Tata lansează H2X Concept la Geneva: indienii pregătesc un SUV subcompact pentru 2020
Producătorul indian Tata Motors a prezentat conceptul H2X care anticipează lansarea unui SUV subcompact în 2020.
Segmentul SUV-urilor a crescut semnificativ în ultimii ani, iar de acest lucru încearcă să profite inclusiv producătorii mai puțin populari pe piața europeană. Printre ei se numără și Tata Motors, care a sosit la Salonul Auto de la Geneva cu conceptul H2X.
SUV-ul subcompact a fost dezvoltat pe platforma Agile Light Flexible Advanced (ALFA) și iese în evidență în special prin liniile de design inspirate din noua filosofie Impact Design 2.0. Partea frontală este agresivă și beneficiază de blocuri optice angulare de mici dimensiuni cu lumini de zi LED, în timp ce gurile de aerisire sunt de asemenea proeminente.
Între timp, partea laterală a conceptului se remarcă prin jantele proeminente în culori aprinse.
În schimb, interiorul este minimalist și bazat pe două ecrane cu diagonala de 10.2 inch, dintre care unul pentru instrumentarul digital de bord și al doilea pentru sistemul de infotainment. De asemenea, volanul are un design inspirat de la cele folosite în aviație, în timp ce pe uși sunt poziționare boxe bluetooth portabile.
Oficialii Tata Motors nu au oferit informații concrete despre sistemul de propulsie, însă spre deosebire de marea majoritate a conceptelor acesta nu este unul electric.
Indienii anunță însă deja că noul concept va primi, cel mai probabil în cursul anului 2020, o versiune de serie care va oferi "performanțe exemplare, soluții moderne de conectivitate și spațiu generos la interior".
Via IndianAutosBlog
dupa ce a impanazit lumea cu succesul Nano era si timpul unui SUV-uletz