Șeful Renault-Nissan a fost arestat în Japonia: Carlos Ghosn a mințit în declarația de venituri

Publicat luni, 19.11.2018 12:02 de Paul Cosma

Șeful Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat în Japonia, pentru fals în declarații privind veniturile sale, potrivit publicației Asahi, citată de Reuters.

Presa japoneză scrie că șeful de la Nissan și Renault a fost arestat la Tokyo pentru fals în declarații.

Publicația Asahi susține că procurorii japonezi l-au reținut pe Carlos Ghosn, după ce acesta ar fi mințit în declarația sa de venituri.

Potrivit Reuters, Ghosn ar fi acceptat de bunăvoie să discute cu procurorii. Un purtător de cuvânt de la Nissan a transmis că informațiile publicate de presa japoneză sunt încă în stadiul de verificare, iar oficialii Renault nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului.

Carlos Ghosn lucrează la Nissan din 1999, după ce Renault a cumpărat o parte din acțiuni, iar din 2001 este CEO-ul constructorului japonez.

UPDATE 12:56: Nissan a admis oficial acuzațiile care i se aduc lui Carlos Ghosn și spune că un alt director, Greg Kelly, este și el implicat.

Constructorul japonez a demarat o anchetă internă de "câteva luni" care a arătat că, atât Ghosn, cât și Kelly, au mințit în declarațiile financiare din ultimii ani. Totodată, Nissan a descoperit și alte "nereguli" în activitatea lui Carlos Ghosn, la care a luat parte și Greg Kelly.

Ancheta a mai arătat că, în urma declarațiilor lui Ghosn, compania a raportat la stat compensații anual mai mici decât în realitate pentru acesta. De asemenea, Ghosn a folosit banii și activele companiei în scop personal.

Nissan susține că a furnizat toate informațiile către procurorii japonezi și că va continua să coopereze cu aceștia. În plus, Nissan va propune înlăturarea celor doi oficiali din funcțiile pe care le dețin.

Via Reuters

  • SIMPLE MINDS, luni, 19.11.2018 12:09

    Cum o suna *malentendu * in japoneza ? :-)

  • vianu, luni, 19.11.2018 13:00

    sepuku

  • ignis, luni, 19.11.2018 13:24

    E penal și ăsta!? Demisia, demisiaaa...

  • SIMPLE MINDS, luni, 19.11.2018 13:28

    N-a facut nimic copilu' ! Respecta prea mult opinia publica ca s-o minta !-cel putin eu sunt rutinat cu acest argument pe aceste meleaguri.;-) E doar malitiozitatea exacerbata a celor care vor sa destabilizeze cu orice pret alianta Renault-Nissan-Mitsubishi tocmai in preajma sarbatorilor de iarna. O nuielusa in ghetute de Mos Nicolae e arhisuficienta !!!:-))

  • vianu, luni, 19.11.2018 13:51

    cum spuneam...acolo nuielusha are tais si se numeste "tantō"

  • Andrei, luni, 19.11.2018 13:56

    Sper sa faca puscarie. A dus Renault-ul de rapa. L-a scos din formula 1 cand era in plina glorie, a lansat numai modele anoste si ieftine si inclusiv varful de gama Megane RS, care era regele categoriei, a ajuns sa fie depasit pe linie de anonimi gen Hyundai. Rusine!

  • Ducu, luni, 19.11.2018 14:32

    Între timp a fost arestat. E bine că aparent in unele țări se mai respecta legile indiferent de nivel.

  • vianu, luni, 19.11.2018 15:19

    @Andrei pun pariu ca tu suferi de discromatopsie si inca nu stii

  • andrei, luni, 19.11.2018 15:41

    Cata lacomie. Sa ai tot ce vrei si sa iti doresti sa ai mai mult, ce caracter infect.

  • Wicer, luni, 19.11.2018 16:11

    Si va mai luati de Musk care si-a bagat toata averea in Tesla

  • SIMPLE MINDS, luni, 19.11.2018 16:20

    @Andrei Cum poti sa numesti Talisman un model anost ? Eo realizare estetica exceptionala. Pentru mine reprezinta B.B.-ul gamei Renault si totodata al clasei medii non-premium. Poate doar disparitia lui Roger Vadim se face vinovata de lipsa de atentie cuvenita de care acest model ar fi meritat sa aiba parte.

  • Rusine, luni, 19.11.2018 16:27

    Ce-l mai laudau unii pe aici,cică "vizionarul ghosn". Eu cred ca ciorditorul ghosn se potriveste mai bine!

  • someone, luni, 19.11.2018 17:27

    sa vedeti distractie cu cotatia la bursa....va scadea pretul actiunii de nu ne va vine sa credem.

  • pipo, luni, 19.11.2018 18:13

    Nu creeeed....asa ceva !? Ce fascisti , ce securisti dom'le , sa-l ridici asa doar ca vrea muschiu" unor procurori , fara sa iei in seama prezumptia de nevinovatie ...unde in lumea asta sa mai vazut asa ceva !? Astia nici nu merita sa-i saluti dom'le , sa vina p-acilea sa ma caute si tot nu i-as baga in seama...mama lor de "necilivizati" !

  • dan_grc, luni, 19.11.2018 18:55

    Statul paralel japonez a ieșit la suprafață.

  • Vianu, luni, 19.11.2018 19:39

    @someone....nu, ca n'are treaba. Mai degraba as zice ca tinta e chiar Ghosn.Si simpla banuiala ca s-a sustras fiscului, se va lasa cu incheierea carierei frantzuzului Inexplicabila totusi aceasta fuga, cu orice pret, dupa bani. Sa asteptam totusi ce va spune justitia.

  • LauCalin, luni, 19.11.2018 19:47

    @Rusine, când am auzit știrea asta, tot la lucrul asta mă gândeam și eu. Cum ne spuneau unii cat de vizionar e, cate a făcut el și face, cum jigneau unii pe cei care ziceau ceva de G! Măi, face și imparte. Ca orice lider. Dar cine împarte, parte își face. Asta poate e tot pesedist. :) @simple minds, da. Talisman e o mașina mișto. Făcută în colaborare cu Samsung Motors. La fel cum e și Megane. În condițiile în care Renault a lăsat-o mai moale cu gama aia premium cu care se lauda G acum 5-6 ani și cu care ne dădeau "peste bot" unii pe-aici. E drept însă că Renault a investit masiv in electrice. Iar modul cum a ajuns Mitsubishi la Nissan... Mă rog, aia de la Nissan l-au "aranjat" și pe G. Rai ăștia de la Nissan. Niște câini, dom'ne! :)

  • dan_grc, luni, 19.11.2018 20:44

    @ Simple Minds Poate și datorită rivalului tradițional Peugeot, 508 este fabulos, Talisman arată bine la exterior, la interior mediocru la calitate, dacă te-ai săturat de omniprezentul Passat, nu văd motivul pentru care un client ar alege Talisman în locul lui 508, ca să rămânem la francezi. @ Laucalin Vremuri bune, acum este plictiseală, de departe cele mai comentate și disputate articole erau cele cu Renault.

  • inexorabil, luni, 19.11.2018 21:44

    Dane (Grecu), sigur vrei să lași impresia că ești subtil, dar axiomatic este faptul că, de fiecare dată când puterea cuiva de ȋnțelegere sau de imaginație este depășită de ceva anume, acela ȋncearcă ori să bagatelizeze subiectul, ori să-l ironizeze, ori să-l maculeze. Așadar, nimic surprinzător… De fapt, mi-ar plăcea un Dan Grecu paralel (cu cel propriu zis). Dar dotat tot cu etreijnouă. Mă mir că nu l-a ȋncondeiat nimeni pe Ghosn drept “Dragnea al automobilismului”. La urma urmei, n-ar fi exclus ca unitatea de măsură pentru tot ce este ilegal/rău/greșit pe lumea asta să devină 1 dragnea (așa cum scrii 1 kilogram sau 1 metru). Pe scurt, 1 drg. De pildă, am putea auzi la știri: niște gangsteri au spart o bancă, valoarea sumei furate ridicându-se la 0,001 drg.

  • dan_grc, luni, 19.11.2018 22:07

    N-am vrut deloc să fiu subtil, dacă era Dragnea în locul lui Ghosn fix asta spuneai tu sau adepții unor astfel de teorii, cu toate că cele două personaje n-au legătură, nu se pot compara cei doi, unul este un om de succes, chiar dacă a făcut evaziune și este arestat, celălalt bugetar milionar.

  • Edikkk, marţi, 20.11.2018 00:56

    Ruşine dle Gohsn... Ruşine.... la o avere de 17 miliarde să fii aşa lacom. Păcat pentru că era bun. Oricum interesant momentul. Gohsn era initiatorul puternic al ideii de a uni, de a contopi şi mai mult Renault cu Nissan. S-au opus vehement Japonia pentru ca altfel tot grupul ar fi condus numai din Franţa, francezii având majoritatea pe ansamblu în faţa japonezilor. Mda.

  • inexorabil, marţi, 20.11.2018 00:58

    S-a furat ȋn țara asta ȋntr-atât, ȋncât ne-am trezit “săraci” : ticsim templele consumismului (mall-uri, hypermarket-uri, fastfood-uri etc.), frecăm smartphoanele de le ȋncingem, mulți “amărășteni” dețin câte două-trei mașini per familie, vizite ȋn străinătate gârlă ș.a.m.d. Dacă lucrezi la patron (și din greu, și prea multe ore pe zi) și el ȋți aruncă o glumă de salariu doar pentru că așa “vrea mușchii” lui, iarăși, “pentru că dracnea”. Regula țapului ispășitor pentru orice anomalie/neȋmplinire va funcționa, ȋn continuare, neștirbită ȋn (e)terna și fascinanta rromanika.

  • Kirotractor, marţi, 20.11.2018 09:55

    Oameni buni, prea ușor treceți cu vederea un amănunt: postul lui Ghosn e VACANT ! Drept care eu mi-am depus deja candidatura :-) (în Olanda - da-da, puțini știu că acolo se trag sforile financiare Renault-Nissan) și am mari speranțe să fiu angajat F.iindcă n-am cerut 16,6 mil.€/an, (*doar* jumate) și n-am fața aia lombroziană de cimpanzeu manglitor. Plus că mă pricep o țîră la mașini -- pt. cine nu știe, Ghosn a vrut o dată să-și completeze uleiul la motor și l-a turnat în vasul cu lichid de parbriz. :-)))

  • dan_grc, marţi, 20.11.2018 10:05

    Nu poți să faci altceva decât să râzi când un infractor are atâția susținători, mai ales când vorbește de statul paralel și asasini profesioniști, desigur că toți au furat, doar că preferatii tăi au stat cel mai mult la butoane. Ca să continui off topicul ( oricum va fi șters ), ție îți place că avem cel mai penibil prim ministru și rade toată lumea de noi ? Este o catastrofă de fiecare dată când deschide gura, eu nu-mi amintesc să mai existe așa ceva, iar un sinistru mustacios o susține ca să ce ? Chiar nu găsea altă persoană ?

  • Kirotractor, marţi, 20.11.2018 11:37

    P-un ton ceva mai serios: libanezo-brazilianul nu-i vreun sfînt (și de fapt care mega-CEO ar fi? - că-s toți (anti)selectați să fie *fiare* arogante, dure și eficiente-ntru profit), daarrr... Io zic că-s și oarece lupte intestine la mijloc de concern des :-) - nu intru-n detalii că-s prea multe, însă nu vă iluzionați cu imaginea unei justiții japoneze imaculate. Fiindcă acolo Yakuza-i bine-mersi, activă-liberă la toate nivelele sociale +politice, în timp ce orice *gaijin* prins cu mîțe chiar minore-n sac și-o încasează iremediabil.

  • inexorabil, marţi, 20.11.2018 19:28

    Dane, doar ce-am demonstrat, deunăzi, că nu sunt un idolatru PSD (nici măcar membru sau “simplu” simpatizant). Tu ce-ai citit??? Voi ȋncerca să te conving cu alte argumente, precum mai jos… Inteligența lui “dracnea” este una certă, dar malefică, recunosc…Nu te supăra, dar și-a plasat dinadins, ȋntr-un post cheie nu atât pentru partid, cât pentru țară, taman persoana care corespunde ȋn mod ideal cerințelor “fundamentale” pentru a fi o marionetă permanentă la cheremul său: execrabil pregătită profesional, maximum mediocră intelectual, nesigură pe sine, incompatibilă cu personalitatea, docilă cu orice preț…”Păcatul inadmisibil” al predecesorilor Grindeanu și Tudose a relevat/revelat oarece…inteligență personală. Ei au repetat soarta de pe frontul sovietic, unde nefericiții trimiși ȋn linia ȋntâi a luptelor se temeau de inamicii germani, când colo NKVD-ul i-a executat din spate, cu sânge rece… La o adică, crezi că mie ȋmi pică bine la stomac bălăriile care ies pe trompa Viorichii? Repet: lumina nu poate străluci decât ȋn ȋntuneric, astfel că “Daddy” nu poate conduce țara cu autoritate decât călărind asemenea (prea) jalnice ființe…Atenție la următoare formulare: el știe că noi știm că el știe că noi știm! Ah, și nu te gândi la conștientizarea ridicolului de situație chiar de către cel (cea) ȋn cauză – nu există din naștere o asemenea capacitate la aceste specimene (recte madam VD). Iar ținta fixată la orizontul temporal poartă o răspundere copleșitoare: președinția! Cu cele două funcții vitale prinse la degetele lui mici de la mâini, acest om va ieși din mediul politic doar cu picioarele ȋnainte…Ȋl va ameți beția Puterii, fiindcă va constata pe viu cât de “mișto” este să conduci “din umbră” o națiune și un stat, nu “pe direct”. Cât despre domnul Toader, oricâte remanieri se vor mai efectua, mai mult ca sigur acesta va rămâne la datorie, fiindcă, actualmente, niciun alt român nu poate deține și ȋntrebuința discreționar acea coasă magică (bașca legală) care taie necruțător picioarele cailor DNA și PG (așa cum dulăul DIICOT nu mai mârâie fioros, ci scheaună umil, luând ȋn vizor banda #rezist…deși cred că există, ȋntr-adevăr, “suspiciuni rezonabile”).

  • Catalin, marţi, 20.11.2018 19:36

    @Kirotractor, zau ca ma relaxeaza sa citesc comentariile tale :) Am avut o zi plina, insa ai reusit sa-mi aduci un zambet. Esti printre putinii care stiu sa strecoare umor in cantitatea potrivita. Multumesc pentru sfaturile legate de achizitie masina, mi-ai raspuns despre Opel Corsa 1.4 Turbo si Swift Sport din generatia anterioara. Am ales noul model Swift 1.2 benzina, pacat ca momentan nu prea am ocazia sa-l conduc, insa sper ca situatia sa se schimbe in curand. Toate cele bune !

  • inexorabil, marţi, 20.11.2018 21:34

    Notă de subsol (și la propriu, și la figurat). Totuși, Mustăcilă nu va putea să instaureze chiar dictatura absolută ȋn rromanika, oricât ar vrea și i-ar plăcea! Eh, nu, pentru că, mult deasupra lui (la nivel exosferic, intangibil), veghează, neȋncetat, Big Brother (sau “ăl fără nume”, așa cum se autoprezenta neaoșul Mărgelatu, numai că, de data asta, nu-i un film sau o glumă), care ȋi transmite mesajul drastic și imperativ: trebuie să legifereze, să perpetueze și chiar să propage dependența cruntă (a se citi: sclavia inconștientă, iremediabile – adică și sclavia, și inconștiența) a prostimii valahe față de: bănci, farmacii, multinaționale (care apoteozează “evoluția/transformarea/perfecționarea personală”, de fapt istovirea prin muncă), templele consumismului și “drogurile” transumanismului (gadget-urile multimedia), astfel ȋncât opera ocultă, meticuloasă, etapizată, de desfigurare (pentru cine ȋntreabă, se numește “propășire”) spirituală a acestui popor creștin secular să continue ȋn liniște, sub valuri de lapte și patinând pe straturi de miere, să atingă paroxismul, desăvârșirea, să cunoască ireversibilitatea…La cel mai neȋnsemnat gest de nesupunere ȋn acest sens, Daddy se va trezi ori la brutărie, ori zburat din partid, adică adio privilegii personale și securizate…Scurt/2.