Taxa auto 2011: Pentru un motor Euro 5 de 1.1 litri plăteşti 98 de euro
Potrivit celor de la Mediafax, Ministerul Mediului a trimis la Guvern noua versiune a taxei auto 2011 în vederea aprobării. Cea mai mică valoare va fi mai redusă de 100 de euro, iar cea mai mare va fi de peste 32.000 de euro.
Ministerul Mediului a supus proiectul de lege al taxei de poluare 2011 la Guvern în vederea aprobării. Colegii de la Mediafax au obţinut câteva exemple ale valorii taxei auto 2011 pentru o serie de motorizări, cu diverse vechimi şi norme de poluare. Spre exemplu, dacă doriţi să înmatriculaţi un automobil nou, cu motor Euro 5 de 1.1 litri, veţi plăti o taxă de numai 98 de euro începând cu 1 ianuarie 2011. Dacă aţi îmatricula acelaşi vehicul în decursul acestui an, aţi fi scutit de plata taxei de mediu, cum aţi fi fost până la jumătatea acestui an dacă înmatriculaţi un autovehicul Euro 4 cu motor de până la 2.000 de centimetri cubi.
Singurele automobile scutite de taxa de mediu vor fi modelele electrice şi hibrizii, pe lângă actualele excepţii care nu ţin de norma de poluare. Mai precis, singurele automobile care sunt scutite de plata taxei de mediu în acest moment indiferent de cilindree sau norma de poluare sunt cele adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi. În mod paradoxal, există hibrizi echipaţi cu motoare pe benzină de peste 3.000 centimetri cubi, care nu vor plăti nici acum taxa de mediu, deşi emisiile de CO2 ale acestora sunt mai ridicate decât ale unor vehicule echipate cu motoare Euro 5 de cilindree mică. Taxa de mediu nu se aplică nici acum motocicletelor, indiferent de clindree, normă de poluare sau putere.
Să continuam cu exemplele: un automobil echipat cu un motor Euro 5 de 3.000 centimetri cubi, vechi de doi ani, va plăti o taxă de 1.541 de euro, în timp ce acelaşi automobil va plăti o taxă de 1.950 de euro dacă este nou la momentul înmatriculării. Practic, noua taxă favorizează în continuare achiziţia de automobile echipate cu motoare cât mai mici, nu neapărat noi, dar nu mai vechi de doi ani. Unii ar putea spune că achiziţia unui automobil second-hand mai vechi de doi ani este chiar mai avantajoasă din punctul de vedere al taxei auto, iar acest lucru se confirmă şi printr-o analiză sumară a pieţei auto second-hand din Europa de Vest.
Cetăţenii români care ar fi dorit să înmatriculeze un automobil second-hand cu un motor care nu respectă nici măcar normele Euro 3 sunt în continuare descurajaţi să facă acest lucru, taxa pentru această categorie de automobile urmând să fie şi mai mare în prezent decât era în 2011. Spre exemplu, un automobil echipat cu un motor Euro 4 de 1.4 litri vechi de un an ar plăti o taxă de 483 de euro din 2011, faţă de 380 de euro în prezent, în timp ce un automobil Euro 3 de 1.4 litri vechi de şapte ani ar avea o taxă de 998 de euro. În prezent, taxa pentru automobilul respectiv este de 673 de euro. Dacă autoturismul euro 3 echipat cu motorul de 1.4 litri ar fi vechi de zece ani, taxa ar fi de 665 de euro, nu de 448 de euro cât ar fi în prezent.
În cazul în care aveţi un automobil echipat cu un motor Euro 1, Euro 2 sau non-euro, luaţi-vă gândul de la înmatricularea în România în 2011 prin plata taxei de înmatriculare. Cei de la Mediafax au prezentat câteva exemple extreme, cum ar fi un automobil vechi de 18 ani, echipat cu un motor Euro 1 de 3.2 litri, care ar trebui să plătească 13.120 de euro. Astăzi, proprietarul respectivului automobil ar trebui să plătească 10.240 de euro pentru înmatricularea în România.
Pentru un motor Euro 2, de aceeaşi cilindree şi o vechime de 10 ani, proprietarul ar trebui să plătească o taxă de 21.770 de euro, iar motorul de aceeaşi cilindree în versiune Euro 3 şi vechi de cinci ani ar plăti o taxă de 11.668 de euro. Vechimea de şase ani ar duce la o taxă mai mică pentru automobilul de mai sus, mai exact 10.727 de euro. Cea mai mare taxă prezentată ar fi de 32.000 de euro, valabilă pentru un automobil non-euro, vechi de 20 de ani, echipat cu un motor de 3.2 litri. Vă reamintim pe această cale că nu se poate îmbunătăţi norma de poluare a unui automobil prin echiparea acestuia cu un catalizator şi alte echipamente specifice de depoluare, singura normă luată în calcul fiind cea pe care o respecta în momentul în care a părăsit fabrica.
Via | Mediafax
Foto | Capital
"Taxa de prima inmatriculare este:ilegala si imorala" si au transformat-o in taxa de mediu.:)