STUDIU: Dacia și Lexus, declarate cele mai fiabile mărci din Marea Britanie
Un studiu efectual de revista britanică What Car? a scos la iveală faptul că Lexus și Dacia sunt percepute drept cele mai fiabile mărci la vânzare în Marea Britanie.
Conform datelor obținute de cercetarea făcută de publicația din Marea Britanie, Lexus este cea mai fiabilă marcă de pe insulă, cu o fiabilitate medie de 98,7%. Dacă în cazul producătorului nipon nu putem vorbi de o surpriză, acesta fiind cotat pe primele locuri în majoritatea competițiilor de acest gen an de an, în cazul Dacia vorbim de o premieră.
Astfel, Dacia a obținut un scor mediu de 97,3% dintr-un total posibil de 100%. Din totalul de 178 de modele și 30 de mărci studiate, șase au obținut un scor perfect, de 100%. Printre ele s-a aflat și câștigătorul categoriei „mașini mici”, generația trecută Dacia Sandero.
Alte modele cu scor perfect au fost Audi TT, Mazda CX-3, Mini Cabrio, Mitsubishi Eclipse Cross precum și Honda HR-V.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 16,328 de șoferi din Marea Britanie și a inclus mașini de maxim 5 ani vechime. Dintre aceștia, conform rezultatelor obținute, 20% au avut o problem cu mașina lor în ultimul an. Peste 85% dintre acestea au fost rezolvate pe garanție, fără niciun cost.
La polul opus al fiabilității s-au regăsit mărci precum Fiat, cu 82% fiabilitate, Land Rover (82,5%), Ford (86,2%), Nissan (86,2%), Alfa Romeo (86,5%), Porsche (89,4%) Mercedes-Benz (89,6%), Opel (89,6%), Peugeot (89,6%) și Jaguar (90,1%).
Via: What Car?
Anul trecut, acelasi studiu incropit de What Car? pe baza raspunsurilor primite de la cititori plasa vechea Dacie Sandero pe prima pozitie in topul celor mai putin fiabile masini de clasa mica, la egalitate cu Suzuki Ignis, cu un scor de 85.9%. Din raspunsurile primite de What Car? de la cititori, procentajul masinilor care au avut probleme se ridica la 21%, cu doua treimi dintre acestea petrecand mai mult de o zi in service, iar unii proprietari fiind nevoiti sa plateasca pana la 750 de lire sterline pentru reparatii. Anul acesta, desi este vorba in continuare despre generatia cu numarul doi, Dacia Sandero ocupa prima pozitie in topul celor mai fiabile masini de clasa mica, cu un scor perfect, de 100%? Super. Sa te tot iei dupa studiile astea...