Șeful Nissan nu exclude scoaterea la vânzare a mărcii: „Orice se poate întâmpla”

Publicat marţi, 03.03.2026 14:54 de Tiberiu Safta

Ivan Espinosa, CEO-ul Nissan, nu exclude posibilitatea de a scoate la vânzare marca japoneză în încercarea de a ieși din perioada sa dificilă din prezent. Șeful producătorului japonez a declarat că „orice se poate întâmpla.”

Nissan traversează una din cele mai dificile perioade din istoria sa. În anul fiscal care urmează să se încheie în 31 martie, constructorul japonez preconizează o pierdere netă în valoare de 4.2 miliarde de dolari. Situația ar fi doar ușor îmbunătățită față de anul fiscal trecut, atunci când Nissan a înregistrat o pierdere de 4.5 miliarde de dolari.

De ceva vreme, Nissan a început un amplu proces de restructurare pentru a încerca să iasă din această perioadă dificilă. Închiderea a nu mai puțin de 7 fabrici în lume și a două centre de design, precum și concedierea a 20.000 de angajați fac parte din acest proces de restructurare.

Chiar și așa, lucrurile nu se îndreaptă către direcția cea bună. Ivan Espinosa, CEO-ul Nissan, a dificultățile cu care se confruntă acesta pentru publicația americană The Financial Times. Oficialul mărcii spune că fiecare zi este o provocare uriașă la conducerea companiei.

„Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă, încât este înfricoșător”, a declarat Espinosa. CEO-ul Nissan a mai spus că: „Devine din ce în ce mai greu pentru companii de mărimea noastră să rămână relevante în acest mediu. Trebuie să rămâi deschis și flexibil.”

La final, Ivan Espinosa a fost întrebat dacă ia în calcul chiar să scoată la vânzare marca Nissan pentru a ieși din această perioadă dificilă. La această întrebare, Espinosa a spus că „Orice se poate întâmpla în lumea asta nebună.”

Anul trecut, Nissan a încercat să înființeze o alianță cu Honda, însă negocierile au eșuat înainte ca acest parteneriat să se materializeze. În prezent, marca Nissan este deținută de Renault în proporție de 35.71%, din care doar 17.05% din acțiunile mărcii nipone sunt deținute direct de grupul francez. Restul de 18.66% din acțiuni sunt deținute de un trust francez al cărui beneficiar este Renault.

via Motor1

  • Elektrikkk, miercuri, 04.03.2026 06:34

    În primul rând toate maşinile lor trebuiau să fie minim hibride cu sistemul lor e-power. Apoi Arya era apreciată de clienţi dar încă au produs mult prea puţin şi mult prea scump pentru ce tehnologie avea.

  • SJTEO, miercuri, 04.03.2026 09:02

    Problema este cine cumpara in vremurile astea cand vanzarile auto sunt in picaj ?

  • @SJTEO, miercuri, 04.03.2026 11:52

    Problema este cine cumpara in vremurile astea cand nu mai e loc disponibil pentru masini suplimentare nici pe strada si nici in parcari? Aud ca azi dimineata s-au facut in medie peste 2 ore doar ca sa intri in Bucuresti. In weekend am fost cu masina la Lidl (de obicei merg pe jos 7-8 minute) ca a fost nevoie sa fac o aprovizionare mai ampla si efectiv nu am gasit loc in toata parcarea Lidl-ului, as fi putut sa ii blochez pe alti cumparatori, dar tracasajul era prea mare daca intre timp soferii aia ar fi vrut sa plece si eu eram inca la interior, printre rafturi, asa ca am lasat-o pe o alee din afara perimetrului Lidl, blocand o curte de unde nu parea sa iasa vreo masina prea curand. Poate pe la tara mai merge, dar orasele Romaniei sunt total sufocate, ceva trebuie facut ca nu se mai poate. Asa cum se discuta ieri pe aici, singura solutie, daca mai vrem mobilitate personala, este 2 roti, nu 4. Masina doar pentru extraurban si concedii, cu foarte multa rabdare.