Tesla dezvăluie numărul noilor comenzi pentru Model 3: 5.000 de unități pe săptămână
Elon Musk a dezvăluit că Tesla a primit săptămâna trecută 5.000 de comenzi nete pentru Model 3, număr asemănător cu producția actuală.
Elon Musk a apelat încă o dată la rețeaua de socializare Twitter pentru a apăra Tesla de o serie de informații apărute în presa de specialitate.
Agenția de presă Bloomberg a publicat opinia unui analist de top de pe bursă americană, care a afirmat că producătorul de mașini electrice se confruntă cu o accelerare a anularilor de rezervări făcute pentru Model 3.
"Pe baza datelor noastre, anulările de comenzi pentru Model 3 sunt mai mari decât noile comenzi, întrucât ritmul de anulare a crescut. Motivele sunt variate: timpii de așteptare lungi, expirarea reducerii de taxe de 7.500 de dolari și indisponibilitatea versiunii de bază de 35.000 de dolari", a explicat analistul Rajvindra Gill.
Replica lui Musk a sosit în scurt timp printr-un anunț în care a dezvăluit în premieră numărul de comenzi noi primite de Tesla pentru modelele sale.
"Nu știm ce se va întâmpla în viitor, dar săptămâna trecută am avut peste 2.000 de comenzi pentru Model S și Model X și 5.000 de comenzi nete pentru Model 3", a scris el.
Dunno where this bs is coming from. Who knows about the future, but last week we had over 2000 S/X and 5000 Model 3 *new* net orders.
— Elon Musk (@elonmusk) July 20, 2018
Prin comenzi nete, Musk se referă la diferența dintre noile comenzi primite și comenzile anulate. Precizarea lui Musk este importantă în contextul în care producția actuală a lui Model 3 este de circa 5.000 de unități pe săptămână, cu obiectivul de a ajunge la 6.000 de unități pe săptămână până la finalul lunii august.
Practic, în prezent, Tesla produce aproximativ la fel de multe unități că numărul noilor comenzi, în contextul în care are de onorat încă 420.000 de comenzi.
Via Electrek
Not bad! Treaba merge din ce in ce mai bine.