Sfârâie gama BMW: bavarezii au confirmat oficial i8 Spyder, SUV-ul X7 și un model de serie pe hidrogen
BMW își calculează pașii din viitor mizând pe construcția unei game i coerente. Iar bavarezii au anunțat astăzi viitorii membri ai gamei: un i8 decapotabil, un i3 cu autonomie îmbunătățită și încă un model electric care va fi lansat pe piață în 2020 și care va rula pe pile de hidrogen.
BMW a confirmat oficial lărgirea gamei de modele care fac parte din familia i. După i3 și i8, modele lansate deja de doi ani pe piață, linia de modele din gama ecologică BMW i se va îmbogăți cu o versiune cabrio a lui i8, denumită i8 Spyder. Deși nu există la această oră detalii tehnice legate de acest model, este foarte probabil ca acesta sa împrumute sistemul hibrid de propulsie de pe versiunea actuală coupe, dar să pluseze cu un design împrumutat direct de pe conceptul omonim prezentat oficial acum 4 ani.
Un BMW i3 cu autonomie cu 50% mai mare
Pe lângă i8 Spyder, BMW a anunțat noutăți la nivelul gamei i3. Conform informațiilor oferite de BMW cu ocazia conferinței anuale în care marca bavareză își prezintă rezultatele anuale, inginerii companiei se concentrează pe dezvoltarea unei versiuni îmbunătățite a lui i3. Aceasta urmează să beneficieze în ambele sale variante (electric cu prelungitor de autonomie și full-electric) de o baterie cu o capacitate cu 50% mai mare, ceea ce înseamnă că autonomia totală oferită de i3 va sări de la 200 la 300 de kilometri în modul eco și de la 160 la 240 de kilometri în modul normal de rulare.
Foarte interesant este că BMW va păstra ambele versiuni ale lui i3 în gamă după apariția noii variante, în cursul acestui an, ceea ce înseamnă că un client va putea să aleagă între un i3 cu autonomie mare sau un i3 cu autonomie redusă, în funcție de buget. De asemenea, versiunile cu prelungitor de autonomie vor fi tratate asemănător, urmând să existe pe piață în două versiuni separate de autonomia potențială.
2018: X7 și Rolls-Royce SUV
În gama modelelor cu propulsie clasică programate pe lista următorilor ani regăsim numele unui SUV care nu a existat până acum în gama mărcii bavareze. Este vorba de X7, pe care BMW a anunțat că este așteptat pe piață în 2018. Tot atunci, Rolls-Royce va lansa un model nou bazat pe cea mai nouă platformă dezvoltată de brandul de lux al Grupului BMW, fiind vorba foarte probabil primul SUV al mărcii britanice. Nici Mini nu scapă de valul ecologic al următorilor ani, modelele din gama citadină a mărcii din Albion urmânnd să primească versiuni hibride plug-in.
2020: primul model electric BMW pe pile de hidrogen
Marele anunț al zilei vine însă din zona următorilor ani, BMW anunțând oficial că gama i se va extinde cu un model de familie care "va acoperi toate aspectele relevante ale mașinilor viitorului, implicit pilotajul autonom, conectivitatea digitală, construcția cu materiale ușoare și viitoarea generație a sistemelor de mobilitate electrică".
Deși informațiile despre modelul care va apărea pe piață în 2020 sunt puține, este foarte probabil ca BMW să monteze sub capota acestuia un sistem de propulsie electric pe baza pilelor de hidrogen. În acest moment, marca bavareză derulează un program de testare pentru astfel de sisteme de propulsie. Montate sub caroseriile unor exemplare Seria 5 GT, acestea oferă autonomii de 450 sau 700 de kilometri cu un singur plin al rezervorului cu hidrogen.
via BMW
Daca sfaraie, merge si o bere dupa. Hai doua !