STUDIU: 38% dintre români își încarcă telefonul în mașină
Un studiu recent, desfășurat de Oppo, a dezvăluit că 38% dintre români își încarcă telefonul în mașină. De cele mai multe ori folosesc alt cablu decât cel original, al telefonului.
Mașinile de nouă generație sunt tot mai tehnologizate, ținta producătorilor fiind aceea de a conecta cât mai simplu telefoanele inteligente ale clienților la sistemul multimedia al mașinii.
Folosirea tot mai intensă a funcțiilor telefonului în mașină presupune, pe lângă conectivitate fără cusur, și un consum serios de baterie. Asta înseamnă că e nevoie și de prize de încărcare pentru toți pasagerii. De altfel, se pare că, în ultima vreme, ne-am obișnuit să ne încărcăm tot mai des telefoanele în mașină. Timpul tot mai scurt de încărcare ne face să nu mai apelăm așa de mult la încărcarea peste noapte. Deși, subsemnatul recunoaște că încă face asta destul de des.
Potrivit unui studiu desfășurat în țara noastră de către producătorul de telefoane Oppo, 38% dintre români își încarcă telefonul în mașină, în vreme ce procentul oamenilor care îl încarcă doar acasă este de numai 21%.
Bineînțeles, pentru că nu toate mașinile vin cu încărcare prin inducție, cablurile ne domină viața în continuare. 27% dintre cei care au participat la studiu își încarcă telefoanele utilizând cabluri de alimentare de la un alt dispozitiv.
Studiul a mai arătat că 71% dintre utilizatorii de telefoane mobile din România își încarcă dispozitivele seara, când ajung acasă (30%), sau pe timpul nopții (40%), iar 21% dintre utilizatori aleg să își încarce telefonul în timpul zilei, în timp ce dimineața reprezintă momentul preferat pentru încărcare pentru doar 8% dintre respondenți.
Cu ocazia publicării studiului, Oppo a anunțat și lansarea unui telefon de generație nouă, care vine cu o baterie de 5.000 mAh, capabilă să ajungă la 100% în aproximativ 47 de minute, atunci când telefonul este încărcat cu încărcătorul și cablul din cutie. Este vorba despre telefonul Oppo Reno 10, care promite să își păstreze 80% din capacitatea bateriei după 1.600 de cicluri de încărcare, comparativ cu o medie de 60% stabilită de standardele industriei.
Studiul online, comandat de OPPO Romania și implementat de iSense Solutions, a fost realizat în perioada august-septembrie 2023, pe un eșantion reprezentativ de 1000 respondenți din mediul urban și rural, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, nivel de educație mediu și ridicat.
de ce nu recomanzi, ai Trabant sau ce?