Tenismanul Andy Murray îşi completează garajul cu un BMW i8 câştigat la turneul ATP de la Munchen
Numărul 3 din clasamentul ATP se bucură de un BMW i8 primit premiu pentru câştigarea turneului ATP de la Munchen. Este prima victorie într-un turneu pe zgură în cariera britanicului de 27 de ani.
Tenismanul scoţian Andy Murray, aflat pe locul al treilea în clasamentul ATP, a câştigat ieri turneul masculin de la Munchen, iar britanicul de 27 de ani a primit pentru acest titlu, pe lângă cei 80.000 de euro rezervaţi învingătorului, un exemplar BMW i8 din partea mărcii care sponsorizează această competiţie.
Andy Murray l-a învins în finală pe germanul Philipp Kohlschreiber (numărul 24 ATP) cu 7-6, 5-7, 7-6 într-un meci foarte strâns care s-a întins în total pe durata a trei ore şi cinci minute, dar care a început duminică şi s-a terminat luni din cauza ploii. Victoria lui Murray este cu atât mai importantă cu cât vorbim de primul titlu pe zgură din cariera sa şi, de asemenea, despre primul turneu câştigat de un britanic pe această suprafaţă din 1976 încoace.
Cheile maşini pe care a primit-o Murray pentru victoria de la Munchen i-au fost înmânate scoţianului de Peter van Binsbergen, directorul biroului de marketing al diviziei germane BMW. "Sper că Andy Murray se va bucura să conducă noul BMW i8. Această maşină sport a viitorului este premiul ideal pentru învingătorul acestui turneu remarcabil", a declarat oficialul mărcii prezent la festivitatea de premiere.
Turneul de la Munchen este un clasic al calendarului ATP, anul 2015 marcând ediţia cu numărul 100 a competiţiei din capitala landului Bavaria. BMW, marcă înfiinţată în 1916, va sărbători la rândul său centenarul în cursul anului viitor.