Statul american a pierdut 9 miliarde de dolari pentru a salva Chrysler şi GM de la faliment
Salvarea companiilor americane Chrysler şi General Motors au costat Statul American aproape 80 de miliarde de dolari, dintre care au fost recuperaţi doar 71.
În 2008, criza financiară lovea puternic şi piaţa auto, iar dincolo de Ocean constructorii General Motors şi Chrysler se luptau cu falimentul.
George W. Bush, preşedintele de atunci al Statelor Unite, a decis să acorde un ajutor de 25 de miliarde de dolari pentru a ajuta ambele companii aflate în colaps. Barack Obama, înlocuitorul lui Bush la casa Albă, a dus mai departe planul de salvare şi a mai oferit celor două conglomerate alte 55 de miliarde de dolari.
Mulţi analişti au susţinut că decizia a fost una riscantă şi total neproductivă pentru statul american. Acum, la şase ani de la demararea lui, autorităţile guvernamentale pot declara oficial închis planul de salvare şi orice implicare în activitatea companiilor din Detroit.
Luna trecută, Trezoreria SUA a vândut şi ultimele participaţii pe care le mai deţinea în cadrul GM. Potrivit unor calcule simple, statul american a recuperat 70.43 de miliarde din totalul celor 79.69 miliarde de dolari oferite ca ajutor iniţial.
Cei 9 miliarde de euro pe care statul i-a pierdut sunt banii contribuabililor, dar Obama a asigurat populaţia, în cadrul unei conferinţe de presă, că ei au fost bine cheltuiţi, dovadă că industria auto americană este la cel mai bun nivel din ultimii 10 ani.
Vreţi să vedeţi raiul şi iadul în acelaşi loc? Comparaţi aceste două clipuri: www.youtube.com/watch?v=l-7ZmsBXBOk www.youtube.com/watch?v=YVGosn-s_74