Șeful Volvo: “Avem cea mai bună gamă de modele din istoria mărcii. Mizăm pe avansul hibrizilor plug-in”
Volvo se laudă cu cea mai puternică și performantă gamă de modele din istoria sa, iar șeful Hakan Samuelsson vrea să profite de momentul propice pentru a bifa încă un an cu vânzări consistente și profit pe măsură.
Suedezii de la Volvo au reușit anul trecut să stabilească un nou record la nivel de vânzări. Scandinavii au găsit în 2017 cu 7% mai mulți clienți decât în anul anterior, care la rândul său fusese unul de vârf pentru Volvo.
În total, Volvo a avut 571.577 de clienți în toată lumea, iar pentru 2018 se așteaptă să înregistreze rezultate cel puțin la fel de bune.
CEO-ul Hakan Samuelsson consideră că Volvo are în prezent cea mai bună gamă de modele din istoria mărcii și vrea să profite de momentul excelent pentru a spori vânzările și profitul.
“Niciodată nu am avut o gamă de modele atât de puternică. Acum este momentul să performăm și să creștem. 2018 va fi încă un an de creștere și îmbunătățire a profitului,” a declarat șeful Volvo.
Oficialul recunoaște că vânzările diesel de la Volvo sunt în scădere, dar subliniază că acesta este trendul la nivel european. În schimb, Volvo mizează pe avansul modelelor cu propulsie hibridă și speră ca acestea să ajungă la 25% din totalul vânzărilor până în 2025.
Un anunț important făcut de șeful Volvo este acela că, din 2019, constructorul suedez va lansa primii săi micro-hibrizi cu acumulatori de 48 de volți.
Via Automotive News
Ce poza faina. O intreaga gama de chinezarii. Cel putin la aspect.