TEST DRIVE: Bucuresti - Geneva - Bucuresti cu Citroen C3 Picasso
Automarket a ajuns la Salonul de la Geneva la bordul unui Citroen C3 Picasso. O masinuta interesanta care are de oferit la drum lung mult mai multe decat lasa sa se inteleaga initial.
Automarket s-a intors de la Salonul Auto de la Geneva, acolo unde am asistat la lansarile unor modele care vor ocupa timpul clientilor tuturor marcilor pe urmatorul an. Insa deplasarea la Salon a avut si o fata nevazuta in perioada evenimentului de la Geneva: echipa Automarket a mers si a venit din orasul elvetian la bordul unui Citroen C3 Picasso 1.6 VTi de 120 de cai putere. Am rulat la bordul modelului francez peste 4000 de kilometri si am avut in fata atat partile bune, cat si cele slabe ale acestuia. Sa incepem cu inceputul.
PLECARE
Prietenii nostri de la Citroen ne-au pus la dispozitie un model pe benzina pentru aceasta deplasare. Desi mi-am jurat ca nu voi calca Europa la bordul unui model care sa consume mai mult de 6 litri/100 km in regim extraurban, mi-am calcat pe inima si am acceptat provocarea datorita faptului ca C3 Picasso este o aparitie insolita in peisajul auto european. In primul rand, e un monovolum, chit ca vorbim de unul de segment mic. Iar monovolum pusca perfect intr-o fraza in care restul cuvintelor sunt "calatorie lunga". In sfarsit, doua persoane la bordul unui monovolum de acest tip nu au cum sa nu functioneze in parametri corecti in conditiile in care masina expira distractie prin toti porii. Motorul - o unitate de 120 de cai putere pe benzina - a fost testat de noi anterior, astfel ca aveam sa stim la ce ne inhamam. In principiu, principalul obiectiv era sa ajungem pana la Geneva si inapoi cu un consum cat mai bun. Asta pentru ca nu am mai avut problema bagajelor, C3 dovedindu-se mai incapator decat o compacta clasica (500 de litri in portbagaj, plus cele cateva sute "rezolvate" prin rabatarea banchetei).
ROMANIA
Am avut timp sa ne obisnuim cu modul in care a rulat masina de test in Romania, deoarece traditionalul traseu Bucuresti - Pitesti - Valea Oltului - Sibiu - Arad a fost inlocuit in ultimul moment cu Bucuresti - Brasov - Cluj - Oradea din cauza drumurilor sub orice critica dintre Ramnicu Valcea si Sibiu. Chiar daca am avut de rulat cateva sute de kilometri in plus, am descoperit ca un astfel de ocol face bine la psihic si merita tot timpul din lume, in conditiile in care soseaua este aproape perfecta pe partea "lunga" de traseu. Merita sa va mancati un weekend din viata pentru soseaua Brasov-Sighisoara-Targu Mures, un exemplu de "asa da" in peisajul sumbru al soselelor romanesti.
Ce am observat in Romania: designul interesant al "cubului" Citroen C3 Picasso atrage privirile femeilor, care vad probabil modelul francez ca pe o masina perfecta pentru oras si cumparaturi. Ceea ce este corect, avand in vedere capacitatile volumetrice si flexibilitatea interiorului, toate scaunele putand fi rabatate foarte simplu, prin apasarea unor butoane pe care nu trebuie sa le cauti prea mult, ca in alte cazuri. Bonus: plafonul vitrat al masinii de test, un element pe care in mod sigur il voi cauta pe viitoarea mea masina.
UNGARIA
Am recuperat timpul pierdut prin Romania pe noua autostrada Debrecen-Budapesta, construita acum vreo doi ani de vecinii din nord-vest. In loc sa ne roadem unghiile cu 50 km/h prin satele care se inlantuie dupa iesirea din Romania prin Arad, am beneficiat de o autostrada absolut perfecta care incepe la 40 de kilometri de Oradea si se termina de abia la Geneva.
Tot in Ungaria am dat de prima problema: o furtuna care a durat vreo doua ore si a inundat toate culturile maghiarilor ne-a facut sa vedem ca C3 Picasso este bun de scos in afara orasului doar atunci cand e soare si frumos. Motivul: forma sa cubica - cea care ne-a dat voie sa caram jumatate de redactie fara probleme intr-o masina de segment mic - face ca cifrele de consum acceptabile din Romania (7.0 litri/100 km) sa se transforme intr-un 9.5 - 10 litri/100 km la o viteza constanta (cruise controlul sa traiasca) de 130 km/h. Ploaia deasa care ne-a spalat impecabil masina si vantul care batea cu putere din fata a transformat cubul expresionist al francezilor intr-o masina care incerca din rasputeri sa iti explice ca e facuta pentru altceva. Diferentele dintre portiunea de autostrada din Ungaria si rularea cu aceeasi viteza in Austria au ajuns astfel la nu mai putin de doi litri. Apropo, daca aveti drum pe la vecini, incercati cu incredere Slager Radio in Ungaria si gulasul facut de cei de la Paprika Csarda, in granita cu Austria. Se potrivesc de minune cu un drum de 2000 de kilometri doar la dus.
AUSTRIA
Am intrat in zona Alpilor austrieci, mergand dinspre Viena spre Salzburg si apoi Innsbruck. Aici, lucrurile au inceput sa se aseze, C3 Picasso reusind sa coboare la 7.5-8.0 litri/100 km in conditiile unei rulari constante cu viteza legala. Aici am profitat la maximum de efectul vizual al plafonului panoramic vitrat, care ne-a oferit ocazia sa vedem muntii asa cum nu i-am vazut niciodata si sa admiram frumusetea unei tari tocmai iesite din hibernare. Evident, acest lucru ne-a fost facilitat si de faptul ca am mers o buna parte de drum (cateva sute de kilometri) pe o autostrada cu trei benzi, ceea ce se traduce prin stress adus la nivelul minim. Tot aici am cumparat un cablu pentru iesirea Auxiliara pe care Citroen C3 Picasso o ofera, astfel ca iPod-ul a inceput sa urle in difuzoare si sa ne "personalizeze" rularea altfel decat o facea radioul maghiar.
ELVETIA
Geneva este punctul terminus inspre vest al Elvetiei, astfel ca am avut de traversat intreaga tara pentru a ajunge la locul in care ne-am asezat tabara. Aici am inceput sa vedem si alte C3 Picasso-uri, semn ca apartenenta unor astfel de modele are legatura cu civilizatia mai mult decat ne-am fi putut inchipui noi. In Elvetia am luat la cunostinta faptul ca vinieta pentru utilizarea autostrazilor costa 30 de euro si, considerand ca amenzile sunt direct proportionale, am rulat exclusiv cu viteza legala, fara fantezii si fara efort. Si pentru ca pe autostrazile elvetiene sunt limitate la 120 km/h, consumul mediu al lui C3 Picasso a coborat la maxim 7.0-7.5 litri. Un lucru bun, in conditiile in care am evitat sa alimentez aici, preferand stramosescul euro, pe care il pot lua ca punct de reper mai bine decat o fac cu francul elvetian.
Am ajuns fara probleme la granita dintre Elvetia cu Franta, hotelul la care am campat pe perioada salonului fiind la malul lacului Leman, pe tarmul frantuzesc. E adevarat ca am avut de mers in fiecare dimineata 30 de kilometri pana la Salon, insa peisajele si aerul din jurul lacului merita toti banii. Si nici nu trebuie sa mai cauti loc pentru fotografii, o simpla asezare a masinii in centrul satului medieval pescaresc Yvoire rezolvand problemele de peisaj pe care le avem la fiecare pas in Romania.
CONCLUZII
C3 Picasso poate fi o masina foarte buna pentru o familie tanara care pleaca in vacanta. Loc ai berechet, spatiu pentru bagaje asijderea, iar lumina care inunda habitaclul prin plafonul vitrat merita toti banii pe care ii dai pe aceasta optiune. E adevarat ca am fost rasfatati de echiparea Exclusive a modelului francez, insa materialele interioare si imbinarile care te fac sa uiti de orice critica adusa de carcotasi la adresa producatorilor din Hexagon sunt aceleasi pentru toate nivelurile de echipare.
Am avut la dispozitie o gramada de spatii mici de depozitare - absolut necesare la drum lung - mai ales pe consola centrala si pe usi, iar spatiul liber din spatele schimbatorului de viteze, tapetat cu un strat de cauciuc, se numara printre cele mai bune locuri pentru telefon pe care le-am gasit pana acum pe o masina de test. Ne-am obisnuit foarte repede cu amplasarea cadranelor si a indicatoarelor vizuale ale masinii in varful bordului, central, chiar daca am avut probleme noaptea, atunci cand uitam pur si simplu de faptul ca suntem pe faza lunga din cauza faptului ca indicatorul luminos nu se afla amplasat in imediata raza vizuala a soferului.
Evident, va recomandam un motor diesel. Atat pentru consum, care va va oferi ceva mai putine motive de a cauta benzinariile de pe autostrazile europene, cat si pentru cutie, care in cazul benzinei este ceva mai naravasa si agata in treptele inferioare pana cand incepi sa te obisnuiesti cu ea. Un element pe care il consideram un minus clar, stabilitatea pe autostrada, nu ne-a dat atatea batai de cap precum credeam initial. Da, atunci cand am dat de furtuna si vant am avut probleme, dar mai degraba cu acul care indica nivelul benzinei decat cu masina in sine. La 130 km/h, problemele sunt abia detectabile. Evident ca nu vorbim de aceeasi stabilitate si de aceeasi impresie de siguranta pe care ti-o da un sedan, insa raportul asteptari/realitate este superior celei de-a doua parti din discutie.
Ce rasnita de masina! Haha!