Teaser pentru noua generație Renault Clio: hatchback-ul se lansează în 28 ianuarie

Publicat luni, 28.01.2019 10:40 de Daniel Popescu

Renault a publicat un teaser video care anticipează lansarea noii generații a hatchback-ului Clio prin prezentarea unor elemente de design.

La numai câteva zile după ce a prezentat un facelift pentru modelul de oraș Twingo, Renault face ultimele pregătiri pentru lansarea noii generații a lui Clio.

Constructorul francez a publicat în weekend pe rețeaua de socializare Instagram un clip video care scoate în evidență câteva elemente de design ale hatchback-ului. Astfel, sunt vizibile grila frontală, partea din spate unde este inscripționat și numele modelului, dar și câteva elemente de interior, în special scaunele și volanul.

View this post on Instagram

Yes, you heard right... the best #CLIO ever is on its way! Want to check for yourself?Stay Tuned! #RenaultCLIO

A post shared by Groupe Renault (@grouperenault) on

Potrivit unor informații neoficiale apărute în ultimele luni, nouă generație Clio este dezvoltată pe platforma CMF-B, similară cu cea folosită pentru noua generație Nissan Micra. Cel mai probabil, în versiunea de bază, modelul va fi disponibil cu un motor turbo de 1.0 litri, pe lângă versiunea de 1.33 litri, în timp ce fanii diesel vor putea opta pentru o unitate de propulsie de 1.5 litri.

Renault a anunțat încă din toamnă anului trecut ca noua generație Clio va primi în 2020 și o versiune hibridă, însă până în prezent nu a furnizat detalii concrete despre aceasta.

Prezentarea oficială a noii generații Clio va avea loc luni, 28 ianuarie, în timp ce lansarea pentru public se va face cu ocazia Salonului Auto de la Geneva de la începutul lunii martie. Vânzările vor demara însă abia spre finalul acestui an, potrivit unor prime informații neoficiale.

Via Renault

  • vianu, luni, 28.01.2019 11:45

    @Automarket.... au aparut deja primele foto ale interiorului

  • vvv, luni, 28.01.2019 12:02

    https://www.autoexpress.co.uk/105808/new-2019-renault-clio-pictures