Taxa de poluare anuntata in Milano
Incepand cu 4 februarie, toti cei care vor sa tranziteze centrul orasului Milano vor fi nevoiti sa plateasca o taxa de poluare.
Dupa initiativa autoritatilor londoneze de a impune o taxa de mediu pentru accesul in capitala engleza, si in Milano soferii vor avea parte de acelasi tratament. Aceasta taxa va intra in vigoare abia in data de 4 februarie si va viza doar centrul orasului, Milano urmand sa se alinieze astfel oraselor care au adoptat planul antipoluare EcoPass.
Primarul orasului Milano a declarat ca aceasta masura va reduce poluarea in marile orase si va promova mediul sanatos in randul populatiei.
Programul EcoPass va fi lansat pe o perioada de un an de zile si va incerca sa reduca smogul produs de cele 89.000 de autovehicule care traverseaza centrul orasului italian in fiecare zi.
Initiativa impusa in Londra si Milano va fi preluata si de Torino si Roma, capitala Italiei fiind celebra pentru traficul foarte aglomerat.