Skoda susţine patru competiţii româneşti de ciclism în 2015
Skoda va susţine şi anul acesta patru competiţii româneşti de ciclism: Marea Pedalare, Prima Evadare, Skoda Velo Challenge şi Triathlon Challenge Mamaia.
După ce s-a afirmat ca un susţinător cu tradiţie în competiţii de ciclism cu renume, cum este Turul Franţei, Skoda încearcă să aplice aceeaşi reţetă şi în ţara noastră. Constructorul ceh va susţine patru competiţii de ciclism anul acesta, prima dintre ele desfăşurată chiar în acest weekend, pe vechiul drum către litoralul românesc. Competiţia se numeşte Marea Pedalare şi este la prima ediţie.
Skoda va sprijini apoi în luna mai, pentru al cincilea an consecutiv, o altă competiţie de ciclism, botezată Prima Evadare. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu fenomenul, Prima Evadare este cel mai mare maraton de ciclism cross-country.
Cum era şi normal, producătorul ceh a înfiinţat deja şi o competiţie proprie, botezată Skoda Velo Challenge şi programată la mijlocul lunii iunie. Evenimentul are o tradiţie de cinci ani şi este primul concurs-ştafetă de ciclism pentru corporaţii din ţară. Ideea s-a răspândit rapid şi în ultimii ani au apărut mai multe concursuri de acest gen. Pentru ediţia de anul acesta, Skoda pregăteşte un scenariu de desfăşurare inovativ.
Sezonul de pedalare se încheie cu o competiţie ajunsă de asemenea la al cincilea an de existenţă: Triathlon Challenge Mamaia, desfăşurat între 5 şi 6 septembrie. Concursul a devenit cel mai mare triatlon din Europa de Est, iar din 2014 a fost clasat ca o competiţie internaţională.
Sa speram ca nu vor sustine competitiile dupa modelul flandrez: http://www.francetvinfo.fr/sports/cyclisme/videos-cyclisme-le-tour-de-flandres-2015-vire-au-betiser_868967.html