Și electricele se tunează: body kit aerodinamic de la Prior Design pentru Tesla Model S
Dacă aveți un Tesla Model S și vreșți să-i schimbați aspectul într-unul ceva mai agresiv, nemții de la Prior Design vă oferă un kit aerodinamic interesant pentru electrica americană.
Tesla Model S este considerată una dintre cele mai reușite apariții din zona electrică a industriei auto, designul exterior reușit fiind unul dintre argumentele pe care compania americană le are în fața concurenților din acest segment.
Cu toate acestea, există companii de tuning care nu există să-și exerseze pe Model S cunoștințele acumulate în ultimii ani în modificarea modelelor companiilor auto tradiționale. Iar ultimul astfel de kit de tuning vine de la germanii de la Prior Design, care în mod normal sunt specializați în reconfigurarea estetică a modelelor mărcilor premium germane, dar care a făcut o excepție pentru electrica americană.
Așa cum se se cade în acest caz, kitul celor de la Prior modifică Model S în special în zona aerodinamică, acolo unde germanii susțin că îmbunătățesc rezistența la înaintare a modelului electric și cresc astfel autonomia mașinii. Chiar și kitul estetic se numește oficial PD-S1000 Aero-Kit, iar elementele sale principale sunt bara frontală nouă cu spoiler redesenat într-o nuanță contrastantă, bara spate care integrează un difuzor de aer, praguri laterale desenate special pentru fixarea fluxului de aer și un eleron montat pe capacul portbagajului.
Dacă la interior modificările sunt inexistente, exteriorul este semnat cu un set de jante speciale din aliaj de aluminiu care pot fi comandate din galeria de 14 modele de jante construite de Prior Design pentru clienții săi.
barbarism estetic...