Da-mi tu exemple de oameni care au facut ceva pentru tara asta sau un grad de cultura mult peste medie.Te invit... Despre Rege cu siguranta ti-ar putea spune multi in sute de pagini, dar nu stuntem aici nici la lectia de politica nici la cea de istorie.Oricum tu cu siguranta ai lipsit la ambele materii.

  • @edi80 jiji cocalarul, joi, 12.01.2012 19:05

    "totusii nu stim lega bine 2 cuv" se pare ca nici tu nu stiiiiii ! Ka sa zic asa baietzash ...

  • gelu, joi, 12.01.2012 19:06
    @mowgli

    prietene, ma faci sa rad. Lectia de istorie am invatat-o de la contemporanii capatanei tale incoronate iar cat despre politica, ai grija, este pe nisipuri miscatoare. Ti-ai gresit omu'... Traieste-ti visele dar sa nu ramai doar cu ele (cu toate ca prevad exact acest lucru) end off-topic

  • tzenu_bmw, joi, 12.01.2012 19:13
    bmw........

    mi se pare mie sau bmw chiar subestimeaza concurenta...... se pare ca audi e la doar cativa pasi in spatele bmw.......volvo chiar daca e mult in spate isi revine fenomenal.....de mercedes nu mai zic nimik isi vor reveni ei in viitoru apropiat............ sa nu uitam ca mercedes a fost de neinvins in toata istoria sa poate doar in ultimu deceniu a cam 'slabit'

  • stefan, joi, 12.01.2012 19:33
    putini cocalari, multe masini

    cati cocalari exista in tara noastra si in vecinatate? 10.000? 100.000? 500.000? ganditi-va ca doar o mica parte dintre acestia au BMW sau Mercedes, iar nemtii vand peste 1.000.000 masini din fiecare model!! nu mai criticati atata, o fi Volvo bun si sigur dar nu are personalitatea uni BMW dupa care toata lumea intoarce capul..

  • Calingura, joi, 12.01.2012 19:39
    o fi cum o fi dar parca au dreptate

    Mama unde eram cand s-a dat drumul la subiect. Unde era cel care ma acuza ca sunt singurul care fac circ? Uite ca aveam dreptate Nu imi permit un BMW daca vreau sa tin casa in care stau dar nici daca mi-as permite nu ar fi primul pe lista. Totusi sa fim seriosi si sa recunoastem ca au dreptate: cum se pot compara marci americane de duzina care vand doar local cu niste titani ca nemtii si chiar japonezii care vand in draci pe unde se duc? Afirmatia anului: noi nu producem canapele :))). Hai ma ce naiba. Chiar nu va dati seama. E prea tare :))

  • LauCalin, joi, 12.01.2012 19:48

    Sincer sa va spun pe mine nu ma mira prea tare stirea asta. Lucrurile erau chiar asa inca de pe la sfarsitul anului trecut, insa putini erau cei care recunosteau asta, mai ales in ceea ce priveste Volvo. Faptul ca Volvo a crescut mult de cand s-a despartit de Ford incerc sa o spun de mult timp si toti au zic ca vorbesc aiurea. Poftiti dovada! Nu iti trebuie un "stapan" de renume ca sa faci lucrui foarte bune, ci un manageament foarte sanatos. Ma uit la cum au crescut si cresc in continuare Volvo, Range Rover sau Jaguar si sper sa ajunga la acelasi nivel si SAAB intr-o zi. Degeaba ai o masina buna daca lumea nu stie asta, ca nu iti tine de foame o bucata de fier. Restul e poveste. Mowgli, bine ai revenit! :)

  • mowgli, joi, 12.01.2012 19:53
    @laucalin

    Mersi amice.Sper si eu sa vad bmw, volvo (sau saab) si alfa romeo in top 3 cat de curand.Cu bmw s-a rezolvat, cu restul e mai greu...

  • Alexandru, joi, 12.01.2012 20:30
    Masini puternice si pustanii

    @ kuhash: Draga cititorule, ca exista pusti cu bani care cumpara masini de sute de cai si mor cu ele nu vad a fi problema BMW, Audi sau Mercedes. Ei fac masini sa le mearga afacerea, ce faci tu cu ele (vezi >300 km/h pe A2) e treaba ta. Viata ta sta in mainile tale si in felul cum conduci (exceptand cazuri ca Teo Peter). Asadar "sicrie pe roti" mi se pare chiar exagerat atata timp cat au extrem de multe sisteme de siguranta (incepand cu banalul ABS). Cu respect.

  • unckle, joi, 12.01.2012 20:42

    seful BMW vorbea de camioane,canapele si masini de volum rebranduite din curtea celor doi producatori americani - in nici un caz de audi ... mai cititi odata inainte de a va infierbanta ;) welcome back mowgli :)

  • dragster, joi, 12.01.2012 21:38
    @unckle

    Deci papagalul ala ingamfat de la BMW ia peste picior constructorii americani......hmm..... Canapele.........deci el vrea sa spuna ca masinile americane sunt lipsite de sportivitate. Probabil el a uitat ca,Cadillac CTS-V a fost mai rapid decat M5 si era cel mai rapid sedan din lume acum ceva timp. Uite ca si-o mai fura si de la ''canapele''. Obraznicatura...........

  • ALEX, joi, 12.01.2012 21:42
    bmw

    Intr-un interviu acordat publicatiei noastre in cadrul Salonului auto de la Detroit, Matt Russell, BMW M brand Manager pentru BMW North America a declarat ca Divizia M a produs 740 unitati BMW 1M Coupe pentru clientii americani. Practic au fost 739 unitati puse in vanzare si un BMW 1M Valencia Orange utilizat ca pace car la cursa de 24 ore de la Daytona. Productia de unitati BMW 1M pentru SUA s-a incheiat in septembrie si nu va continua in 2012. “Modelul 1M a fost remarcabil datorita fatpului ca a fost construit foarte rapid, intr-un timp record, si este o masina construita pentru entuziasti, si de aceea am produs un numar redus de exemplare” a spus Russell pentru BMWBLOG.

  • 2-10, joi, 12.01.2012 21:57
    @dan_grc

    2 comentarii tembele, pe langa subiect. Ce are clasa premium cu Logan? Vre-o frustrare personala te-a determiat sa compari Logan cu premium?

  • DAN, joi, 12.01.2012 23:55

    Eu sunt fan Audi si felicit Bmw pt performanta reusita;si Volvo.Dar ma intreb cand fanii Bmw vor putea sa scrie acelasi lucru? ei trebuie mereu sa arunce cu noroi in Audi e un vw rebranduit. Seful Bmw america se refera la brandurile americane nu la Audi,in declaratia cu "canapeaua" , pt ca audi e un concurent foarte real pt ei. 80.000 de unitati distanta.Singura piata care face diferenta intre Bmw si Audi este SUA pt ca acolo Bmw a vandut 248.000 si Audi 117.000. Ia ganditi-va ce s-ar intampla daca Audi ar vinde cel putin 200.000 in SUA? Audi a fost ingenuncheat in SUA in 87 de un reportaj tampit cu "unintended acceleration" si le-au scazut vanzarile de la 85.000 in 1985 pana la 12.000 in 1991. Abia in 1999 au reusit sa mai atinga nr din 1985.numai bine

  • LauCalin, vineri, 13.01.2012 02:26

    Pai avem asa: "Nu producem canapele pe roţi.": Lincoln, Cadillac "Şi nu luăm maşini de volum pentru a le rebrandui şi a le vinde ca maşini premium": clar un atatc la Audi. Pe principiul pe masinile noastre premium nu e scrisa si denumirea unei marci de masa, asa cum scrie pe un Audi. Este normal ca cei de la BMW sa incerce chiar si prin declaratii subtile sa atatce Audi, pentru ca marca asta a crescut in 10 ani enom. Nu prea e piata niciunde in lume unde vanzarile Audi sa nu fie pe plus si sa nu ameninte BMW. In plus, atata timp cat posesorii de Audi vor fi mai multumiti decat posesorii de VW, atata timp cat la nivel mondial Audi e vazut (mult) mai bine ca VW, atata timp cat Audi sta mai bine ca VW in mai toate clasamenete, cat presa auto spune este peste VW, nu prea cred ca nu e asa si ca nu se ridica la nivelul lui BMW sau Mercedes. Sunt prea multe argumente pentru ca Audi sa fie considerat un constructor premium de inalt nivel. PS: Gadea are Q7 :)) :p

  • BMW, vineri, 13.01.2012 06:55
    @fanii DIN INGOLSTADT

    RESPECT AUDI , bravo . Dar totul tine de la clasicul companiei . BMW e BMW e facut sa rupa , farmecul tractiunii spate il simte orice sofer si il apreciaza si numai niste femei care nu prea pot conducce cauta 4x4 sau punte fata. BMW-ul e mai calculat tehnic totul e facut in cel mi sportiv mod . e facut pentru a fi LIDER si REGELE SPORTIVITATII.

  • Adelynna_for_you, vineri, 13.01.2012 08:04
    NORMAL CA BMW CASTIGA! VOLVO E MASINA DE PENSIONARI

    Dak de mercedes zic nemtii ca e o masina kre te conduce pai ce mai potzi spune de volvo? Inseamna ca intrun volvo soferul ala nu mai e sofer, ala e o biata papusa teleghidata :)) pedestrian detector, cutie automata standard, mii de senzori...pai normal sa castige BMW pt ca aia e masina in care simti ca conduci, simti ca traiesti, simti ca esti tanar9a), nu cazanu ala suedez. volvo = masina pt pensionari sau soferi fricosi!! pana si barbatii maturi la 35-45 de ani dupa care ma uit eu majoritatea conduc BMW si Audi n am vazut niciunu cu volvo sau saab. Nam vrut sa ma bag aiurea in seama dar cand ii tot vad pe frustratii astia cum comenteaza zilnic cu masinile lor suedeze deja ma apuca stresul frate mah baietzi sau domni de 60 de ani ce sunteti, voi nu aveti ce lucra? :) Si mai terminati dracu cu afirmatii de genu "bmw = masina de agatat pitzipoance" ca multi dintre voi SALIVEAZA dupa o aja "pitzipoanca'! Hai sictir obositilor cu volvo si saab1

  • Devorattor, vineri, 13.01.2012 08:14
    VOLVO vs BMW

    Cei care spun ca Volvo nu are personalitate, sa stiti ca lucrurile s-au schimbat in ultima vreme. Va pot da zeci de exemple de oameni cu care am mers prin oras: mai multi sucesc capetele dupa ultimul tip de Volvo S60 si XC90 decat dupa ultimul tip de BMW 320 sau X5, X6... De ce? Pt ca Volvo a reusit sa surprinda mult mai mult, o asemenea masina cum e ultimul S60 a devenit ceva inedit pe strazile din Ro. De la masinile alea patratoase, sobre si enervant de conservatoare (cum erau 244, 940, 850, S70, etc) suedezii au raspuns la provocare si au reusit sa demonstreze ca pot face si masini frumoase si cool daca vor! Am mult respect si pt BMW, dar de seria 3 si X6 s-a cam saturat lumea...

  • Adelynna_for_you, vineri, 13.01.2012 08:18
    nu mai comentati aiurea BMW e cel mai cool!!!!!

    Dak de mercedes zic nemtii ca e o masina kre te conduce pai ce mai potzi spune de volvo? Inseamna ca intrun volvo soferul ala nu mai e sofer, ala e o biata papusa teleghidata :)) pedestrian detector, cutie automata standard, mii de senzori...pai normal sa castige BMW pt ca aia e masina in care simti ca conduci, simti ca traiesti, simti ca esti tanar9a), nu cazanu ala suedez. volvo = masina pt pensionari sau soferi fricosi!! pana si barbatii maturi de 35-45 de ani dupa care ma uit eu au toti bmw si audi niciunu nare volvo. deci concluzia mea: frustratilor cu saab si volvo, ciocu mic! ziceti ca bmw e masini de pitzipoance dar asa muulti salivatzi dupa o "pitzi cu BMW din aia" :))

  • unckle, vineri, 13.01.2012 09:12

    Da LauCalin ... este adevarat ca citind printre randuri se poate vedea ca referirea la rebranduire este direct la Audi ... dar le tremura chilotii cand aud de Audi - doar au cresteri anuale mai mari ca ei si anul asta probabil vor deveni lideri mondiali ... macar daca ar face si ei niste masini un pic "diferite" :) @Dragster - cand te dai jos din masinuta de plastic cumparata de mami de craciun, si pui mana pe tastatura ia de informeaza-te asupra vremurilor care au trecut intre lansarea lui M5 si a lui CTS-V .. poate astfel o sa iti adi seama ca acel CTS-V a fost creat "special" pentru a bate M5 ... as vrea sa-i vad pe americani cum bat noul M5 ... probabil le va lua cam trei ani.. cum le-a luat si cu vechiul M5. Da, masinile americane sunt, majoritatea, lipsite de sportivitate. Cand spun "majoritatea" ma refer la majoritatea masinilor cu pretentii sportive - este adevarat ca au facut progrese majore la manevrabilitate, dar evolutia este fortata de dorinta de a concura pe piata dominata de BMW si Audi. Daca prin "sportiv" tu intelegi liniute la semafor ... retrag tot ce am scris mai sus.

  • razvan, vineri, 13.01.2012 11:10
    Audi

    Singurul lucru la care ma dezamageste audi este ca ofera variantele mai ieftine cu tractiune fata in comparatie cu BMW si Mercedes . Consider ca acest lucru il plaseaza in urma celor doi rivali . Restul concurentilor din clasament sunt mult in urma germanilor .

  • VOLVO, vineri, 13.01.2012 12:14
    VOLVO - SIMPLY THE BEST!

    FELICITARI VOLVO SI FELICITARI SI CHINEZILOR, SUEDEZII AVEAU NEVOIE DE BANI, CACI TREABA SI-O STIU FACE! CINEVA INTREBA DE CE E VOLVO PREMIUM?! SUNT CHESTII FOARTE SIMPLE, DAR DAU NUMAI UN EXEMPLU: CEA MAI IEFTINA MASINA VOLVO, C30, CARE ESTE IN JUR DE 20000EURO NOUA, ARE TELESCOP CAND RIDICI CAPOTA, UN FREELANDER SAU UN FORESTER NU ARE, TREBUIE SA TE MURDARESTI PE MANA SA PUI UN CUI INTR-O GAURA...MASINA MEA VOLVO DIN 1969 NU ARE NEVOIE DE O BOTA SA TINA CAPOTA CAND O RIDIC SA PUN SOLUTIE PT STERGATORUL DE PARBRIZ, CACI PENTRU ALTCEVA NU AM NEVOIE SA RIDIC CAPOTA!... BRAVO VOLVO INCA O DATA.

  • costacurta, vineri, 13.01.2012 23:09
    off

    TOT MERCEDES E NUMBER 1.

  • mip, sâmbătă, 14.01.2012 07:54
    agitatie fara rost

    salut tututror, brandurile astea ..... premium .... asa cum sint costa o gramada de bani (si sa le cumperi/inchiriezi si sa le intretii si sa le asiguri) .... Volvo, Audi si Mercedes au cam avut probleme cu fiabilitatea in America de Nord si au pierdut multa clientela in favoarea japelor Lexus/Infinity/Acura .... asa ca sa nu va mirati daca in citiva ani veti vedea alte marci "permium" pe la ei .... citeam pe un forum o americanca se plingea te audi al ei ca la 72.000 mile ii ardea motorul ulei cu gramada !!!! (ce sa mai vorbim de multiplele si ciudatele si complicatele probleme electronice care sint pe masinile astea, vorba romanului, ''s-au incurcat astia in talente" si le-au facut asa de sofisticate ca nici ei - adica cei ce le-au conceput/fabricat - nu mai stiu cum sa le depaneze !) Cine si in ce conditii mai cumpara o masina cu probleme ca vorba aia, o fi ea in garantie da' pe perioada cit e la reparat iti trebuie alta de schimb .... si aia trebuie sa ti-o procuri singur adica sa platesti din buzunar alti bani in paralel cu rata masinii "premium" !!!!!! In America de Nord automobilul nu e un soi de zeu la care astia sa se inchine ca in Europa, sau mai ales in Romania .... trebuie sa te deplasezi cu masina nu s-o ti la service ! Si cu cit mai ieftin cu atit mai bine ! Asta e o realitate .... Respecte tuturor de pe forum !

  • unii sunteti total idioti, duminică, 15.01.2012 13:57
    germanii sunt cei mai buni

    daca a-ti mai fost si in alta parte decat pana la bucuresti sau pana la munte a-ti fi vazut si posesori de bmw,audi si mercedes civilizati si stilati precum masinile acestea.Respect si celorlalte trei marci ...eu am fost in germania, austria si italia si nu am vazut atat de multe volvo,lexus,infiniti pe strada precum cele trei care conduc...daca as avea bani de o masina preumium as alege una din primele trei...momentan conduc un vw golf 5 cumparat din austria si sunt foarte multumit

  • Alex Seremet (BMW), miercuri, 18.01.2012 21:23
    BMW si cocalari

    E pacat să judecaţi nişte mărci atât de speciale după stereotipuri uşoare şi să uitaţi tot ce stă în spatele lor: istorie, tradiţie, ingineri de excepţie. Şi aici nu mă refer doar la BMW, dar şi la Audi sau Mercedes. Nu este un accident că ele creează atâta pasiune. Două impresii despre BMW de la Iureş şi Liiceanu: Iures Să vorbim puţin despre relaţia maşină-intelectual. Pe Manolescu l-am văzut în faţa unei librării într-un BMW, Liiceanu scrie eseuri despre Alfa Romeo. Ce se întâmplă cu intelectualii, cum au sărit dintr-o imagine boemă direct într-un BMW, ce s-a întâmplat? Păi... orice om, şi dacă-i intelectual, n-are şi el dreptul să guste dintr-o bezea, un peşte proaspăt, icre de Manciuria sau icre negre? Totul e să nu vrea numai asta. Nu trebuie să rămâi pur şi simplu într-un Rolls Royce. Trebuie să şi călătoreşti cu el, trebuie să ai o relaţie de cunoaştere de plăcere cu o astfel de maşină. BMW-ul pentru segmentul intelectual reprezintă o tentaţie şi chiar o experienţă de viaţă. E şocant pentru că în România şi în tot blocul estic, BMW, Mercedes sunt simbolurile lui Dinu Păturică. Cocalarul este văzut ca principalul ocupant al limuzinelor de lux... E din cauza ţării, nu din cauza firmei. BMW nu poate fi pus în dreptul acestui tipar. Da, dar bănuiesc că BMW nu se supără când un cocalar vine cu o pungă de bani să cumpere maşina. Nu, nu se supără. Dar un BMW e ca o idee, nu o poate fura nimeni. E adevărat, e un obiect până la urmă, dar conţine atât de multă inteligenţă. Ca orice mare lucru, brandul a început să se concureze pe sine. Cum mai filozofez eu cu domnul Dabija şi cu domnul Patapievici, problemele grele încep nu de acolo unde trebuie să faci diferenţa între bine şi rău, ci de atunci când trebuie să discerni în sânul binelui. Într-o maşină de genul ăsta te apucă metafizica uneori. (râde) http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:pHD0kIbac1QJ:old.cotidianul.ro/marcel_iures_nu_avem_nevoie_de_autostrazi_turismul_nu_e_o_prioritate-92934.html+iures+bmw+cotidianul&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro Liiceanu Daca francezii au dat lumii brinza perfecta (Brie de Meaux), iar italienii lauta perfecta (Stradivarius), nemtii au dat lumii motorul perfect. El s-a numit BMW, iar intruparea acestui geniu intr-un individ poarta numele de Siegfried. http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:HzjBRqwluTgJ:old.cotidianul.ro/liiceanu_la_volan_elogiu_lui_siegfried-27113.html+liiceanu+bmw+cotidianul&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro