Tesla a recrutat un designer de la Volvo: britanicul Ian Kettle este cel care a desenat noul Volvo XC40
Tesla a ”transferat” un designer de la Volvo care să ajute la dezvoltarea noilor sale modele. Potrivit presei britanice, Ian Kettle a semnat cu Tesla în urmă cu câteva săptămâni, el fiind cel care a desenat noul model XC40.
În plină ascensiune sub patronajul chinezilor de la Geely, Volvo a pierdut unul dintre cei mai importanți designeri ai săi.
Presa britanică susține că Ian Kettle, cel care a desenat noul model Volvo XC40, a fost recrutat de Tesla în urmă cu câteva săptămâni și a început deja să lucreze la viitoarele modele ale companiei americane.
Kettle a devenit unul dintre cei mai apreciați designeri ai momentului, munca sa fiind încununată de succesul celui mai mic SUV de la Volvo. Potrivit constructorului, colaborarea cu designerul britanic a fost încheiată undeva în luna februarie, iar acesta s-a mutat ”cu munca” în zona Los Angeles.
În poziția de Senior Designer la Tesla, el va avea o responsabilitate mare în cadrul departamentului de design condus de directorul Franz Von Holzhausen, trecut pe la Mazda.
Via Autoexpress
nici prin gand nu-mi trece sa-i desconsider munca lu' nea omu', da' zic si io ca unu' care....in fine...are balta peste. Deci, "pierderea" lui Volvo e cam mult spus; pentru urmatorii 7-8 ani (hai 10) linia de design nu va suferi mari modificari, esalonul 2 va avea grija sa-i duca mai departe viziunea si apoi se va regandi imaginea marcii cu ajutorul altui copil minune. Ma gandesc doar daca la Tesla chiar si ca senior-designer va face foarte multi...purici.