Teste Barcelona, ziua 4: Ferrari în top, niciun tur pentru McLaren

Publicat vineri, 26.02.2016 11:47 de Daniel Popescu

Kimi Raikkonen a încheiat testele de la Barcelona pe prima poziţie, în timp ce Mercedes a introdus un nas special, iar McLaren nu a parcurs niciun tur cronometrat.

Sesiunea de teste de la Barcelona s-a încheiat joi seară în acelaşi mod în care a început, cu Ferrari pe prima poziţie a clasamentului. Kimi Raikkonen a fost cel mai rapid după ce a fost cronometrat cu 1:23.477 şi a fost urmat de Daniil Kvyat de la Red Bull, însă amândoi au folosit pneurile ultrasoft.

Locul trei i-a revenit pilotului de rezervă al Force India, Alfonso Celis, care a fost urmat de Kevin Magnussen, care a parcurs 153 de tururi pentru Renault. Clasamentul a fost completat de Max Verstappen (Toro Rosso) şi Felipe Nasr (Sauber), în timp ce Mercedes a folosit din nou ambii piloţi, iar Nico Rosberg a terminat în faţa lui Lewis Hamilton.

Echipa germană a introdus un nas inovator pentru monopost, însă echipa a admis că acesta nu a trecut încă unele teste de siguranţă, astfel că nu ar putea fi folosit în curse în această formă. În spatele celor doi piloţi Mercedes s-au poziţionat Felipe Massa (Williams), Esteban Gutierrez (Haas) şi Rio Haryanto (Manor).

McLaren a avut o nouă zi de coşmar după ce o defecţiune tehnică l-a împiedicat pe Fernando Alonso să efectueze tururi rapide. Spaniolul a reuşit să parcurgă doar trei tururi de pregătire înainte de a reveni în garaj, acolo unde monopostul a rămas pe tot parcursul zilei.

Teste Barcelona - Rezultate ziua 4:

LocPilotEchipaTimpDiferentaTururi
1 Kimi Raikkonen Ferrari 1m23.477s - 80
2 Daniil Kvyat Red Bull/TAG Heuer 1m24.293s 0.816s 96
3 Alfonso Celis Force India/Mercedes 1m24.840s 1.363s 75
4 Kevin Magnussen Renault 1m25.263s 1.786s 153
5 Max Verstappen Toro Rosso/Ferrari 1m25.393s 1.916s 110
6 Felipe Nasr Sauber/Ferrari 1m26.053s 2.576s 121
7 Nico Rosberg Mercedes 1m26.187s 2.710s 86
8 Lewis Hamilton Mercedes 1m26.295s 2.818s 99
9 Felipe Massa Williams/Mercedes 1m26.483s 3.006s 54
10 Esteban Gutierrez Haas/Ferrari 1m27.802s 4.325s 89
11 Rio Haryanto Manor/Mercedes 1m28.266s 4.789s 51
- Fernando Alonso McLaren/Honda - - 3

A doua şi ultima sesiune de teste premergătoare noului sezon va avea loc în perioada 1-4 martie tot pe circuitul de la Barcelona.

  • FernandoIFTY, vineri, 26.02.2016 14:44

    McLaren isi conserva energia ....

  • Cyrus, vineri, 26.02.2016 15:27

    @FernandoIFTY, sper ca nu pentru 2017 :)

  • serban, vineri, 26.02.2016 16:51

    La oțet, sau la saramură ?

  • FanF1, vineri, 26.02.2016 17:05

    Termenul "batranete" as zice ca-i cel mai potrivit pentru a descrie McLaren-ul de azi, fiind una dintre cele mai vechi echipe din F1 si avand 2 dintre cei mai in varsta piloti (dupa K.Raikonnen )... nu mai zic de "semnele de viata" oferite cand iese pe circuit. Pacat! Chiar imi pare rau de ea, asa cum mi-a parut rau de retragerea din F1 a marilor nume precum Schumacher sau Hakkinen.

  • Soxy, vineri, 26.02.2016 17:28

    @FanF1 nu sunt de accord cu tine alti "Mosnegi" din F1 ca si MB, Ferrari sau Williams sunt in top si acuma ... eu zic ca e doar o chestiune de timp pana cand "invie" si McLaren Scuderia Ferrari First entry 1950 Monaco Grand Prix Mercedes First entry 1954 French Grand Prix Renault First entry 1977 British Grand Prix Williams First entry 1977 Spanish Grand Prix McLaren First entry 1966 Monaco Grand Prix

  • FanF1, vineri, 26.02.2016 19:36

    Sa speram ca "baba" va reveni mai spectaculos decat "manifestarea" acelei babe ce a dansat la Britain's Got Talent 2014 :))

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 26.02.2016 20:12

    Recomand un articol foarte bun al analizei timpilor din aceasta saptamana cu timpi raportati la ultra-soft luand in calcul diferentele intre fiecare componenta de pneuri. Veti fi un pic surprinsi de Force India, dar mai ales de aceasta fraza: "But while it is hard to be definitive, the clear trend is there: that Mercedes, during a week where it focused on pure reliability and system checks, was still able to deliver a time better than Ferrari which did some quick runs, is an ominous sign ahead of 2016." P.S. Cu siguranta va veni din nou NeoGalaxy de prin tenebrele Londrei ascuns dupa ceva nick, (in ultimii ani a avut mai multe nick-uri, dar l-am urmarit atent si cu dispret in toti acesti ani si mereu am stiu cand a scrisceva) si ne va impuia capul iar cu ce obiectiv si echilibrat si mare specialist este el.

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 26.02.2016 20:14

    Articolul este acesta: http://www.motorsport.com/f1/news/analysis-ferrari-tops-times-but-was-it-really-the-quickest-car-675838/ P.S. Scuze, in lupta asta totala cu NeoGalaxy am uitat sa mai pun adresa articolului

  • lol, vineri, 26.02.2016 22:10

    ^ tu si NeoGalaxy, luati-va o camera ...

  • ZZZ, sâmbătă, 27.02.2016 00:27

    Alonso a testat din nou azi cu succes monopostul Mclaren...folosindu-se de regula care permite unei echipe să parcurgă în scop promoțional 100 de km/zi..

  • ZZZ, sâmbătă, 27.02.2016 12:31

    Se pare ca noul format al calificarilor va fi amanat pana la Marele Premiu Al spaniei..

  • Mclada, sâmbătă, 27.02.2016 12:53

    iarasi ne uitam la stiri :)))

  • 91Schumi06, sâmbătă, 27.02.2016 16:05

    Fratilor, manca-v-as gura, este 27 februarie si noi inca n-am aflat cine transmite F1 in Romania??? Asta daca o va mai face cineva...pentru ca RDS are RTL in grila si imi vine greu sa cred ca vor investi in F1, iar Dolce cred ca si-au cam compromis bugetul cu meciurile de la Euro.

  • GTS FZR 2000, sâmbătă, 27.02.2016 16:33

    @91Schumi06: Pentru moment, nimeni nu transmite F1 in Romania in 2016, si nu exista in plan sa fie anuntat ceva. Cel putin nu Dolce sau RDS.

  • Angel, sâmbătă, 27.02.2016 16:38

    Mie dor de Miki Alexandrescu si comentariile lui de 2 bani...:))), iar despre McLaren Mircea si NeoGalaxy...numai de bine desi cel din urma m-a apostrofat de cateva ori.

  • ZZZ, sâmbătă, 27.02.2016 16:47

    Eu le-am un mail celor de la Dolce ,dar n-am primit niciun raspuns..

  • ZZZ, sâmbătă, 27.02.2016 16:48

    http://www.totalsportek.com/f1/formula-1-tv-channels-broadcasting/

  • rommy f1, sâmbătă, 27.02.2016 19:43

    Să aşteptam începutul campionatului, sa vedem cine va transmite în România, dacă nu ia nimeni contractul(pt că este ff scump) îmi pare rău pt cei care nu stiu engleza sau germana, poate asa mai dispar niste pareri neavizate şi miştourile. Aştept în acest an ca echipele mici să obţina rezultate, să nu mai fie rutina de anul trecut sau din alţi ani de mai înainte.

  • F1_Fan, sâmbătă, 27.02.2016 20:03

    @rommy f1: Si mie imi pare rau de cei care nu stiu nici engleza si nici germana, dar asta este. Presupun ca tu esti primul ca o sa dispara de pe aici, "parerile neavizate" te caracterizeaza.

  • rommy f1, sâmbătă, 27.02.2016 20:13

    Mai vedem daca nu îţi schimbi nickname-ul. Noroc că sa descoperit @. Să înceapă curseleeeeeeeeeeeeee

  • FanF1, sâmbătă, 27.02.2016 20:46

    Sa inteleg ca pina la urmatoarele teste nu mai vedem niciun articol..?!

  • F1_Fan, sâmbătă, 27.02.2016 22:21

    @rommyf1: Folosesc nickname-ul asta de vreo 4 ani, de ce l-as schimba? @ l-am folosit ca sa intelegi ca ma adresez tie, sa nu crezi altceva. Si corect era "s-a descoperit".

  • rommy f1, duminică, 28.02.2016 13:26

    Să aşteptăm începutul campionatului, să vedem primele curse, să vorbim despre plusurile şi minusurile echipelor, chiar şi un pariu despre cine va câştiga campionatul din 2016, să văd ce fac cei de la Illmor cu motorul Renault, Haas, Manor cu motoarele Mercedes, Williams dacă continuă trendul crescător, Torro Rosso cu motoarele Ferrari, sunt mulţi piloţi tineri dornici de rezultate, într-un cuvânt abia aştept prima cursă, celelalte nu mă interesează.

  • NeoGalaxy, duminică, 28.02.2016 13:33

    Merci de articol Mircea, e foarte util. Apropo, zice ca McLaren e mai lent ca cei de la Haas, dar si ca cei de la Manor :)))))))))))))

  • sorin, duminică, 28.02.2016 20:48

    cand avem testele urmatoare?

  • @neo, luni, 29.02.2016 00:47

    cacei cacei

  • Iliescu, luni, 29.02.2016 11:48

    Trebuie sa ne intrebam daca mai transmite cineva F1 in Romania si nu cine....

  • Soxy, luni, 29.02.2016 14:14

    @Iliescu tocmai ce le-am scris un mail la cei de la Digi (RCS&RDS) sa ne aduca ceva clarificari daca primesc ceva raspuns, pun pe "share"

  • 91Schumi06, luni, 29.02.2016 14:47

    @Soxy Personal cred ca RDS n-are nici cea mai mica intentie sa achizitioneze drepturile pt. F1 din moment ce au RTL in grila, am spus-o si mai sus. Insa sper din tot sufletul sa nu le mai ia Dolce(Telekom)...

  • 91Schumi06, marţi, 01.03.2016 13:01

    1.N. Rosberg1:24:32962 2.K. Raikkonen1:24:90726 3.V. Bottas1:25:26339 4.M. Verstappen1:25:35638 5.F. Alonso1:25:51928 6.N. Hulkenberg1:25:95427 7.D. Kvyat1:26:22722 8.E. Gutiérrez1:26:66122 9.K. Magnussen1:26:98139 10.F. Nasr1:28:676 Incep sa-si arate coltii baietii-n gri...

  • F1_Fan, marţi, 01.03.2016 13:27

    Se vad multi colti, dar nu suntem in padure aici, datele sunt cam asa: 1 N.Rosberg Mercedes 1.23.022 --- S 67 2 K.Raikkonen Ferrari 1.24.907 +1.885 M 28 3 V.Bottas Williams 1.25.263 +2.241 M 39 4 M.Verstappen Toro Rosso 1.25.356 +2.334 M 40 5 F.Alonso McLaren 1.25.519 +2.497 S 32 6 N.Hulkenberg Force India 1.25.924 +2.902 M 36 7 D.Kvyat Red Bull 1.26.227 +3.205 M 22 8 E.Gutierrez Haas 1.26.661 +3.639 M 22 9 K.Magnussen Renault 1.26.981 +3.959 M 39 10 F.Nasr Sauber 1.28.676 +5.654 M 32 11 R.Haryanto Manor -.--.--- +-.--- 1 12 L.Hamilton Mercedes -.--.--- +-.--- --- P.S. Scuze... este greu sa aranjezi un text pe site-ul asta...

  • Cris, marţi, 01.03.2016 14:55

    Se vorbeste de o diferenta Mercedes - Ferrari de 4 zecimi

  • GabyZ, marţi, 01.03.2016 16:57

    Cand esti cu Vettel in spate la doar 4 zecimi e cam nasol era periculos cand erau 9 zecimi.....dar acum ?!?!?!?!

  • McLaren_Fan, marţi, 01.03.2016 17:01

    Sincer sa fiu, cred ca nu Ferrari trebuie sa se teama cei de la Mercedes, ci de cei de la Honda, pentru ca pneuri soft, erau la peste 2 secunde in spate. Si asta cu unitatea pentru 2016...

  • F1_Fan, marţi, 01.03.2016 17:34

    Se pare ca cei de la Honda au un deficit de 30-80 bhp comparativ cu unitatea Mercedes. Sa fie unitatea Mercedes din sezonul trecut sau cea din sezonul actual, cum care se face aceasta comparatie... numai ei stiu.

  • Merc, marţi, 01.03.2016 19:02

    Diferenta dintre ferrari si Mercedes e undeva la 0.5-0.6 cel putin. Game over 2016. In 2017 se reseteaza contoarele si acolo sus vor fi Mercedes, Ferrari si Honda care sigur vor recupera spectaculos. Chiar si in 2016, cu un motor Honda matur si aproape de potenta Mercedes Mclaren s-ar bate pt titlu.

  • @GabyZ, marţi, 01.03.2016 19:04

    fetel in spate cu 0.4s cand in fata lui e ham sau chiar rosberg....ferarri ar trebui sa-l dea afara pe fetel si sa-l aduca pe tom cruise.

  • @GabyZ, marţi, 01.03.2016 19:06

    0.4 pe un singur tur...o cursa are multe tururi, mai mult decat una.

  • F1_Fan, marţi, 01.03.2016 19:15

    Prima de teste s-a sfarsit, dar pentru cine a urmarit testele, as spune ca a fost o sesiune interesanta pentru toate echipele. Mai ales pentru cei de la Ferrari, Sauber, Red Bull si McLaren care s-au concentrat pe partea din spate a monopostului, asta pentru ca nu stiu ce au testat restul... 1 N.Rosberg Mercedes 1.23.022 --- S 82 2 V.Bottas Williams 1.23.229 +0.207 UT 123 3 F.Alonso McLaren 1.24.735 +1.713 S 93 4 K.Raikkonen Ferrari 1.24.836 +1.814 M 71 5 D.Kvyat Red Bull 1.25.049 +2.027 S 69 6 L.Hamilton Mercedes 1.25.051 +2.029 M 88 7 M.Verstappen Toro Rosso 1.25.176 +2.154 S 144 8 K.Magnussen Renault 1.25.760 +2.738 S 120 9 N.Hulkenberg Force India 1.25.924 +2.902 S 102 10 E.Gutierrez Haas 1.26.661 +3.639 S 118 11 F.Nasr Sauber 1.26.821 +3.799 M 24 12 R.Haryanto Manor 1.27.699 +4.677 S 43 P.S. Am incercat sa le aranjez mai bine... degeaba.

  • ZZZ, marţi, 01.03.2016 19:54

    Mercedes si Ferrari se vor bate pentru titlu... Cat despre Mclaren abia de anul vor conta in lupta pentru victorii .Si asta o spun eu un fan Mclaren

  • Gino, miercuri, 02.03.2016 12:00

    Mercedes se va "bate" pentru titlu. Singura. Adica Ham cu Ros. Ferrari se va bate doar pentru locul 2 la constructori. In rest....doar fani care spera dureros si inutil.

  • ..., miercuri, 02.03.2016 15:08

    mei, e ziua 2 de teste, aici nimic nimic? Ce bine, chiar ma gandeam sa-mi fac un site cu F1 ...

  • F1_Fan, miercuri, 02.03.2016 15:36

    Pentru moment, cam asa arata datele din teren: 1 L.Hamilton Mercedes 1.23.622 --- S 73 2 K.Magnussen Renault 1.23.933 +0.311 ST 56 3 S.Vettel Ferrari 1.24.611 +0.989 M 71 4 V.Bottas Williams 1.25.151 +1.529 M 57 5 J.Button McLaren 1.25.183 +1.561 S 51 6 D.Ricciardo Red Bull 1.25.235 +1.613 M 42 7 C.Sainz Toro Rosso 1.25.300 +1.678 M 63 8 S.Perez Force India 1.26.188 +2.566 M 60 9 P.Wehrlein Manor 1.27.064 +3.442 S 43 10 M.Ericsson Sauber 1.28.103 +4.481 M 17 11 E.Gutierrez Haas -.--.--- +-.--- 1 12 N.Rosberg Mercedes -.--.--- +-.--- --- Pentru moment, situatia din teren arata doar ca cei de la Ferrari se vor lupta cu cei de la Mercedes, dar daca o sa fie "melee or ranged"... who knows.

  • ..., miercuri, 02.03.2016 15:38

    stiu cum arata, ma uit si eu pe gpupdate aici trebuie sa intri pe topicuri vechi ca sa gasesti info noi puse de useri

  • @F1_Fan, miercuri, 02.03.2016 15:58

    vine tare RBR cu magic

  • F1_Fan, miercuri, 02.03.2016 16:51

    @F1_Fan: Tare :)

  • F1_Fan, miercuri, 02.03.2016 18:59

    Rezultatul final al zilei de astazi: 1 V.Bottas Williams 1.23.261 --- ST 104 2 L.Hamilton Mercedes 1.23.622 +0.361 S 73 3 K.Magnussen Renault 1.23.933 +0.672 ST 126 4 S.Vettel Ferrari 1.24.611 +1.350 M 150 5 J.Button McLaren 1.25.183 +1.922 S 118 6 D.Ricciardo Red Bull 1.25.235 +1.974 M 134 7 C.Sainz Toro Rosso 1.25.300 +2.039 M 162 8 S.Perez Force India 1.25.593 +3.037 S 128 9 N.Rosberg Mercedes 1.26.298 +3.037 M 88 10 P.Wehrlein Manor 1.27.064 +3.803 S 77 11 M.Ericsson Sauber 1.27.862 +4.601 M 52 12 E.Gutierrez Haas -.--.--- +-.--- 1 O seara excelenta in continuare!

  • Florin, miercuri, 02.03.2016 19:11

    Parca si McLaren incepe sa miste, nu? Cred ca anul asta se va bate cu RBR si Williams!

  • balatescu, miercuri, 02.03.2016 19:38

    MERCEDES CEL MAI FRUMOS MONOPOST DE FORMULA 1 !!! RESTUL ARATA JALNIC IN PARTEA FRONTALA !!!

  • Mclaren F1, miercuri, 02.03.2016 19:38

    Mclaren nu cred ca se va bate, cel putin in primele curse, decat cu Sauber si Renault. Poate si STR. Cu Red Bull si Williams doar cand Honda va mai umbla la motor, ceea ce pare fezabil. Ca sa poate dezvolta au nevoie de multe tururi parcurse, ei au un deficit de 1 an cu dezvoltarea motorului. Calificarea in Q3 pare o tinta realista.

  • XxX, miercuri, 02.03.2016 19:43

    @automarket Voi stiti ca si saptamana asta sunt teste, nu? Adica sper ca stiti...

  • FanF1, miercuri, 02.03.2016 20:39

    @XxX, cu siguranta stie dar ce sa mai publice si de ce, cand stirile din aproape orice ora ni le publicam noi (fiecare cu ce stie)? Pentru a fi numit "site de vechituri"? Eu deja il privesc ca pe un OTV pe picior de duca, "scremerile" lui datorandu-se unor ultimi banuti ce-i mai poate castiga. Daca @... nu a vorbit la misto (" chiar ma gandeam sa-mi fac un site cu F1 ...") eu ii urez spor la treaba si bafta!

  • @MclarenF1, miercuri, 02.03.2016 22:21

    la vremea aceea spuneai ca Honda are avantaj pentru ca are un an in plus de dezvoltare libera pe cand ceilalti sunt cu motoarele inghetate; ai ajuns la vorba mea, cam tarziu totusi

  • @XxX, miercuri, 02.03.2016 22:22

    Daniel are bani acum, ii cheltuie si el ...

  • WickedSick, joi, 03.03.2016 03:51

    @automarket - dezamagitor

  • F1_Fan, joi, 03.03.2016 10:28

    Raikkonen testeaza astazi "noul" Ferrari SF16-H cu halo defector shied loooool. http://www.motorsport.com/f1/news/raikkonen-tests-f1-halo-cockpit-system-677012/ Spre rusinea mea, nu pot decat sa spun.... ca n-am vazut nimic mai urat decat acest sistem. Cel putin in F1... Oricum strica nu numai partea vizuala, dar.. are si un impact masiv asupra curgerii aerului in partea de sus a monopostului.

  • lcr, joi, 03.03.2016 10:45

    Digi sport sunt interesati de F1 ...doar asa se explica numarul de stiri din ultimul timp

  • ZZZ, joi, 03.03.2016 13:02

    Cei de la Ferrari au testat noul sistem de protectie Halo..Kimi a spus ca vizibilitatea este ok... Eu ma intreb insa care va fi vizibilitatea pe timp de ploaie..Pneurile mediums nemarcate sunt produse la fabrica Pirelli din Romania..

  • F1_Fan, joi, 03.03.2016 18:06

    Scuze, am fost ocupat cu munca si am uitat sa postez situatia de astazi (nu este varianta finala): 1 K.Raikkonen Ferrari 1.22.765 --- UT 116 2 F.Massa Williams 1.23.193 +0.428 S 99 3 N.Hulkenberg Force India 1.23.251 +0.486 UT 129 4 M.Verstappen Toro Rosso 1.23.382 +0.617 UT 136 5 N.Rosberg Mercedes 1.24.126 +1.361 M 81 6 F.Nasr Sauber 1.24.760 +1.995 S 107 7 F.Alonso McLaren 1.24.870 +1.995 ST 103 8 P.Wehrlein Manor 1.25.101 +2.336 ST 34 9 D.Kvyat Red Bull 1.25.141 +2.376 S 89 10 L.Hamilton Mercedes 1.26.488 +3.723 M 47 11 J.Palmer Renault 1.27.182 +3.197 M 76 12 R.Grosjean Haas 1.27.196 +4.431 S 66

  • Soxy, joi, 03.03.2016 18:07

    @lcr pe digisport.ro nu tare am gasit stiri ai vz pe alt site sau e bascalie la adresa digi? mersi

  • FanF1, vineri, 04.03.2016 01:11

    Va pot recunoaste McLaren-ul si cu ochii inchisi: cel mai partzait motor, zici ca-i de tractor; in schimb Mercedes-ul bazaie ca o viespe https://www.youtube.com/watch?v=SGx9rLwFf5w

  • ZZZ, vineri, 04.03.2016 13:09

    @ fan f1 .esti tare....