Sindicatele Renault au acceptat să renunțe la 2.500 de angajați din Franța: la nivel global, francezii vor concedia 15.000 de angajați
Două sindicate din cadrul Renault au anunțat că acceptă planurile constructorului de a renunța la 2.500 de angajați, conform planului anunțat anterior de producător, care prevede eliminarea a 15.000 de posturi la nivel global.
Renault a anunțat în luna mai a acestui an un amplu plan de restructurare ca urmare a pandemiei de coronavirus.
La vremea respectivă, constructorul francez a confirmat că intenționează să renunțe la 15.000 de angajați la nivel global. Cel mai sensibil subiect a fost cel al angajaților din Franța, mai ales că sindicatele de muncitori au anunțat în luna septembrie că se opun acestor măsuri.
Unul dintre sindicate justifica decizia prin faptul că nu este convins de modul în care Renault vrea să acționeze, deși admitea că producătorul trece printr-o perioadă dificilă din cauza scăderii vânzărilor pe fondul pandemiei.
Între timp, negocierile cu sondicatele au decurs în favoarea celor de la Renault. Sindicatele Force Ouvriere și CFE-CGC, care împreună reprezintă interesele a peste 50% dintre angajații Renault, au anunțat în această săptămână că acceptă planul care prevede eliminarea a 2.500 de posturi în inginerie şi funcţiile terţiare.
Sindicatele menționează că posturile vor fi eliberate în special prin plecări voluntare, cel mai probabil din rândul angajaților care se apropie de vârsta pensionării.
Din punct de vedere legal, opinia sindicatelor este pur consultativă, astfel că Renault poate merge mai departe cu planul de restructurări chiar dacă nu are acordul acestora.
Prin aceste restructurări la nivel global, Renault vrea să obțină o reducere de costuri de 2 miliarde de euro. Pentru piața din România, Renault a luat decizia de suspendare a oricărui proiect de creștere a producției, pe o durată ce nu a fost stabilită.
Via InCont
Inchideri,scaderi,restructurari,urmeaza falimentele generalizate in urmatorii ani in toata Europa,saracie,taxe imense,ingradirea libertatilor cetatenesti.Ultima grija pe care o vor avea europenii,sa isi ia masina noua innurmatorii ani.