Spyker: "Saab va continua sa concureze cu Audi si BMW"
Presedintele Spyker a declarat ca Saab isi va recapata identitatea de brand premium si va continua sa concureze pe segmentul premium alaturi de BMW si Audi.
Dupa mult trambitata preluare a grupului suedez Saab, Victor Muller, presedintele Spyker, vorbeste despre viitorul brandului premium si prioritatile echipei de conducere.
Muller a declarat intr-un interviu recent ca atentia se va concentra asupra unor modele pe care care publicul si le doreste, mai exact noua generatie 9-5, viitorul SUV 9-4X si bineinteles inlocuitorul actualului 9-3. Presedintele Spyker a subliniat importanta viitorului 9-3, asteptat sa debuteze oficial in 2012, modelul urmand sa marcheze renasterea unui altfel de Saab.
Muller nu s-a ferit sa vorbeasca nici despre influenta negativa pe care a avut-o gigantul General Motors asupra micului constructor suedez, gestiunea proasta si componentele comune estompand treptat identitatea brandului scandinav. Cu toate acestea, GM va ramane principalul partener al celor de Saab, Spyker urmand sa caute pe viitor noi colaborari. Cel mai probabil, olandezii isi doresc o intelegere cu grupul Volkswagen, care le-a furnizat recent propulsoarele pe benzina V8 si W12 pentru dezvoltarea noului lor supercar.
Presedintele Spyker a subliniat faptul ca Saab va ramane o marca premium, capabila sa rivalizeze in continuare pe segmentul premium cu nume mari precum Audi si BMW.
Muller a promis ca se va gandi serios si la un model compact, imediat ce constructorul isi va reveni din punct de vedere financiar. Acesta ar urma sa se numeasca 9-1 si sa concureze cu BMW Seria 1 si Audi A3. Compactul va servi si ca promotor al unei noi tehnologii hibride ce va fi implementata mai apoi in intreaga gama.
via | autoblog
Suna frumos , sa speram ca asa o sa se si intample , pt ca SAAB merita asa ceva .