Șeful VW: “Vom depăşi criza semiconductorilor în a doua parte a anului”
După rezultate solide raportate în primul semestru din 2021, șeful Volkswagen, Herbert Diess, este încrezător că producătorul auto va depăşi în a doua parte a anului problemele cauzate de majorarea preţurilor la materiile prime şi deficitul de semiconductori.
Criza provocată de pandemie în industria auto s-a încheiat, iar criza semiconductorilor este aproape de final, este de părere CEO-ul grupului VW.
"Din acest motiv, sunt încrezător privind evoluţia generală în semestrul doi din 2021,” a declarat şeful VW, într-un interviu acordat DPA. “Cu certitudine ne vom confrunta cu noi restricţii (n.a. pe fondul pandemiei), dar orice problemă poate fi rezolvată prin flexibilitate în producţie,” a afirmat Diess.
Şeful VW, care a semnat recent prelungirea cu patru ani a contractului său, se aşteaptă ca producătorul auto să recupereze în trimestrul patru din 2021 decalajul provocat de deficitul de semiconductori. Din cauza acestuia, producţia VW a scăzut cu sute de mii de vehicule.
Diess a dat asigurări că cererea a revenit în urma şocului provocat de pandemie. “Avem registrul de comenzi plin, aşa cum se întâmpla rareori în trecut. De asemenea, cererea pentru vehicule electrice este solidă,” a anunţat şeful grupului german.
Via Agerpres
Zici ca e viu....