Studiu Ford: oboseala la volan este la fel de periculoasă precum consumul de alcool
Oboseala la volan este principala cauză pentru 20% dintre accidente, iar o perioadă de 18 ore fără somn afectează abilitățile la fel de mult ca și consumul de alcool, potrivit unui studiu Ford.
Ford a realizat un experiment inedit prin care a demonstrat cât de periculos este ca un șofer să se urce obosit la volan.
Constructorul american a produs un costum care are în componența o pereche de ochelari specială care simulează epuizarea extremă. Simularea include și apariția unor fenomene precum "micro-somnul", care poate determina un șofer să conducă "în orb" timp de circa 10 secunde, interval în care poate parcurge câteva sute de metri.
"În cazul în care conduci când ești obosit, riști să șofezi ca un zombie, devenind un pericol pentru tine, pentru pasagerii din mașină și pentru toți participanții la trafic. Tinerii adulți se supun frecvent unei privări intenționate de somn, forțându-se să stea treji pentru a studia, a face față programului lung de lucru sau vieții sociale aglomerate", spune Gundolf Meyer-Hentschel, CEO al Institutului Meyer-Hentschel, care a dezvoltat costumul care simulează somnul.
În viața reală, micro-somnul apare în special atunci când o persoană nu a dormit deloc în ultimele 18 ore, iar acest lucru generează un comportament la volan asemănător cu cel al unei persoane care a consumat alcool.
Potrivit statisticilor, 20% dintre accidentele rutiere au drept cauză principală oboseala, iar aceasta afectează în special tinerii.
Via Ford
Vazusem mai demult un test la Fifth Gear unde s-a ajuns la aceeasi concluzie. Eu zic ca dupa o cina si doua pahare de vin sau doua beri esti mult mai sigur la volan decat dupa 12 ore de condus. De evitat insa condusul in ambele situatii :-)