TEASER: Infiniti prezintă o sportivă electrică la Geneva
Infiniti se va prezenta la cel mai mare salon european al începutului de an cu o surpriză: un model sportiv, hibrid, cu un motor amplasat central.
Infiniti îşi pregăteşte publicul pentru o nouă premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Divizia premium Nissan promite un concept electric sportiv, anticipat de un teaser video publicat chiar astăzi. Surpriza asiatică va fi echipată cu un motor central pentru a distribui uniform masa pe cele două axe şi pentru a spori caracterul dinamic şi ţinuta de drum.
Imaginile publicate azi îl au în prim plan pe Francois Bancon, manager al departamentului de planificare Infiniti, responsabil totodată şi pentru dezvoltarea sportivei electrice. Filmul anunţă că modelul va folosi un sistem de propulsie complex, compus dintr-un motor electric şi unul convenţional, de 1.2 litri, responsabil doar pentru încărcarea bateriilor.
Maşina va avea performanţe demne de segmentul sportiv, însă va proteja mediul înconjurător, graţie emisiilor de CO2 extrem de reduse. Tot în cadrul imaginilor filmate alături de Bancon, Infiniti lasă să se vadă o serie de siluete ale surprizei pentru Geneva, dezvăluind doar o frântură din ceea ce vom vedea la salonul elveţian.
via | autoblog