STUDIU: Toyota este compania cu cea mai "verde" imagine din lume
Un sondaj recent, desfăşurat pe 10.000 de subiecţi, a dezvăluit faptul că, în ciuda eforturilor depuse de mari companii în domeniul protecţiei mediului, Toyota păstrează cea mai eco imagine la nivel mondial.
Francezii au publicat recent un sondaj care încearcă să întocmească o ierarhie a brandurilor cu imagine eco în rândul publicului mondial. Studiul a urmărit răspunsurile a 10.000 de oameni din zece ţări europene, care au luat în calcul gradul de protecţie oferit mediului de marile companii.
Subiecţii au luat în calcul 82 de indicatori incluşi în studiu, printre care: eficienţa departamentului de protecţie a mediului, emisiile de CO2, deşeurile produse, gama de produse ecologice şi proiectele dedicate fenomenului. Rezultatul studiului a plasat Toyota în topul celor mai bine văzute companii în domeniul protecţiei mediului.
Practic asiaticii nici nu au forţat obţinerea acestui premiu, numele brandului fiind deja asociat cu eforturi de protecţie a mediului. În spatele cosntructorului auto s-au plasat nume mari din industria mondială: 3M, Siemens, Johnson & Johnson şi Hewllet-Packard.
După eforturi susţinute depuse în ultimul an, Cisco şi Oreal s-au plasat abia pe locurile 9 respectiv 15. Deşi investiţiile lor în protecţia mediului au fost mai mari, reputaţia Toyota, clădită cu ajutorul modelelor hibride de-a lungul anilor, nu a putut fi detronată.
via | autoplus
In mare parte este "meritul" lui Prius.