Sistemul de punctare din Formula 1 rămâne neschimbat în 2019: echipele nu au ajuns la un acord pentru acordarea de puncte până la locul 15
Echipele nu au ajuns la un acord cu privire la schimbarea sistemului de punctare din Formula 1, în condițiile în care au existat propuneri ca primii 15 piloți să câștige puncte.
Șefii echipelor din Formula 1 au discutat recent oportunitatea schimbării sistemului de punctare începând din sezonul 2019.
Ideea principală era ca numărul piloților care câștiga puncte să crească de la 10 la cel puțin 15, element prin care echipele ar fi fost mai bine departajate în funcție de performanțe în clasamentul constructorilor.
Cu toate acestea, șefii nu au ajuns la un acord comun, întrucât au existat numeroase divergențe, iar cea mai importantă dintre ele a fost legată de diferența de puncte dintre locurile succesive.
Unele echipe au propus un singur punct diferență între locurile inferioare, în timp ce altele au considerat că diferența de puncte dintre locurile 7 și 8 ar trebui să fie mai mare decât cea dintre locurile 14 și 15.
"Cred că o diferență de un punct nu este suficientă. Între locurile 7 și 8 este un punct, între locurile 14 și 15 este un punct, nu cred că este proporția corectă. Trebuie să mai investigăm", a declarat Guenther Steiner, șeful celor de la Haas.
Pentru ca sistemul de punctare să fie adoptat pentru sezonul 2019, acesta trebuie aprobat de toate cele 10 echipe din competiție, însă este greu de crezut că va exista o opinie unanimă.
Cea mai recentă schimbare în sistemul de punctare a fost în sezonul 2015, când Formula 1 a renunțat după un singur sezon la regulă dublării punctelor pentru ultima cursa a sezonului.
Via RaceFans
Va fi racing adevarat daca vor fi mai multe puncte? Nu va mai intra Verstappen in adeversari daca vor fi mai multe puncte? Sper ca vor pune regula asta cand va mai castiga McLaren curse :D Sau Vettel titlul. Deh, tot aia :))