Studiu: sistemele electronice reprezintă 40% din prețul final al unei mașini
Sistemele electronice au ajuns să reprezinte aproximativ 40% din prețul unei mașini, ca urmare a numeroaselor sisteme de siguranță, de asistență și a funcțiilor de confort introduse în ultimii ani.
Constructorii auto echipează noile modele lansate pe piață cu o gamă diversificată de sisteme de siguranță și de sisteme de asistență pasive și active, la care se adaugă și numeroase opțiuni de confort.
Toate aceste noutăți contribuie la creșterea importanței sistemelor electronice în costurile finale ale unei mașini, iar compania de consultanță Deloitte a publicat un amplu studiu pe acest subiect.
Potrivit sursei citate, la nivelul anul 2017, sistemele electronice reprezentau 40% din costul total al unei mașini, în creștere puternică comparativ cu ultimele decenii.
Astfel, sistemele electronice reprezentau doar 5% din prețul unei mașini în 1970 și doar 10% în 1980, înainte de crește la 15% în 1990.
Ultimele decenii au adus însă o creștere accelerată a sistemelor electronice, care au ajuns să reprezinte 22% din prețul unei mașini în 2000 și 35% în 2010. De asemenea, sursa citată estimează că ponderea va ajunge la 50% în preajma anului 2030.
Deloitte oferă și câteva exemple de sisteme electronice care în trecut erau aproape inexistente, dar acum sunt pe peste 80% dintre mașinile vândute. Astfel, airbag-urile laterale erau prezente pe numai 20% dintre mașini în 2004, dar acum procentul ajunge aproape de 90%, în timp ce senzorii care măsoară presiunea anvelopelor erau aproape inexistenți în 2004.
Același lucru este valabil și în cazul senzorilor de parcare pentru spate, care acum sunt disponibili pe mai bine de 80% dintre mașinile comercializate.
Via Downshift, Deloitte (PDF)
Și primele care se strică. Cele care se defectează cel mai des. Și cele care au tot mărit prețurile mașinilor. Totul în defavoarea clientului. Și clientul, chiar dacă e în defavoarea lui pe termen lung în ceea ce privește fiabilitatea, tot le vrea pentru că cool și pentru că la modă și pentru că ecrane.