Superchips a lansat un pachet de tuning pentru motorul 1.6 EcoBoost de la Ford

Publicat luni, 21.05.2012 11:40 de Sebastian Toma

Englezii de la Superchips au lansat un pachet de tuning software pentru motoarele 1.6 EcoBoost din gama Ford. În funcţie de versiune, acesta oferă între 20 şi 35 CP în plus.

Ford Focus 1.6 EcoBoost, motorul supraalimentat al celor de la Ford, a început să primească atenţie din partea tunerilor. Englezii de la Superchips au lansat un pachet de modificări software, care acoperă cele trei versiuni de putere ale motorului 1.6 EcoBoost oferit în gama Ford. În funcţie de versiune, acesta ofertă între 20 şi 35 CP în plus, iar cuplul maxim creşte cu până la 59 Nm. Indiferent de versiunea de motorizare, unitatea ECU cu un alt software costă 555 de euro cu TVA inclus.

Versiunea de top în gama EcoBoost 1.6, unitatea de 182 CP, primeşte cea mai mică creştere de putere, de 20 CP şi 44 Nm. Cel mai puţin puternic motor 1.6 EcoBoost de 1.6 litri, unitatea de 150 CP, primeşte 30 CP şi 51 Nm în plus, în timp ce versiunea de 160 CP primeşte 35 CP şi 59 Nm în plus. Unitatea de 182 CP este oferită doar în gama Ford Focus, în timp ce motorul de 160 CP este oferit pe Galaxy, S-Max şi Mondeo. Propulsorul 1.6 EcoBoost de 150 CP este oferit în gamele Focus, Grand C-Max şi C-Max.

Tunerii de la Superchips sunt aşteptaţi să dezvolte pachete şi pentru celelalte motorizări EcoBoost din gama Ford, unitatea de 1.0 litri care oferă 100 sau 125 CP, respectiv unitatea de 2.0 litri, oferită pe noul Focus ST. Noul Ford Focus ST oferă 250 CP şi poate accelera de la 0 la 100 km/h în 6.8 secunde.

Via | Superchips

  • ScorpionVAG, luni, 21.05.2012 12:46
    astea is motoare???

    nu se compara cu 1,8 TSI de la AUDI acolo performanta

  • unckle, luni, 21.05.2012 12:54

    @Scorpion - se compara .... ramane de vazut cum se prezinta peste 8 ani (mai toate motoarele turbo pe benzina ramane de vazut cum se complrta dpdv al fiabilitatii)

  • edi80, luni, 21.05.2012 14:40

    datele suna bine acum sa vedem in timp cat de fiabile sunt!!dar cred ca o sa fie si fiabile! scorpyon dar zi-ne si ce consum are motorul de care zici tu...

  • ScorpyonVAG, luni, 21.05.2012 16:02
    @

    Sunt curios ce vor face cu cel de 1.000cmc3 ? PS: Ce-mi place copia care posteaza in locul meu :))

  • Vlad, miercuri, 23.05.2012 13:54
    I se adreseaza lui ScorpionVag(copia)

    Pai chiar nu se compara! 1.6 Ecoboost e mult mai bun si consuma mai putin pe deasupra.