Tesla Model S înregistrează o nouă victorie: prima poziţie în clasamentul cititorilor Consumer Reports
Tesla Model S a obţinut o nouă recenzie pozitivă în SUA, de data aceasta din partea clienţilor care au răspuns la sondajul realizat de Consumer Reports.
Tesla Model S a reuşit să obţină o nouă victorie la nivel de imagine pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Publicaţia Consumer Reports a anunţat că modelul electric din California a obţinut prima poziţie în clasamentul de satisfacţie a clienţilor realizat în fiecare an. Clienţii Tesla care au cumpărat un Model S şi sunt cititori ai Consumer Reports au notat modelul cu 99 de puncte din maximul de 100, punctaj despre care oficialii publicaţiei spun că este cel mai mare din ultimii ani. În general, cele mai populare vehicule la acest sondaj sunt fie plăcute la condus, fie obţin un consum redus de carburant sau oferă o atmosferă luxoasă sau high-tech. Reprezentanţii Consumer Reports au adăugat că Model S oferă ”o combinaţie a acestor atribute”.
Tesla Model S a obţinut numeroase recenzii favorabile în Statele Auto ale Americii. Modelul a fost premiat de Motor Trend şi Automobile Magazine, ambele publicaţii acordând titlul de ”Maşina Anului 2012” pentru Model S. Cei de la Consumer Reports n-au fost nici ei rezervaţi, declarând că Tesla Model S este ”cea mai bună maşină pe care au testat-o vreodată”. Tesla Model S a reuşit să-i surprindă puternic pe cei de la Consumer Reports, care i-au acordat cel mai mare punctaj din istoria publicaţiei. Jake Fisher, şeful departamentului de teste auto de la Consumer Reports, spune că Model S ar fi primit un punctaj de 110 dacă putea fi încărcat în 2-3 minute la o benzinărie.
În primele poziţii ale studiului realizat de Consumer Reports folosind recenzii ale clienţilor, Porsche Boxster şi Audi A6 au urmat Tesla Model S pe podium. În lista modelelor accesibile care au punctat bine în ochii clienţilor se numărăr Mazda6 şi Subaru Forester, care au depăşit punctajul modelelor de la BMW, Lexus şi Mercedes-Benz pe partea de satifacţie a clienţilor. Cel mai slab clasat model este Nissan Versa Sedan, 45% dintre proprietarii acestuia spunând că ar repeta cu siguranţă achiziţia dacă ar avea ocazia să aleagă ceva diferit.
Via ConsumerReports