Skoda Enyaq iV primește nivelul de echipare Sportline

Publicat marţi, 16.02.2021 12:09 de Florin Ardeleanu

Skoda Enyaq iV, primul SUV electric din istoria constructorului ceh, poate fi comandat și într-o versiune Sportline. Printre noutăți regăsim jantele supradimensionate și elemente sportive pentru exterior și interior.

Skoda a lansat modelul Enyaq iV în toamna anului trecut, iar primele exemplare au intrat pe linia de asamblare a uzinei din Mlada Boleslav la finalul lunii noiembrie.

Acum, constructorul ceh de automobile a anunțat că acest model poate fi comandat și într-o versiune Sportline.

ELEMENTE EXTERIOARE FINISATE ÎN NEGRU LUCIOS

Din punct de vedere estetic, Skoda Enyaq Sportline iV propune mai multe elemente exterioare finisate în negru lucios. Printre acestea avem grila frontală, ornamentele din jurul geamurilor, difuzorul de aer, barele longitudinale de pe plafon și denumirea mărcii și a modelului de pe portbagaj.

SUV-ul vine cu un spoiler față specific acestui nivel de echipare sportiv, pragurile sunt vopsite în culoarea caroseriei, iar emblemele Sportline de pe aripile față completează pachetul.

Clienții au la dispoziție două variante de jante din aliaj: Vega, cu diametrul de 20 de inch, sau Betria de 21 de inch.

Pe lista cu dotări standard sunt incluse farurile LED Matrix, care oferă o vizibilitate mai bună noaptea sau în condiții de lumină slabă.

În habitaclu, pasagerii vor regăsi scaune față sport, cu tetieră integrată, îmbrăcate în Alcantara, volan multifuncțional învelit în piele, cusături contrastante argintii, ornamente interioare care imită fibra de carbon și un bord acoperit cu piele sintetică de culoare neagră.

TREI MOTORIZĂRI

Gama de motorizări a noului Enyaq Sportline iV include trei versiuni: Enyaq iV 60 cu motor de 132 kW (echivalentul a 179 CP), 310 Nm cuplu, baterie de 62 kWh și autonomie de peste 400 de kilometri, sau Enyaq iV 80. În cazul acestuia din urmă, unitatea electrică dezvoltă 150 kW (204 CP), iar bateria de 82 kWh asigură o autonomie mai mare de 520 de kilometri.

În ambele cazuri, sistemul de propulsie este montat pe puntea spate.

Ulterior va fi disponibilă și varianta Enyaq Sportline iV 80x. Acestea vine cu două motoare electrice, deci tracțiune integrală, 195 kW putere totală (265 CP), 425 Nm cuplu și o autonomie maximă care depășește 500 de kilometri.

Indiferent de motorul ales, viteza maximă este de 160 km/h.

Pentru un plus de manevrabilitate, șasiul a fost coborât cu 15 milimetri în partea din față și cu 10 milimetri în spate.

La fel ca varianta standard, noua Skoda Enyaq Sportline iV va fi produsă la uzina principală din Mlada Boleslav.

via Skoda

  • dan_grc, marţi, 16.02.2021 18:54

    N-o sa inteleg de ce sa ai un SUV cu garda la sol mica, roti de 20-21, sunt demodat. Acest model tipa a Bmw din fata, parerea mea, evident.

  • @dan, marţi, 16.02.2021 19:02

    Jantele de 20-21 sunt atat de mari cu un scop bine gandit de Vw, sa se vada cat mai bine frumusetile alea de frane pe tamburi de pe puntea spate,frane cu adevarat revolutionare in 2021.PS. Tesla nu are asa ceva,nici macar model 3,e mult prea involuat.

  • Johnny, marţi, 16.02.2021 19:27

    E monovolum in toata regula, rebranduit in SUV

  • Dorian, marţi, 16.02.2021 22:47

    Mistoaca rau masina!!!!

  • inexorabil, miercuri, 17.02.2021 06:49

    Deşi nu încape îndoială că nu pot suferi acest gen de caroserii (cu atât mai puţin “motoarele" aferente), m-am hazardat să citesc…Nici măcar un minut n-a durat aventura (alias supliciul lăuntric), că mi-a şi sărit în ochi “tableta neamului prost”. Ca să pună capac unei decizii personale neinspirate. Stop joc, bineînţeles. Altfel, îmi vine greu să pricep această pasiune bizară pentru minuscula “q”, manifestată de Škoda. Ce simpatice mi se păreau, pe vremuri, modelele constructorului ceh pătrunse şi în RSR (100 şi 105) – le preferam Daciei (cel puţin d.p.d.v. arhitectural) fără să preget. Sesizasem, totodată, plasarea motorului în spate, ceea ce mă fascina (ici-colo, remarcam câte un camion Tatra, dar nici prin fundul minţii nu-mi trecea de existenţa automobilelor Tatra, care, dacă ar fi ajuns şi la noi, m-ar fi cucerit pe loc; eventual m-aş fi uitat năuc la acele interioare “tehno”). Chiar îmi ziceam că voi avea un 100 când voi deveni adult. A venit însă, valvârtej, “prăbuşirea blocului comunist”, apoi achiziţia de către VAG (dar în acelaşi spirit: “spre noi culmi de civilizaţie şi progres”), şi gata, mi s-a spulberat visul :)

  • Grila aia, miercuri, 17.02.2021 08:33

    Brrrr!

  • ds, miercuri, 17.02.2021 10:18

    Tableta aia e cat un laptop.

  • Nicu, miercuri, 17.02.2021 14:31

    Preț va rog pentru mașina cu bateria cea de 82 kwh?