STUDIU: Bărbaţilor le e frică atunci când la volan se află partenera lor de viaţă
Bărbaţii se plâng foarte des de modul în care conduce partenera de viaţă. 10% admit că au preferat să oprească şi să preia ei controlul cel puţin o dată.
Un studiu realizat în Marea Britanie arată că 10% dintre bărbaţi nu au rezistat ca partenera lor să conducă şi au oprit maşina pentru a prelua volanul din cauza faptului că aceasta şi-a pierdut concentrarea sau a făcut o greşeală în trafic. Studiul a fost realizat de compania OnePoll şi arată că bărbaţii sunt în general speriaţi atunci când la volan trece jumătatea lor.
"Majoritatea bărbaţilor consideră că sunt şoferi mult mai buni decât femeile din viaţa lor. Aceştia consideră că se concentrează mai bine, analizează situaţiile din trafic mai rapid şi că în mod sigur au reacţii mult mai bune. Un bărbat din cinci merge atât de departe încât afirmă că nu se poate relaxa niciodată dacă la volan se află consoarta sa", a declarat un purtator de cuvânt OnePoll după publicarea rezultatelor.
Conform analizei OnePoll, 20% dintre cupluri s-au certat cel puţin o dată din cauza modului în care partenerul conduce maşina. reproşul cel mai des întâlnit din partea bărbaţilor fiind legat de faptul că partenera de la volan este distrasă de copii, de peisaje sau de alţi şoferi.
via | WhatCar
si daca este un el si nu o ea ca partener de viata?? Hihihi!