Toamna începe bine pentru Dacia în Marea Britanie: Vânzările au crescut cu aproape 18% în septembrie
Dacia a raportat o creştere de aproape 18% a vânzărilor pe piaţa din Marea Britanie în luna septembrie, în timp ce în primele 9 luni ale anului a ajuns deja la aproape 21.000 de unităţi.
Dacia are parte de un început prolific pe piaţa din Marea Britanie, acolo unde a raportat o nouă creştere susţinută a vânzărilor. Astfel, în luna septembrie, constructorul român a comercializat 5.245 de unităţi, în creştere cu 17.7% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În urma acestor rezultate, la nivelul primelor 9 luni ale anului, Dacia a vândut 20.921 de vehicule, în creştere cu 2.6% comparativ cu perioada ianuarie - septembrie 2015, iar cota de piaţă s-a stabilizat la 1.1%. Principalul "vinovat" pentru creşterea vânzărilor din Marea Britanie este Duster, întrucât SUV-ul a înregistrat o creştere a vânzărilor de 20.4% pe parcursul primelor 9 luni ale anului.
"Abordarea Dacia a prins la publicul britanic şi este evident de ce: brandul are o ofertă unică cu cel mai accesbil hatchback, break şi SUV din Marea Britanie", spune Paul Flanagan, directorul executiv al Grupului Renault în Marea Britanie.
De la relansarea pe piaţa britanică în 2013, Dacia a vândut peste 82.000 de unităţi, iar constructorul anticipează noi creşteri după ce Sandero facelift vor ajunge pe piaţa în această iarnă. Performanţele Dacia în UK vin la numai o lună după ce producătorul a raportat în august o creştere de 40% a vânzărilor în Uniunea Europeană.
Via Dacia
Parcă știam că Logan nu se vinde în UK, pe motiv că modelele sedan nu sunt prea căutate în Vest.