Skoda sărbătoreşte 20 de ani sub umbrela Grupului Volkswagen
Constructorul ceh aniversează 20 de ani de apartenenţă la conglomeratul german, săptămâna aceasta. În anii următori, Skoda speră să vândă peste 1.5 milioane cu ajutorul nemţilor.
Skoda are mari motive de sărbătoare săptămâna aceasta. Constructorul ceh împlineşte 20 de ani de apartenenţă la grupul Volkswagen, două decenii în care soarta sa s-a schimbat radical, devenind unul dintre cele mai puternice branduri europene.
Martin Winterkorn, preşedintele Volkswagen, a declarat astăzi, în cadrul unei ceremonii aniversare, că "în urmă cu 20 de ani nimeni nu se gândea la o colaborare atât de fructuoasă între cehi şi germani. Cu toate acestea, cehii şi-au arătat dorinţa de a construi maşini puternice, Volkswagen a plusat cu experienţă şi aşa Skoda a ajuns să fie un jucător important pe pieţele mondiale."
Dacă în 1991 Skoda vindea doar 190.000 de maşini, cei 20 de ani petrecuţi sub umbrela VW au făcut ca Skoda să atingă anul trecut o cifră de vânzări record, de 762.000 de unităţi. În următorii ani, cehii speră să vândă peste 1.5 milioane de exemplare pe an, bazându-se pe aportul pieţelor din China şi India.
via | autocar
Ce s-a ales si din Skoda. Si-au batut joc astia de la vw de ei cu au facut cu toate marcile pe care le-au cumparat. Dintr-o firma cu traditie, care facea masini cu personalitate adevarata (adica in caz ca aveai pretentia sa urce o panta de 15% te injura cu doua-trei rauteuri dupa care se opintea frumos ca magarul), au ajuns sa faca de-astea plictisitoare gen Octavia copiate dupa generatii mai vechi de VW care in afara de troncanit specific tdi nu stiu sa faca. Nu auzi si tu un prr-poc, un buf-bum, un zbang.... masini banale