STUDIU ROMÂNESC: Tehnologii auto revoluționare pentru anul 2023
O organizație românească ce are ca misiune susținerea înțelegerii transformărilor viitorului a publicat un studiu care evaluează tehnologiile auto inovative ale anului 2023.
O organizație românească denumită Social Innovation Solutions (SIS) a publicat un studiu care analizează 23 de trenduri din domeniul tehnologiei. Analiza evaluează 150 de resurse și comunicări jurnalistice din toate domeniiile. Inevitabil, domeniul auto ocupă un loc important în cadrul studiului, fiind identificate mai multe tehnologii auto care vor revoluționa piața în cursul acestui an.
CONCEPTUL BMW CARE ÎȘI SCHIMBĂ CULOAREA
Pe listă se află BMW, care a prezentat anul acesta în cadrul târgului de tehnologie CES Las Vegas, conceptul iVision DEE. Acesta este capabil să alterneze 32 de culori pentru caroserie, prin intermediul unei simple aplicații de mobil.
Tehnologia vine după ce în 2022, bavarezii au prezentat E Ink, o funcție capabilă să alterneze culorile alb și negru pe caroseria modelului iX.
Mai mult, tot la CES, BMW a dezvăluit și un Head-Up Display care va fi afișat pe toată lungimea parbrizului. Automarket a publicat recent o știre care anunță când va fi implementată această tehnologie în producția de serie.
SAMSUNG MONITORIZEAZĂ ATENȚIA ȘOFERULUI
Al doilea brand inclus în acest studiu este Samsung, care, împreună cu Harman International, a dezvoltat un sistem de inteligență artificială, care urmărește starea de atenție și oboseală a șoferului. Acesta funcționează cel mai bine cu dispozitivele Samsung (cum ar fi ceasurile inteligente), însă poate rula și independent de acestea. Tehnologia, denumită ICX, se bazează pe tehnologia de monitorizare din habitaclu pentru a cerceta nivelul de atenție.
El poate identifica și acele momente în care șoferul este atent la drum, dar se gândește în altă parte. Iluminarea ambientală, volumul sistemului audio, aerul condiționat și avertizările sonore se schimbă pentru a-l ajuta pe șofer să se concentreze din nou asupra condusului.
LG VREA SĂ RIVALIZEZE CU APPLE CARPLAY ȘI ANDROID AUTO
O a treia tehnologie a fost dezvoltată de LG și se numește Cockpit Computer. Planurile sunt ambițioase, întrucât vrea să concureze cu Apple CarPlay și Android Auto. Sistemul le va permite șoferilor să integreze automobilul într-un ecosistem multe mai larg. Spre exemplu, vor putea verifica starea aparaturii de acasă (iluminat, aparate de gătit) sau vor putea solicita asistență rutieră.
MERCEDES-BENZ: SISTEM AUTONOM DE SCHIMBARE A BENZII ȘI REȚEA DE ÎNCĂRCARE
Mercedes-Benz nu putea lipsi din acest top al tehnologiilor revoluționare din 2023. Germanii au lansat un sistem botezat Automatic Lane Change, care îi permite automobilului să schimbe banda și să depășească mașini care se deplasează mai încet, în timpul utilizării funcției de pilot automat. Această funcție vine să completeze nivelul 3 de rulare autonomă, pe care Mercedes-Benz îl oferă deja pe anumite secțiuni de drum din Germania și pe care intenționează să-l activeze și în anumite zone din Statele Unite.
Tot Mercedes-Benz intenționează să lanseze în America de Nord, China și Europa un sistem de încărcare rapidă pentru mașinile electrice, care să-i poarte numele. Această rețea va fi disponibilă pentru orice automobil electric, însă clienții Mercedes-Benz vor avea un tarif preferențial.
Raportul complet poate fi descărcat gratuit AICI
reclama aia e clar anti-reclama. benvecoca.. as vrea totusi sa-l vad pe inexo vorbind cu masina aia, fara arme albe ..