Skoda Octavia sedan primeşte tracţiune 4x4

Publicat joi, 30.10.2014 16:38 de Bogdan Mirică

Skoda a anunţat că va oferi tracţiune integrală şi pe varianta liftback, cu cinci uşi, a actualului Octavia. Ea va fi alăturată unui motor pe benzină, dar şi altor trei dieseluri extrem de populare şi în România.

Skoda a înţeles că pentru a cuceri publicul european trebuie să ofere o gamă extrem de diversificată. Prin urmare, cehii au urmat exemplul părintelui Volkswagen şi au anunţat recent că vor oferi tracţiune integrală şi pentru varianta liftback, cu cinci uşi, a actualului Skoda Octavia. Până acum, propulsia ambelor axe era posibilă doar în cazul variantei break.

Noul Octavia sedan 4x4 este oferit alături de patru motorizări, dintre care trei dieseluri şi o singură unitate pe benzină. Este vorba despre acelaşi sistem de tracţiune integrală regăsit şi pe Octavia Combi, un Haldex de a cincea generaţie, cu diferenţial electronic EDL oferit în standard.

Sistemul a fost conceput pentru a livra puterea punţii faţă, însă la cel mai mic semn de pierdere a aderenţei transmite cuplul către roata potrivită.

Gama de motorizări disponibile

Lista motoarelor diesel disponibile cu tracţiune integrală este deschisă de 1.6 TDI de 105 cai putere, care consumă 4.5 litri şi promite să ajungă la 100 de km/h în 11.5 secunde şi 191 km/h.

El este urmat de dieselul 2.0 TDI de 150 de cai, cu un consum de 4.7 litri/100 de km şi emisii de 122 g/km. Performanţele se îmbunătăţesc substanţial, cu o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în 8.6 secunde şi o viteză maximă de 215 km/h.

Pentru cei care vor alege motorizarea 2.0 TDI de 184 de cai, consumul va urca la 4.9 litri, însă sprintul de la 0 la 100 de km/h se va face în doar 7.1 secunde.

În cazul singurei motorizări pe benzină, motorul 1.8 TSI de 180 de cai putere, asociat unei cutii automate DSG, consumul alături de tracţiunea integrală ajunge la 6.7 litri, iar sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în doar 7.4 secunde.

  • kor, joi, 30.10.2014 17:52

    masini foarte scumpe...

  • cineva, joi, 30.10.2014 18:01

    mai cititi odata articolul original... skoda octavia sedan nu se mai fabrica de mult versiunea echipata cu 4X4 va fi cea hatchback

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 30.10.2014 19:17

    Sunt sigur ca o sa creasca si mai mult, deoarece multi doreau Octavia 4x4, dar nu exista decat Combi. Doar pe O1 exista cu motorizarea 1.8t 150cp, dar nimic despre diesel. Daca va fi oferit motorul de 184cp cu 4x4, ar cam trebui sa fie RS TDI 4X4, iar GTD nu are aceasta optiune (cred), si nu cred ca ar face una ca asta cei de la VW. Se vor opri la 2.0tdi 150cp mai mult ca sigur.

  • @kor, joi, 30.10.2014 22:53

    Da' gratis nu o vrei? Ia-ti Dacia si da-te mare in satul tau.

  • mm, vineri, 31.10.2014 07:57

    practic ceva similar nu mai gasesti pe piata (subaru au scos impreza diesel din oferta), pacat ca te confuzi cu cei care o iau coaja la 12 k.

  • Curiosul, vineri, 31.10.2014 10:37

    @ Automarket Ok. a anuntat. e de bine. Dar cand apare modelul 4x4 pe sedan??

  • croco, vineri, 31.10.2014 10:50

    Colegii, De vreo luna si jumatate se pot configura pe skoda-auto.cz inclusiv versiuni cu 184 cp TDI DSG 4x4. Toate pe Octavia sedan... Vestea-i veche.

  • mishazaitev, vineri, 31.10.2014 11:12

    @mm Haoleo,manca-ti-as! Te confuzi ai? Adeca nu poti dormi noaptea mo, dan cauza ca nu stie fraierii cati bani ai avut tu da dat pa mashana, ca daca nu crapa dusmanii da envidie nu-si justifica hardughia pretu' nu ca nu stie lumea ca tu esti sefu' la bani! Pa n-ai mo dacat sa-ti iei mertzan clasa S cu numare da Balgaria sa vad tot tribu' cat esti da barosan! Sau mai poti sa-ti iei si Octavia, da sa scrii pa ea ca ai dat douajtrei da mii, mo! Subaru a scos de pe piata toate motorizarile care faceau din Impreza o masina cat de cat accesibila, nu doar pe cea diesel Practic in Romania se comercializeaza doar STI. Insignia 4x4, din cate stiu eu, exista Peugeot 508 4x4 (doar ca puntea spate este pusa in miscare de un motor electric), exista BMW-uri 4x4 si Mercedesuri, pentru care vor s-arate ca au cu ce.

  • Gicu, vineri, 31.10.2014 16:07

    Imi place masina asta la nebunie in combinatie cu 4x4: - mai confortabila - mai sigura - mai economica - mai spatioasa - fiabila si rezistenta & costuri de intretinere super ok Cine a avut skoda sau are stie despre ce vorbesc ;)

  • Soarec, vineri, 31.10.2014 17:32

    Ce tari sunteti voi ma, daca sunteti fani subaru, citroen etc chiar nu inteleg de ce cititi articole despre masini din grupul VW.. Eu unul nu-mi pierd timpul sa citesc vreodata un articol despre vreun jeg de pegeut, citroen, fiat...pentru simplu fapt ca nu ma intereseaza, nu sunt convins ca alea sunt masini si este greu sa ma convinga cineva.... Pana la urma cele mai bine vandute masini noi de import in Romania sunt VW si Skoda....puteti sa va dati voi cu curul de pamant cat vreti, asta nu se poate schimba cu vorbe ci cu fapte!

  • antonny, vineri, 31.10.2014 22:54

    greutate in plus .....consum mai mare.... pentru ce ???banii aruncati la dealer in curte