Tesla vrea să înceapă construcția unei noi fabrici americane în cel mult trei luni: producătorul va alege între Texas și Oklahoma
Tesla a anunțat autoritățile din statul american Texas că vrea să înceapă construcția unei fabrici, cel târziu în luna septembrie a acestui an. Dacă Texas nu va oferi suficiente stimulente fiscale pentru investiția Tesla, producătorul american ia în calcul statul vecin Oklahoma ca alternativă pentru noua uzină.
Tesla încă nu a luat o decizie finală cu privire la locația fabricii pe care dorește să o construiască în sud-vestul Statelor Unite.
Texas este prima variantă, potrivit documentelor transmise de producător către autoritățile din statul american. Tesla vrea să înceapă construcția fabricii în trimestrul al treilea, cel târziu în luna septembrie 2020. Uzina ar urma să fie ridicată în apropierea orașului Austin.
În cazul în care Texas nu va oferi suficiente stimulente fiscale pentru investiția estimată la un miliard de dolari, Tesla are ca variantă alternativă statul vecin Oklahoma.
Autoritățile din Oklahoma susțin că nu au renunțat la luptă și că au făcut o ofertă “echilibrată și atractivă” pentru Tesla.
În prezent, producătorul de mașini electrice are o singură fabrică pe teritoriul SUA, la Fremont (California).
Via Reuters
Stimulente fiscale? De ce nu așa ceva și pt o librărie, montate de gresie, magazin de bricolaj, service auto, producător de ceasuri etc? Toți marii miliardari primesc deduceri fiscale(adică bani publici) și se mai miră lumea ca bogății devin și mai bogați, mai ales din banii lor!