Tesla Model S pierde teren la fiabilitate după doi ani. Elon Musk: "Încercăm să atingem idealul platonic al maşinii perfecte"
După 26.000 de kilometri parcurşi în testul sub acoperire al celor de la Consumer Reports (SUA), Tesla Model S a experimentat o serie de probleme care i-au scăzut calificativele modelului electric.
Testul de anduranţă cu Tesla Model S pe care publicaţia Consumer Reports îl desfăşoară sub acoperire în Statele Unite a ajuns la al doilea an, moment în care testerii au redactat un raport detaliat legat de problemele pe care modelul electric al celor de la Tesla le-a avut în această perioadă. După ce anul trecut a primit note de top în analiza Consumer Reports, Tesla Model S nu a reuşit să menţină calificativele şi, din cauza unor probleme experimentate pe parcursul testelor, a primit note mai puţin ridicate după cele 16.000 de mile (aproximativ 26.000 de kilometri) parcurse.
"Chiar înaintea reviziei anuale, la puţin peste 12.000 de mile, display-ul central de pe consolă s-a închis din senin, blocând astfel accesul la mai toate funcţiile maşinii", notează cei de la Consumer Report, problema ecranului îngheţat fiind subliniată într-un test paralel şi de cei de la Edmunds, o altă publicaţie cu imagine excelentă în SUA. O altă problemă ocazională a fost cea a mânerelor retractabile ale portierelor, care uneori refuzau să se iasă din locaşele speciale la descuierea maşinii prin telecomandă. Tesla a reparat problemele pe garanţie, rezolvarea incluzând o resetare completă a maşinii.
Problemele au continuat însă, între acestea numărându-se blocarea capacului portbagajului frontal al maşinii şi defectarea adaptorului de alimentare pe care Tesla îl oferă celor care alimentează maşina din reţelele normale de electricitate. Şi acestea au fost reparate de mecanicii Tesla după o vizită gratuită la service.
Spre deosebire de testele normale ale publicaţiilor auto, Consumer Reports testează maşinile fără implicarea constructorului auto, cumpărând maşina de la dealer şi trecând prin toate fazele prin care trece un client. În noiembrie anul trecut, Consumer Reports anunţa că tesla Model S este una dintre cele mai fiabile maşini aflate în primul an de utilizare de pe şoselele din SUA, notând de asemenea modelul american cu 99 de puncte din 100 într-un test separat, desfăşurat în luna mai 2013.
Tesla: "Încercăm să construim maşina perfectă"
"Încercăm să fim proactivi pentru a-i oferi clientului cea mai bună experienţă posibilă. Asta înseamnă suntem atenţi în special la analiza potenţialelor probleme, chiar dacă acestea par să fie unele minore sau au şanse mici să creeze alte defecte în viitor. Facem asta gândindu-ne la confortul şi satisfacţia clientului şi încercăm să atingem un nivel de servicii mai ridicat decât se aşteaptă clienţii noştri", susţin cei de la Tesla Motors într-un comunicat.
Elon Musk, directorul companiei americane, susţinea într-un interviu acordat luna trecută că inginerii de top Tesla se întâlnesc regulat pentru a preîntâmpina potenţiale probleme de acest tip: "Avem săptămânal întâlniri de Excelenţă a Produsului printr-un grup în care avem oameni din toate departamentele: inginerie, service, producţie. Trecem prin toate problemele pe care clienţii le raportează şi încercăm să găsim soluţii pentru a atinge în final idealul platonic al maşinii perfecte".
Cateva observatii. In primul rand Consumer Reports a laudat ani la rand masinile japo ca pe urma sa aflam ca treaba sta un pic altfel. De ce i-as mai crede acum? In al doilea rand, Tesla a fost la 99% in primul an. E cam greu sa mentii asta de-a lungul vietii masinii. Un display care da chix e o defectiune majora la o masina electrica moderna, care are comasate mai toate functiile pe ecranul tactil. Sunt sigur ca furnizorii vor rezolva problema asta, mai ales ca ecrane led nu se fac de ieri de azi. In al treilea rand, Tesla deranjeaza pe foarte multi, si aici discutia ramane deschisa la orice eveniment negativ. In al patrulea rand, remarc cu stupoare ca manerele usilor de la Tesla au avut probleme (ok, stiam asta mai demult) dar ... mi-aduc aminte ca era pe-aici unul care se vindea ca lucreaza tocmai la manerele amintite.. Iarasi zic si eu, daca baiatu' ala in loc sa tacane incontinuu, mechanic, pe Automarket "taiota the best", "piese chinezesti" etc, ar fi stat cu nasul in monitor la treaba, hmm, ma gandesc si eu ... poate manerul ala ar fi functionat ca un maner, nu ca o clanta din secolul patru. Dar hei, nimeni nu-i perfect. Nici macar atunci cand repeti ca in transa "taiota the best".