Tesla, obligată temporar să întrerupă lucrările la uzina de la Berlin: finalizarea fabricii ar putea întârzia cu până la 9 luni
Tesla a fost obligată să întrerupă temporar defrișarea unei păduri de conifere pentru construcția uzinei de la Berlin, astfel că aceasta ar putea fi finalizată cu 6-9 luni mai târziu decât planurile inițiale.
Tesla a anunțat în luna noiembrie că va construi prima sa uzină din Europa în apropierea orașului german Berlin, iar planurile vizează producția a 500.000 de unități Model 3 și Model Y începând din 2021.
Uzina va fi amplasată parțial pe o suprafață de teren pe care în prezent se află o pădure de conifere, iar ministrul mediului din statul german Brandenburg, care include orașul Berlin, a acordat autorizație de construcție.
Prin urmare, începând de săptămâna trecută, Tesla a defrișat o suprafață de pădure echivalentă cu circa 150 de terenuri de fotbal.
Cu toate acestea, o curte administrativă a statului Brandenburg a decis să oblige tempoerar Tesla să întrerupă defrișările ca urmare a unei cereri primite din partea organizației de mediu Gruene Liga Brandenburg.
Reprezentanții Tesla și cei ai guvernului din Brandenburg au dreptul să depună până marți acte adiționale în acest caz, iar contructorul american va argumenta că pădurea de conifere pe care trebuie să o defrișeze este una "inferioară". Ulterior, curtea ar trebui să anunțe o decizie definitivă în acest caz "în următoarele zile".
Potrivit estimărilor, Tesla trebuie să defrișeze pădurea de conifere până la jumătatea lunii martie, înainte de startul perioadei de reproducere a animalelor sălbatice, întrucât legislația germană interzice astfel de lucrări pe parcursul sezonului de reproducere. În cazul în care nu va respecta acest termen, finalizarea uzinei ar putea fi întârziată cu 6 sau 9 luni.
Via Automotive News
Mai corect mi s-ar parea ca in cazul in care defriseaza padurea sa planteze alta in zona.