Skoda anunță integrarea ChatGPT în mașinile sale, de la mijlocul anului 2024
Constructorul din Mlada Boleslav anunță integrarea asistentului digital cu inteligență artificială ChatGPT pe mașinile sale. Acest lucru se va întâmpla de la jumătatea anului 2024.
Producătorii de automobile caută noi metode pentru a interacționa cu mașinile pe care le construiesc. Inteligența artificială este, fără îndoială, cea mai potrivită pentru asta.
Tocmai de aceea, tot mai mulți integrează ChatGPT în sistemul multimedia, iar cehii de la Skoda nu fac excepție.
Constructorul din Mlada Boleslav tocmai a anunțat că ChatGPT va fi integrat în mașinile sale, începând cu jumătatea anului 2024. Asistentul digital Laura ("îmbogățită" cu inteligență artificială) va răspunde la întrebări și, mai mult, va purta o conversație cu utilizatorii.
De această nouă tehnologie vor beneficia modelele produse pe arhitecturile MEB GP și MQB Evo. Concret, vorbim de unele versiuni ale electricei Enyaq, de noua generație Superb și Kodiaq, dar și de viitoarea Octavia facelift.
Din motive de siguranță, ChatGPT nu va avea acces la datele mașinii și nici la informațiile personale ale utilizatorilor. Mai mult, toate interacțiunile cu asistentul digital vor fi șterse imediat după ce vor fi procesate.
Dacă sistemul nu va putea răspunde la o întrebare, aceasta va fi transmisă, în mod anonim, către ChatGPT.
via Skoda
S-a dat ordin de la împărăție, "small hats", că trebuie control la sânge pentru pulime