Șoferul care a condus un Bugatti Chiron cu 417 km/h pe Autobahn a scăpat nesancționat
Șoferul care a atins 417 km/h cu un Bugatti Chiron pe celebra Autobahn din Germania a scăpat nesancționat. Acesta a fost criticat inclusiv de către guvernul german.
La începutul acestui an, pasionații de automobile s-au împărțit în două tabere atunci când Radim Passer, un milionar din Cehia, a atins 417 km/h cu un Bugatti Chiron pe celebra Autobahn din Germania. Cehul a postat, desigur, clipul video pe internet.
Imediat au apărut reacții pro și contra, inclusiv de la guvernul german . Autoritățile au declarat atunci că șoferii nu pot călca pedala de accelerație la podea, chiar dacă sunt anumite porțiuni pe Autobahn fără limită de viteză.
A urmat apoi poliția din landul Saxonia - Anhalt, care s-a autosesizat și a înaintat un dosar către procuror. Pentru fapta lui, Passer risca până la 2 ani de închisoare.
Acum aflăm că procurorul a închis dosarul, din lipsă de probe. Din câte se pare, poliția nu a reușit să demonstreze că șoferul a comis o infracțiune. Mai mult, în motivarea parchetului se arată că porțiunea respectivă de autostradă era goală, astfel că nimeni nu a fost pus în pericol.
via Digi24
Mi se pare normal, e autostrada fara limita de viteza, masina e legala pentru strada, sa fie sanctionat ca ce?