Studiu: două treimi dintre mașinile second-hand pentru care s-a verificat istoricul de daune au avut cel puțin un incident

Publicat miercuri, 21.03.2018 13:48 de Petre Barac

Circa 67% dintre mașinile second-hand pentru care s-a verificat istoricul de daune în acest an au avut cel puțin un incident, potrivit unui studiu de specialitate citat de agenția Agerpres.

Românii care vor să își cumpere mașini second-hand trebuie să fie atenţi nu doar la numărul de kilometri reali parcurşi de autoturism, ci şi la daunele avute.

Un studiu realizat de InspectorAuto.ro arată că 67% dintre maşinile pentru care s-a verificat istoricul de daune anul acesta au avut cel puţin un incident.

“Samsarii înşală cumpărătorii de maşini second-hand nu doar prin manipularea kilometrajului, ci şi prin readucerea pe stradă a unor autoturisme cu daune majore, unele declarate daună totală, deşi sunt aproape noi, au carte service şi kilometri puţini şi reali. Din statisticile InspectorAuto.ro reiese că 67% dintre maşinile pentru care s-a verificat istoricul de daune anul acesta au avut cel puţin un incident,” se arată în studiu.

Potrivit sursei citate, 12% dintre mașinile SH verificate au avut avarii majore și chiar daune totale, iar 79% dintre ele au avut avarii medii spre mari.

"O maşină rulată de 5-6 ani fără nicio avarie este relativ greu de întâlnit, mai ales dacă maşina a circulat în România. De aceea, este foarte important să putem evalua gravitatea daunelor. Dacă avem o aripă vopsită sau înlocuită, o bară revopsită, un parbriz schimbat, chestiuni acceptabile, atât timp cât lucrările sunt făcute de calitate putem merge mai departe cu achiziţia la un preţ corect. Însă, dacă am observat avarii majore care au afectat caroseria serios, lonjeroanele, stâlpii, pragurile, structura de rezistenţă, airbag-urile etc. trecem mai departe şi căutăm altă maşină", au mai spus autorii studiului.

Anul 2017 a adus un record pe piața auto de mașini second-hand în România, cu aproape 500.000 de tranzacții. Și tranzacțiile cu mașini rulate pe plan intern au atins nivelul maxim de până acum, cu 495.000 de unități.

Via Agerpres