Swift Sport intră în era Turbo: 1.4 BoosterJet de 140 CP pe viitoarea generație a sportivei japoneze
Versiunea sportivă a lui Suzuki Swift va renunța la motorul aspirat în favoarea unui 1.4 Turbo care se regăsește deja în gama mărcii sub capota lui Vitara S.
Suzuki Swift Sport, unul dintre cele mai apreciate modele sport de clasă subcompactă, va renunța odată cu noua generație la motorul aspirat de 1.6 litri și 136 de cai putere, locul său urmând să fie luat de un motor turbo de 1.4 litri și 140 de cai putere.
Botezată oficial 1.4 Boosterjet, unitatea care-și va face locul sub capota viitoarei generații Swift nu se află la prima apariție în gama Suzuki. În acest moment, motorul de 1.4 litri poate fi comandat în versiune cu transmisie manuală sau automată pe Vitara S, varianta sport a modelului pe care constructorul japonez l-a lansat anul trecut în segmentul SUV-urilor de segment B.
Conform britanicilor de la Autocar, care citează surse din interiorul biroului european Suzuki, modelul japonez nu va renunța la caracterul dinamic care l-a transformat într-una dintre alternativele deloc de ignorat într-o clasă în care există modele care trec peste 200 de cai putere. Astfel, cutia manuală foarte exactă, ținuta de drum, comportamentul dinamic, design-ul low profile și masa proprie scăzută vor face parte și de acum din arsenalul oferit de Swift Sport. Plusurile vor apărea însă în zona materialelor utilizate de Suzuki la construcție și în interior, "rezultatele" vizibile fiind o masă proprie care se va situa în jurul bornei de 1000 de kilograme și un nivel superior al calității percepute.
La nivel de design, viitorul Swift Sport se baza - așa cum este normal - pe liniile viitoarei generații a modelului japonez de segment mic. Deși versiunea definitivă de serie nu a fost încă prezentată de Suzuki, un concept pe care niponii l-au "scăpat" pe internet în această primăvară dezvăluie în mare direcția pe care vor marșa designerii brandului.
via Autocar
Super :) Mi-ar fi placut sa fi avut si pe generatia actuala motor turbo, cand a aparut in urma cu cativa ani