TechArt modifică noul Porsche Cayenne

Publicat sâmbătă, 22.05.2010 13:41 de Cornel Șocariciu

Tunerii germani de la TechArt au creat un pachet estetic pentru cea de-a doua generaţie a lui Porsche Cayenne.

Cea de-a doua generaţie a lui Porsche Cayenne a primit o serie de îmbunătăţiri estetice din partea tunerului german TechArt. Exteriorul lui Porsche Cayenne poate fi vopsit în culori speciale, iar ţevile de eşapament pot fi înlocuite cu unele din oţel inoxidabil. Pentru ca tuningul exterior să fie complet, germanii au propus seturile de jante din aliaj uşor Formula, Formula II şi Formula III.

Clienţii pot alege jante cu dimensiuni cuprinse între 20 şi 23 de inch şi pot opta pentru culoarea cu care vor fi vopsite. De asemenea, TechArt a pregătit şi o nouă mască pentru motor, realizată din fibră de carbon. La interior, tunerii germani oferă clienţilor tapițerie din piele vopsită în diferite nuanţe, volan în trei spiţe care dispune de padele pentru schimbarea treptelor de viteză, pedale din aluminiu şi nelipsitul logo TechArt brodat pe covoraşe.

De asemenea, clienţii care vor alege să işi modifice maşina în "curtea" TechArt se vor bucura şi de pachetul Rear-Seat-Entertainment. În următoarele luni, tunerii germani vor pregăti pentru noul Porsche Cayenne un pachet aerodinamic complet si un kit pentru performanţă.

via | Carscoop

  • Mr., sâmbătă, 22.05.2010 16:41

    arata bine! poate putin prea sexy pt mine!

  • criza bat-o vina, sâmbătă, 22.05.2010 19:34
    nasol

    Vai de mineeeeeeeeeeee.Ma duc sa sparg si eu o banca ceva ca sunt mort dupa masina asta........Da Doamne sa castig la loto sau sa fac niste afaceri cu statul sa am si eu bani de un exemplar ca acesta.