SONDAJ: Dacia, mai fiabilă decât Fiat, Toyota şi Opel

Publicat miercuri, 25.01.2012 10:30 de Sebastian Toma

Un sondaj făcut în Italia, Spania,Belgia, Franţa şi Portugalia a relevat faptul că Dacia este cea mai fiabilă marcă. La sondaj au răspuns 29.026 persoane în perioada martie-aprilie 2011.

Dacia a primit o nouă distincţie din partea consumatorilor. De data aceasta, marca din Mioveni a fost clasată pe prima poziţie a unui sondaj de fiabilitate în Franţa, Belgia, Spania, Italia şi Portugalia. Sondajul, derulat de Que Choisir, a vizat 29.026 şoferi din ţările respective şi a decurs în perioada martie-aprilie 2011. Marca românească a învins competitori precum Fiat, Seat, Toyota şi Opel, iar Sandero a fost declarat cel mai fiabil model al său.

La capitolul monovolum, liderul clasamentului Que Choisir a fost Renault Scenic. Toyota Prius şi Mercedes-Benz C-Klasse au fost declarate câştigătoare la fiabilitate în segmentele în care activează. Dacia Sandero nu prezintă nicio surpriză în materie de fiabilitate, modelul din Mioveni fiind apreciat şi de cei de la ADAC, obţinând locul şapte în clasa mică în 2011. Studiul ADAC ia în calcul modelele existente pe piaţa din Germania de cel puţin trei ani, vândute în 50.000 de exemplare, cu cel puţin 10.000 de unităţi livrate pe an. Potrivit studiului german, problemele raportate de clienţii modelului românesc au vizat în primul rând bateria, frecvent descărcată, şi sistemul de aprindere. ADAC a luat în calcul doar defecţiunile serioase care duc la nefuncţionarea maşinii.

În 2010, Dacia a ieşit pe locul al doilea în topul satisfacţiei clienţilor germani realizat de JD Power. Acest clasament a fost realizat în colaborare cu revista germană Auto Test şi este un studiu al satisfacţiei posesorilor de vehicule. Dacia a obţinut 836 de puncte din maximul de 1.000, la egalitate cu BMW, iar cei de la Mercedes-Benz s-au clasat pe prima poziţie. În categoria subcompactă, Dacia Logan s-a clasat pe locul al doilea. Dacia a intrat pentru prima dată în studiul JD Power în anul 2009, când s-a clasat pe poziţia 13 din 27.

Via | AutomobileChallenges

  • unckle, miercuri, 25.01.2012 12:04

    sa scriem si noi titlui mai putin "tabloidizate" ... imi place sa cred ca in momentul in care deschid AM nu sunt asaltat cu titluri cretine ca pe proMotor sau 4tuning ... ar trebui sa nu fie necesar sa citesc de 2 ori articolul pentur a intelege ca, de fapt, Sandel este locul intai la "grupa mica" ... pentru ca adevarul este ca Sandelul a "castigat" categoria mica .. si atat ... :)

  • LSM, miercuri, 25.01.2012 13:09
    inca un studiu

    aha NR°1 astazi maine apare inca un studiu care spune cea mai putin fiabila masina Dacia nu trebuie sa bata pe nimeni, Dacia trebuie sa se bata ca sa-si faca un renume, mai este de tras

  • edy, miercuri, 25.01.2012 15:58

    cu toate ca ar trebui sa fim "patrioti"cumparand produse romanesti in speta masini nu prea imi vine sa cred.In afara de seat si dacia,celelalte marci au o istorie, si o tehnologie acumulata in timp,cel putin la capitolul fiabilitate Toyota este recunoscuta.

  • unckle, miercuri, 25.01.2012 16:15

    ala in care dacia aparea ca "ultima" nu era un studiu cu "intrebari" - Nemtii aia au luat baza de date cu respingeri la inspectia periodica si au centralizat-o pe marci, modele si an de fabricatie ... aia in care daciuta a iesit ultima este o realitate nu un sondaj ;) ... si cand te opreste pe rampa la TUV .. ar cam trebui sa lasi masina pe dreapta pana iti vine randul la service

  • arobex, miercuri, 25.01.2012 17:41
    Posesor

    Am o masina scumpa MB C180K luata noua in 2007, si o dacia 2009 luata tot noua.Dacia are motor d 1,4 GPL. In momentul de fata, masina autohtona are 176.500 km rulati(in doi ani jumate) si un cost de intretinere contabilizat in evidentele firmei de doar 4000 ron.Doua seturi noi de anvelope incluse in cost.Nu am facut nici o revizie la reprezentanta. Concluzia este simpla !!Pentru romanul de rand(exclus gonghistii cu masini de bulgaria sau alte deseuri sh pline de basinile strainilor) dacia este o masina extra-durabila ! Desi la noi Dacia este blamata, strainul umil se uita mai mult in buzunar,nu la imaginea falsa afisata de masina plimbata prin cartier . Cifrele de vanzari la export in continua crestere an de an, sunt cocludente

  • Bogdan, miercuri, 25.01.2012 18:35

    @arobex Siguranta cumva nu conteaza?Ce e mai important decat viata?Cand o sa aiba Dacia 5 stele plus atunci o sa-mi cumpar una.Pana atunci prefer o masina SH cu basini trase in ea de un neamt si sa scap cu viata daca ma loveste vreun cretin, pt ca in Romania sunt destui!

  • Atexi, miercuri, 25.01.2012 18:45
    un posesor de logan

    Eu nu spun ca am cea mai buna masina 1.5dci (din contra arata ca dracu,si incomod ),d-ar in afara de cateva becuri arse si ,2 bujii incandescente (marca peru) ,bieleta de directie schimbata in ambele parti o singura data (nu mai stiu ce sa montat d-ar tine mai mult decat cele originale)... alte probleme nu am avut ...la intretinere daca bagi ceva de calitate nu ai probleme.... Sunt multi posesori de logan, care baga piese cele mai ieftine (stifturi) si pe urma se plang ca apar problemele...

  • Haiduk, miercuri, 25.01.2012 19:02
    Dacia Duster

    Era mai bine cand nu contam in Europa,la vanzari masini ? Nici acum nu cred ca acele comentarii sunt reale,dar totusi fata de alte tari producem,si daca numai pt uz intern si tot e ceva. Dacia care se vinde afara este mult mai peformanta ca cea vanduta in tara.

  • iulianiulianb, miercuri, 25.01.2012 20:06

    cine?, asta?, mai fiabila decat opel?.........., niciodata!!!

  • euombun, miercuri, 25.01.2012 21:32
    Dacia logan

    Am avut bani de logan nou, dar am preferat un vw golf 4. Astept posesorii de logan nou, sa facem o comparatie cu golful meu de 10 ani.

  • Geo, joi, 26.01.2012 09:46
    dacia

    lucrez in italia si vreau sa va spun ca aici dacia este foarte cumparata si apreciata...sunt foarte multe dacii aici!fiecare masina este fiabila daca stii sa o exploatezi si sa o intretii!

  • ionutz, joi, 26.01.2012 16:20
    @euombun

    nimeni nu zice ca dacia e o super masina , dar e o masina cu care iti faci treaba... eu zic ca e o masina mai mult decat ok...eu am un logan cumparat de nou din 2010...am avut inainte un sh opel astra..la logan nu am bagat nici un ban exceptie benzina , apa pt splare parbriz si revizia necesara ,,,in rest nimic altceva...la opel in schimb m-au exasperat cheltuielile ba pt. una ba pt. alta , tot timpul cate ceva cadea la ea....asa ca o masina noua e noua indiferent de marca...asa ca un golf 4 de 10 ani cu 250000 km la bord nu cred ca e o afacere buna... ps..fratele meu si-a cumparat recent din franta un megane din 2006...pe bord avea 75000 km , in realitate are 150000 km... a si inceput sa schimbe cate ceva la ea... numai bine

  • iulianiulianb, joi, 26.01.2012 21:30
    IONUTZ

    ...loganul tau nou..., sa vezi ce bani o sa iei pe el cand o sa-l vinzi, am avut si eu o masina noua si am vandut-o dupa doi ani cu 28 000km la bord, impecabila, cu 7300e, eu am dat pe ea 13 900e si o sa vezi daca mai vrei masina noua pe viitor. la opel schimbai cate ceva, la logan o sa pierzi mult cand o vinzi, de fapt ca la orice masina cumparata de noua.

  • ha ha ha, vineri, 27.01.2012 01:32
    siiigur

    deci concluzia este ca pierzi la amindoua ....asa ca ... macar daca e noua, te plimbi mai mult, cu bani mai putini ... indiferent de marca de masina noua ...

  • Stefan, vineri, 27.01.2012 11:47
    Fiabilitate Dacia

    NU uitati ca in afara drumurile sunt total diferite si este evident ca daciile sunt mai fiabile pentru ca nu se chinuie sa excaladeze borduri zilnic, sa evite canale destupate sau partial macinate si alte sute de gropi din tot Bucurestiul. Poate faceti o sectiune a siteului unde oamenii sa contabilizeze gropile, apar unele cateodata de ramai cu masina in drum.

  • ionutz, vineri, 27.01.2012 14:55
    @iulianiulianb

    o masina cumparata de noua nu e o afacere... este evident ca dupa un timp pretul unei masini noi scade si niciodata nu vei mai lua pe ea banii pe care i-ai dat cand era noua..eu nu mi-am luat masina noua ca sa scot profit ci doar pt "siguranta" mea sufleteasca ...ma saturasem de foarte multe drumuri inutile si personal necalificat la multe service-uri din oras..