Şeful Volkswagen a confirmat interesul pentru Alfa Romeo
Conform declaraţiilor lui Ferdinand Piech, şeful Volkswagen, Alfa Romeo ar putea ajunge în grupul german, dar doar după 2013. Alfa ar deveni pentru Seat ceea ce VW este pentru Skoda.
Volkswagen a confirmat oficial, prin vocea lui Ferdinand Piech, interesul pentru marca italiană Alfa Romeo, care se află în portofoliul Grupului Fiat. Este pentru prima dată când un oficial Volkswagen confirmă informaţiile care au apărut în presa internaţională încă de acum patru luni, acestea fiind infirmate până acum de oamenii din conducerea companiei germane.
Întrebat de jurnalişti în cadrul Salonului Auto de la Paris dacă interesul pentru marca italiană este real, Piech a răspuns evaziv, în stilul care l-a consacrat, dar nu a negat zvonurile: "Avem răbdare şi timp. Nu veţi auzi nimic despre asta în următorii doi ani", a spus oficialul german.
Prezent şi el la salonul din capitala Franţei, Sergio Marchionne - boss-ul Fiat Group - nu a întârziat să-i dea o replică pe măsură omologului său de la Volkswagen. "Lăsaţi-i să aştepte. Dacă cineva vine cu un miliard de euro... Nu, glumesc. Nu am niciun fel de intenţie să vând Alfa", a spus şeful italienilor.
Deşi dialogul dintre cele două personalităţi ale lumii auto contemporane a făcut deliciul jurnaliştilor de la Paris, în spatele afirmaţiei lui Piech stă o logică mult mai complexă. Concret, sugerează Automotive News, Piech a anunţat practic că aşteapta ca Fiat să eşueze în tentativa sa de a readuce Alfa Romeo în prim-plan, urmând să salveze marca milaneză de la picaj prin cumpărarea acesteia.
- "Alfa Romeo este brandul cu cel mai mare potenţial de creştere din industria europeană. Dacă am lua Alfa, Seat ar fi pentru Alfa Romeo ceea ce Skoda este pentru Volkswagen" - Ferdinand Piech.
- "Dacă Piech va cumpăra Alfa Romeo, noi suntem pregătiţi" - Walter de Silva, şeful biroului de design Volkswagen Group.
Tot la Paris, Ferdinand Piech a declarat ca 13 este numarul sau norocos, cu aluzie la faptul ca Alfa Romeo ar putea deveni marca cu numarul 13 in VW Group . Aceasta declaratie a presedintelui VW a fost interpretata si altfel de presa germana prin faptul ca preluarea compleata a lui MAN SE ( VW Group detine 29.90 % iar Ferdinand Piech este presedintele MAN SE ) cat si majorarea la minim 51 % din actiunile Suzuki Motor Corporation sunt iminente .