SURSE: Noul Hyundai Ioniq 6 va fi dezvăluit în luna iulie
Potrivit unei publicații din Coreea de Sud, viitorul model electric Hyundai Ioniq 6 ar urma să fie dezvăluit în 14 iulie. Mașina va fi prezentată în cadrul Salonului Auto de la Busan și va fi un sedan bazat pe platforma E-GMP, împărtășită cu Ioniq 5 și Kia EV6.
Hyundai se pregătește să lanseze, în curând, un nou model electric din familia Ioniq. Acesta se va numi Ioniq 6 și va fi un sedan de dimensiuni medii, bazat pe platforma E-GMP. Pe aceeași platformă sunt bazate inclusiv actualele modele Ioniq 5 și Kia EV6.
Deși constructorul sud-coreean nu a confirmat data lansării noului model, Ioniq 6 ar urma să fie dezvăluit în 14 iulie, în cadrul Salonului Auto de la Busan. Informația a fost redată de către publicația TheKoreanCarBlog, o sursă de încredere pentru industria auto a Coreei de Sud. Inițial, Ioniq 6 trebuia să apară în martie sau în aprilie, însă lansarea a fost amânată pentru a efectua câteva modificări estetice cerute chiar de șeful Hyundai, Chung Eui-sun.
Designul lui Ioniq 6 va fi inspirat de conceptul Prophecy din 2020, iar mașina este descrisă ca fiind un streamliner electrificat. Astfel, caroseria lui Ioniq 6 va avea un design cu accent mare pus pe aerodinamică.
Din informațiile tehnice existente, Ioniq 6 va avea două motoare electrice, care vor dezvolta, în total, circa 300 de cai putere. Cele două motoare vor fi alimentate de o baterie de 77.4 kWh. Deocamdată, nu există informații cu privire la performanțe sau autonomie.
Așadar, potrivit surselor, noul Hyundai Ioniq 6 va fi dezvăluit în 14 iulie.
via Motor1