The Grand Tour renunță la proiectul unui road trip din Arabia Saudită în Egipt: riscurile unor atacuri teroriste schimbă planurile protagoniștilor

Publicat luni, 20.05.2019 15:50 de Daniel Popescu

Jeremy Clarkson a anunțat că noul sezon al emisiunii auto The Grand Tour nu va mai include un road trip planificat între Arabia Saudită și Egipt din cauza amenințărilor teroriste.

Cel de-al patrulea sezon al misiunii The Grand Tour transmisă de serviciul de streaming Amaon Prime ar fi urmat să includă o serie de aventuri speciale prin diverse părți ale Globului.

Printre acestea figura și o călătorie care avea ca punct de plecare Arabia Saudită și ca destinație orașul Cairo din Egipt. Cu toate acestea, Jeremy Clarkson, unul dintre protagoniștii emisiunii, a anunțat că renunță la acest proiect din cauza riscurilor de atacuri teroriste.

"Ar fi fost o călătorie epică, cu excepția faptului că ar fi trebuit să traversăm peninsula Sinai și, din cauza celor de la ISIS (n.r - organizație teroristă), șansele de a ajunge pe cealaltă parte cu capetele pe umeri erau mici. Abandonăm din cauza atacurilor teroriste sporadice", a scris Clarkson în cadrul unui editorial publicat în Sunday Times.

Anterior, protagoniștii The Grand Tour au mai vrut să filmeze în Thailanda, însă au renunțat din aceleași motive, în timp ce o călătorie planificată în Australia a fost abandonată ca urmare a interesului scăzut al populației locale.

În urma acestei decizii, filmările vor avea loc tot în localitatea britanică Slough. "Ne place să ajungem în locuri în care alte emisiuni despre mașini nu pot ajunge. Dar, din cauza celor de la ISIS, suntem blocați în Slough", a mai precizat Clarkson.

Via Motor1